Perioada pandemică a afectat și încă mai afectează toate domeniile de activitate, este limpede asta. Domeniul-cultural artistic este, poate, cel mai afectat în toată această perioadă. Practic, timp de 3 luni au fost blocate în întregime activitățile culturale în întreaga țară. Pentru mine, o secetă de concerte de  mai bine de 4 luni, în condițiile în care eram obișnuit să văd în medie aproape un concert pe săptămână, a fost aproape imposibil de acceptat, însă, în același timp, a fost perioada nedorită, dar la fix potrivită, pentru a coștientiza alte valori și frumuseți ale vieții. Astfel, primul concert, după 4 luni de secetă, a fost Celelalte Cuvinte și Ovi’s Playlist la Oarța de Sus (jud. Maramureș), însă acum vă voi povesti despre cel mai minunat concept artistic care are loc în România, în această vară plină de restricții.

După 4 luni, timp în care aproape că am și uitat parola de logare pe site, revin în fața tastaturii, cu speranța că nu am uitat și îndelitnicirea de a scrie. Pofta de a face acest lucru îmi este, cu siguranță, mai mare ca oricând. Încă de acum 3 ani, cochetul și aproape necunoscutul orășel vâlcean Brezoi a fost pus pe harta muzicală a României de niște temerari precum Mihai Răzvan Mugescu, ajutat de Asociația Mentor Rock, de Aby Stage Events și de Primăria și Consiliul Local Brezoi, cei care au pus bazele a ceea ce rapid a devenit unul dintre reperele semnificative în materie de blues-rock din această zonă a Europei. Nu am reușit să ajung la aces festival până acum, pe care mi-am propus să îl vizitez în acest an, motivat fiind și de line-up-ul de excepție, însă, așa cum s-a întâmplat cu toate festivalurile din acest an, Covid-19 a dat planurile peste cap.

În acest context, în mai multe orașe din țară s-a încercat, și cel mai adesea și reușit la nivel de compromis, găsirea unor alternative care, respectând măsurile legale și cele de distanțare în primul rând fizică și, apoi, socială, pentru a satisface nevoia publicului de culturalizare prin cele 7 arte. Ceea ce s-a încercat, însă la Brezoi, un oraș de aproximativ 5000 de locuitori, situat în nordul județului Vâlcea, este cu adevărat demn de laudă, întrucât, pentru a “compensa” lipsa Open Air Blues Festival-ului din acest an, pentru fiecare zi de week-end din această vară a fost gândită o serie de concerte, reunite sub cupola Live Music Summer Camp Brezoi 2020. Astfel, începând cu data de 19 Iunie 2020, în imeidata vecinătate a Parcului Central din Brezoi, într-un generos spațiu de 6000 de mp, au concertat, reuniți în week-end-uri tematice reunite în funcție de specificul muzical artiști români de renume, precum: Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Victor Socaciu, Mircea Vintilă, Emeric Imre, Magda Puskas și Rareș Suciu, Cătălin Stepa, Dinu Olărașu, OCRU (Adrian Mărgineanu și Dorin Pitariu), Adrian Beznă, Ovidiu Mihăilescu, Nicolae Zotta, Tatiana Ojog și Marius Ojog, Compact Paul Ciuci, Dragoș Moldovan, Prometeu, Cargo, Moise, Fără Vise, Desperado, White Mahala, Aproape Unplugged, Nu Face Nimic, Fără Zahăr, Țapinarii, Ada Milea, ATN, Bosquito, Analia Selis & Mariano Castro, Horacio del Bosque, Afro Cuban Musa, Zoltan Butuc, Gheorghe Constantin (Padre) & Cristi Dumitrașcu, Trupa SPAM, Picuri de Folk, The Storytellers, Marius Bațu, Mircea Rusu Band, Folk Frate, Ana Maria Ivan & Alex Gibson, Ștefan Iacob, Marius Matache, Nicu Alifantis, The Crawlers, Strange Days by Liviu Stanciu & co., George Baicea Blues Band, Electric Band Sibiu, Soul Serenade, Ride On Band, Maria Cojocaru & The Swingers, Shangoo, Rareș Totu plays Santana, Andrei Cerbu & The Rockin’ Groove, The Southern Cockroaches, Adi Bărar Band, Mike Godoroja & The Blue Spirits (cu invitați speciali: Marius Mihalache, Arabela Nicolau și Eugen Cristea), Marcian Petrescu, Praz’Z’nBlues, RoadKillSoda, Stones Free: Ochescu, Tomaselli & Clopo, Speak Floyd, Olly of Queens, Pragu’ de Sus, Taxi, Iulia Bădulescu, Zaibăr, Calendar, Ela Danhi & Marius Stănescu EMplugged, Mihai Mărgineanu și Banda, Vlad Gălățianu & Silviu Fologea, Corina Sîrghi & Cătălin Răducanu, Marius Mihalache & Band – Săftița, Sebastian Ionel, Eugen Avram, Emeric Imre, Jet Black și MashUp Band. Unii dintre acești artiști au venit în această vară de două, ba chiar trei ori, la Brezoi, alții au oferit concerte cu setlist diferit în seri consecutive. În week-end-ul 23-26 Iulie 2020, Summer Camp-ul brezoian nu a fost ocupat cu concerte, ci cu un excelent târg de vinyl-uri, iar week-end-ul viitor este dedicat aniversării de 20 de ania  trupei Luna Amară, care va presta atât un set acustic (Vineri), cât și un set electric, fiind însoțiți pe parcursul celor 3 zile de: Țapinarii, Implant pentru Refuz (acustic), byron, Rockabella, :umbra, Coma (acustic), Dimitri’s Bats, Pinholes, E.M.I.L. (aniversare 20 de ani) și The Mono Jacks.

Am luat decizia de a participa, cu multă precauție și incertitudini, în week-end-ul 7-9 August 2020, la cel care mi se părea a fi cel mai atractiv week-end din această serie, un week-end în care s-au adunat laolaltă nume mari ale rock-ului românesc, precum: Timpuri Noi, Phoenix, Sarmalele Reci, Celelalte Cuvinte, Iris Cristi Minculescu și Cargo, dar și alți artiști în bună ascensiune precum: Rareș Totu Express, Anton și Trooper. Prezentator a fost MC Cristian Hrubaru. Nici măcar faptul că am găsit cazare doar la 20 de km distanță, în Călimănești, ceea ce a presupus șofat zilnic, nu m-a oprit de la a dori să particip la Mentor Rock Gathering. Camping-ul nu mai reprezintă de ani buni o opțiune de cazare fericită pentru mine la festivalurile din România, adică pentru a putea face fața la 3-5 zile de festival am nevoie de o odihnă reconfortantă și de un spațiu în care să îmi pot face corespunzător igiena … așa încât am găsit Casa Majestic din Călimănești, un loc în care ne-am simțit extraordinar de bine, un loc pe care îl rockomand din suflet, cu gazde primitoare și dornice în a ne ajuta cu orice am avut nevoie. Am cumpănit mult, având în vedere situația epidemiologică din țară, dacă să “risc” participarea la acest eveniment, dar felul excelent în care Mihai și echipa sa se ocupă cu responsabilitate de organizarea evenimentelor m-a făcut să nu am nici un dubiu. Oricum, stiam că se vor pune în vânzare doar 500 de bilete/abonamente / zi, respectând limita legală impusă de autorități pentru evenimentele în aer liber.

Nu voi zăbovi prea mult asupra prestațiilor muzicale în sine, întrucât mi s-ar părea impropriu și inadecvat să fac acest lucru având în vedere rezonanța numelor prezente pe afiș. Astfel, Vineri 7 August, la prima oră a dimineții, am purces spre Brezoi, conștient fiind că va urma o zi cu 420 de km de condus. Datorită întârzierilor la ordinea zilei de pe traseu, desigur că am ratat concertul Rareș Totu Express, pe care îmi doream mult să îl văd având în vedere faptul că acesta este, practic, un revival al trupei clujene Trans Express, trupa heavy metal / hard rock / classic rock formată în anul 1987 la Cluj-Napoca, câștigătoare în chiar anul înființării a Top T Buzău și Constelații Rock Râmnicu Vâlcea. Am avut plăcerea și surpriza de a vedea, în acest grup, muzicieni care au călcat pragul Rock’n Roll Center-ului zălăuan, cu alte trupe. Am ajuns, în schimb, la timp pentru a-i revedea pe Timpuri Noi, ocazie nemipomenită de a conștientiza în plus valoarea imensă a acestei trupe în peisajul underground rock de la mijlocul anilor ’90. Versurile și subiectele acestora, considerate de mulți în continuare subversive, ating, chiar și acum, coarde sensibile ale tarelor și metehnelor societății românești, chiar și la 20-25 de ani după ce acestea au fost scrise. Trupa, în formula Dan Iliescu – chitară, voce; Vlad Apotrosoaei – chitară bass, voce adițională și Felix Sfura – tobe, voce adițională, a inclus, pe lângă hit-urile sale cunoscute melomenilor de rock, purtând adesea prenume îmbrăcate sub formă de satiră, și câteva piese care figurează pe cel mai recent album al trupei, “Moldova, Mon Amour“, lansat la începutul acestui an.

Seara de Vineri a fost încheiată cu concertul “legendei” Phoenix, pasărea muzicii rock românesti care mereu a renăscut din propria-i cenușă. Venită la Brezoi în formula-i consacrată, cu Costin Adam – voce, Cristi Gram – chitară, voce, Vlady Săteanu – chitară bass – voce, Lavinia Săteanu – vioară și Flavius Hosu – tobe alăturându-li-se frontman-ului Nicu Covaci, trupa a surprins prin prezența pe scenă și a lui Valeriu Sepi, singurul căprar din istoria de 58 de ani grupului. Inutil să o spun, concertul Phoenix a fost nu doar o măiestrie de muzică, ci și de debordantă energie, fiind presărat, pe parcursul celor aproximativ 90 de minute, doar cu piese care au făcut deliciul spectatorilor vreme de atâtea zeci de ani. Senzațional mi se pare cum această trupă, trecută prin încercări mai mult sau mai puțin culpabile, reușește de fiecare dată să renască, dincolo de cei 61 de membrii care s-au perindat prin trupă până acum. “Fie să renască!”

În jurul orei 00:30, seara de concerte a luat sfârșit, dar aceasta a continuat într-un fel sau altul pentru fiecare dintre participanți. Puțină lume a optat pentru a rămâne în perimetrul festivalului, pentru câteva rânduri de beri în plus. Personal, am optat pentru câteva clipe petrecute în backstage, care s-au dovedit a fi minunate, întrucât am avut șansa de a asista la momente cum rar ne este dat să vedem la festivalurile de anvergură mai mare: membrii ai mai multor trupe care urmau să concerteze în cele 2 seri următoare la Brezoi au ajuns încă de Vineri la festival, astfel încât nu am ratat sansa de a sta la o poveste și un pahar prietenesc cu membrii acestor trupe. A fost o zi plină pentru mine, urmau încă 3 la fel, dar tentația a fost prea mare.

întrucât în fiecare seară concertele aveau să înceapă la ora 19:00, așa cum am planificat ziua de Sâmbătă a fost dedicată, înaintea concertelor, unei ture turistice de anduranță. Întrucât prin zona Călimănești – Căciulata am tot fost prezent de mai multe ori, de data aceasta am optat pentru vizitarea unor obiective turistice la care nu am mai ajuns pâna acum: Salina Ocnele Mari, Mănăstirea Hurezi, Peștera și Mănăstirea Polovragi, Peștera Muierii, Transalpina zona Rânca – Obârșia Lotrului, Vidra, Voineasa, cu oprire direct la Brezoi, datorită faptului că eram în întârziere. Pentru a putea prinde măcar finalul concertului Sarmalele Reci, am optat să nu mai trecem pe la cazare, altfel riscam să ratăm integral chiar și concertul trupei mele preferate din România. După alți 300 de km, cu opriri turistice frecvente, am prins exact finalul concertului Sarmalele Reci. Cu regrete, întrucât mi-ar fi plăcut să îi văd pentru a doua oară, dar mi-a fost imposibil să pot ajunge la timp. Numai bine am prins, însă, debutul celui de-al 39-lea concert în care aveam să îi văd pe orădenii de la Celelalte Cuvinte. A fost pentru prima dată când îi văd pe aceștia în lipsa clăparului concitadin mie Tiberiu Pop, dar surprizele plăcute au fost cel puțin două. Prima, interpretarea unei piese noi, care va figura pe albumul pe care, după 13 ani de hău discografic, se pare că Celelalte Cuvinte îl va lansa în anul viitor, cu prilejul aniversării de 40 de ani a trupei. Cea de-a doua o constituie reeditarea și remasterizarea pe suport CD a albumului “Ispita“, 1997), lansat în tirajul inițial doar pe format casetă audio, CD care este deja disponibil în reteaua benzinăriilor OMV, Petrom, Mol și Lukoil din țară. Trupa care a încheiat seara de Sâmbătă a fost Iris – varianta Cristi Minculescu, cu Valter Popa la chitară, Doruleț Borobeică la chitară bass și Mihai Dumitrescu la tobe. Trupa s-a bucurat de un larg succes la public, ceea ce spune multe și despre calitatea îndoielnică de melomani a multora dintre cei prezenți. Tot ceea ce pot să spun, asemenea versului care încheie concertele trupei, este “că a fost odată Iris” … Când ajungi, trupă cu 43 de ani vechime, să o dai pe cover-uri și să trăiești doar din amintiri … înseamnă că a venit momentul în care să ai demnitatea și puterea de a spune “stop”. La fel, cheful a continuat până târziu în noapte, dar m-am retras înspre cazare timpuriu, pentru a putea face față și ultimei seri de festival.

După 700 de km conduși în 2 zile, am considerat oportună ideea unei zile turistice mai relaxante, astfel încât ziua de Duminică, ultima de festival, am dedicat-o doar revizitării stațiunilor Călimănești și Căciulata. Am mers întâi cu vaporașul pe Olt între barajul de la Călimănești și Mănăstirea Cozia, apoi am revizitat această mănăstire și ne-am făcut timp și pentru a vizita Mănăstirea Turnu, situată la doar 2 km de Căciulata, situată pe malul stâng al Oltului – o superbitate, într-un cadru natural parcă rupt din lume, atât de aproape de “civilizație”. Am avut nevoie de o zi mai lejeră, asta și din prisma drumului de întoarcere din ziua următoare, care din nou se anunța plin cu popasuri turistice.

Ultima seară de festival a debutat cu Anton, trupa câștigătorului Eurovision România 2016 (Ovidiu Anton), din care, în acest moment mai fac parte: Andrei Alexandru Bogdan – chitară, Iulian Horvath-Bugheșiu – chitară, Dani Vlad – chitară bass și Fernando Drăgănici – tobe, o trupă de hard rock / heavy metal în vogă, care a antrenat bine publicul pentru ceea ce avea să urmeze. Trooper, nelipsitul grup de la orice eveniment sau club de rock din țară care se respectă, a capacitat publicul așa cum numai ei știu sa o facă. Orice se spune și se crede despre această trupă, ce e al lor e al lor și o fac bine. Cred că a fost trupa la care publicul a țopăit cel mai mult. Nu spun mai multe, pentru că nu sunt nici pe departe un ascultator sau fan al acestei trupe. În cele din urmă, seara și festivalul au fost închise de Cargo, emblematicul grup timișorean care în acest an aniversează 35 de ani de activitate, care a oferit, aș spune, un show standard pentru ei ca playlist, dar ca de obicei la înălțime din punct de vedere calitatativ. Controversat în această privință, “Baciu” (Adrian Igrișan) progresează mult, dată cu trecerea anilor, la voce. Iar întoarcere lui Alin Achim în trupa sa de suflet este un câștiga pentru toate părțile. Pe undeva de înțeles, Duminică a mai rămas puțin public, mai ales odată cu înaintarea concertelor.

Pentru întoarcerea acasă, de data aceasta de “doar” aproximativ 370 de km, am optat, din nou, pentru un traseu turistic, dorind să parcurg restul Transalpinei, astfel încât am optat pentru traseul: CălimâneștiBrezoiVoineasaObârșia LotruluiLacul OașaSebeșAlba IuliaCluj-NapocaZalău. Pentru prima dată în viața mea, am parcurs 100 de km fără a traversa nicio localitate 🙂 (VoineasaȘugag). Peisaje superbe, vreme plăcută, locuri numai plăcute pentru o escapadă fotografică binevenită.

Astfel, s-a încheiat primul și, foarte probabil, singurul festival la care particip poate chiar în întregul an 2020. Probabil că, mai mult datorită penuriei de evenimente concertistice din ultimele luni, m-am simțit pers total excelent la Brezoi. In primul rând, am apreciat eforturile susținute ale organizatorilor de a implementa cât se putea de bine măsurile de protejare împotriva transmiterii coronavirusului. Se putea găsi dezinfectant la fiecare tarabă. Mi-a plăcut ideea cu spoturile care anunțau măsurile pe care publicul trebuia să și le asume, difuzate între concerte și, uneori, chiar și în timpul acestora. De o inconștiență incalificabilă mi s-a părut 95% din public, care nu a respectat aceste măsuri, fapt care, desigur, i-a îngrijorat și pe organizatori, pentru că ei ar fi principalii trași la răspundere și cei care ar avea cel mai mult de pierdut. Nu poți obliga pe nimeni la nimic.

Am apreciat profesionalismul voluntarilor, indiferent de zona în care aceștia și-au făcut treaba, semn că Mihai și staff-ul lui își fac bine treaba de antrenare a acestora. Raportat la dimensiunea festivalului. În general, tarabele au fost excelent dimensionate în raport cu dimensiunile festivalului (spațiere și public), mai puțin la food court, unde Sâmbătă seara se stătea lejer 20-30 de minute – noroc cu oferta de gulyas lotrean, care m-a făcut să îmi mai astâmpar nerăbdarea 🙂 . Sonorizarea a fost la înălțime pe parcursul tuturor concertelor la care am asistat. Prețul abonamentului mi s-a părut că a fost bine ales, astfel încât să elimine din start publicul mai puțin avizat și să acopere cât mai bine costurile organizatorice, evident mai mari în vremuri pandemice. A fost o atmosferă de prietenie generală, mi-am legat prietenii noi după multe festivaluri la care nu am fost încântat de această idee). Un alt plus mi s-a părut zona de toalete și de dușuri, excelent igienizată față de marea majoritate a festivalurilor la care am umblat. Despre zona de camping nu mă pronunț, întrucât nu am stat și nici nu am trecut prin camping și nici nu cunosc persoane care să fi stat acolo. Personal, deosebit de plăcută a fost reîntâlnirea cu câțiva tifosi ai trupelor Trooper și Cargo, care frecventează majoritatea concertelor trupelor lor favorite și care, și de această dată, au bătut câteva sute bune de kilometri, special pentru a-și vedea trupa favorită după mai mult timp decât cred că și-ar fi putut imagina.

După această experiență, plăcută nu doar prin caracterul ei festivalier, curiozitatea de a veni la Open Air Blues Festival Brezoi mi-a crescut cu atât mai mult, până și exercițiul imaginației de a-mi închipui Brezoi-ul dublându-și populația vreme de 4-5 zile fiind greu de aplicat.

Live Music Summer Camp Brezoi 2020 este la dispoziția turiștilor în fiecare zi pe toată perioada verii · 6000 metri pătrați destinați concertelor în aer liber și teraselor:
– Concerte în fiecare weekend;
– Zonă de camping pentru corturi și rulote;
– Zonă de plajă pe malul râului Lotru;
– Parc cu loc de joacă pentru copii și teren de sport;
Iubitorii de drumeții vor descoperi frumusețea Văii Lotrului, o zonă cu obiective și trasee turistice numeroase.

Autor: Tudor Bolgar

Share This