FantaziaPrieteni noi, cu vârste mici, ceea ce e cu atât mai lăudabil. Hai să-i cunoaștem la un suc, că de bere… sunt prea mici.

Fantazia e cea mai tânăra formaţie de rock pe bune. S-a înfiinţat în februarie 2014 în cadrul Palatului Copiilor din Arad şi este formată din Arthur Horeanu (10 ani) – voce şi clape, Andrei Jipa (13 ani) – chitară, Robert Urban (13 ani) – bass şi Radu Ungur (12 ani) – tobe, sub îndrumarea prof. Paul Edeleni.

Trupa abordează melodii dintr-un spectru larg, de la rock’n roll, hard’n heavy până la power şi symphonic metal, în prezent lucrând cu pasiune la şlefuirea primelor compoziţii originale.

Prima dintre acestea, “Bazar bizar” este disponibilă pe Youtube.

Fantazia a avut prima ieşire importantă în vara lui 2014 la festivalul Muzritm de la Vatra Dornei, unde a câştigat premiul de popularitate şi 5 premii I: pentru trupă, solist vocal, chitarist, basist şi baterist, anul acesta câştigând trofeul festivalului. Tot anul acesta Fantazia a câştigat premiul I la festivalul Coloana Infinitului de la Tg. Jiu.

Fantazia a participat în toamna anului 2014 la talent show-ul NextStar difuzat de Antena 1, iar de atunci a cântat în Arad şi în ţară în zeci de concerte, festivaluri şi emisiuni TV.

Arthur, solistul vocal al trupei Fantazia, este cunoscut în străinătate, în special America de Sud, prin coverurile unor melodii de la Helloween, Kamelot, Nightwish, Epica, Within Temptation sau Delain publicate pe Youtube, canalul său având mai mult de 1.800 de abonaţi şi peste 250.000 de vizionări din toată lumea.

Unele din aceste coveruri au fost distribuite de paginile oficiale ale trupelor şi ale fan-cluburilor acestora din toată lumea, fiind şi difuzat la un radio on-line din Germania (blt-radio.net).
Whiplash.net, cel mai mare site de rock şi heavy-metal în limba portugheză din Brazilia i-a dedicat un articol vara aceasta.

Îi găsiți pe Facebook și pe Youtube.

Și cu asta ne-am mai liniștit, rock-ul nu moare (dacă era cineva îngrijorat). Bun venit la Definite Rock, copii!

Share This