Fire In The Park Rock Fest, ceva avea loc la Halele Carol din București, anunță programul final, pe ore, pentru vineri, 18 și sâmbătă, 19 septembrie. Porțile festivalului se deschid în fiecare zi, la ora 14.00, urmând ca programul concertelor să înceapă la ora 16.00, în ambele zile, și să se încheie în jur de ora 3.00.

Cu un line-up de zile mari, Fire In The Park Rock Fest este dedicat aniversării a 15 ani de existență a Fire Club, unul dintre cele mai vechi și cunoscute cluburi din Capitală.

Concertele din cadrul festivalului se vor desfășura pe două scene, alternativ, astfel încât programul trupelor să nu se suprapună în niciun moment, iar headliner-ii fiecărei seri vor cânta câte 60, respectiv 75 de minute.

Pe scena principală vor concerta câte patru trupe, în fiecare zi, iar pe scena secundară câte cinci, urmând ca în pauze atmosfera să fie asigurată de mai mulți DJ cunoscuți. Toate acestea vor însuma nu mai puțin de 22 de ore de muzică, în cele două zile ale festivalului.

Iată și programul final, pe ore:

Vineri, 18 septembrie:

Main Stage

  • Days of Confusion 17:10- 18:00
  • Luna Amară 19:30 – 20:20
  • Bucovina 21:50 – 22:50
  • Implant pentru Refuz 0:40 – 1:55 

runningorder-19sept

Second Stage

  • For the Wicked 16:00 – 16:50
  • The Kryptonite Sparks 18:20 – 19:10
  • Domination 20:40 – 21:30
  • Diamonds are Forever 23:30 – 0:20
  • Breathelast 2:15 – 3:05

Sâmbătă, 19 septembrie:

Main Stage

  • Pinholes 17:10- 18:00
  • EMIL 19:30 – 20:20
  • Omul cu Șobolani 21:50 – 22:50
  • Vița de Vie 0:40 – 1:55 

Second Stage

  • Arashai 16:00 – 16:50
  • Up to Eleven 18:20 – 19:10
  • Flesh Rodeo 20:40 – 21:30
  • ZOB 23:30 – 0:20
  • OBLX & Mp13 (live band) 2:15 – 3:05

Biletele pentru Fire In The Park Rock Fest au fost puse în vânzare în rețeaua Evenim și în rețeaua IaBilet.ro, la prețul de 35 lei bilet de o zi și 49 lei abonament. Biletele se vor putea cumpăra și de la intrare.

Share This