În seara de 23 Martie 2018, Cluj-Napoca Rock’n Roll a pregătit, în deja familiarul /Form Space clujean, o seară care nu degeaba a fost intitulată “Kvlt Evening“. Pentru a 4-a oară în ţara noastră şi pentru a 2-a oară în Cluj-Napoca (precedentul concert având loc în data de 6 Iunie 2018, cu ocazia Festivalului Internaţional de Film “Transilvania”, la ilustrul Hotel Continental din Piaţa Unirii, pe măsura proiecţiei filmului “Iron Sky“), controversatul grup icon sloven Laibach a poposit în orasul de lângă Feleac pentru a promova cel de-al 9-lea album de studio, intitulat “Also Sprach Zarathustra“, lansat în anul trecut.
Cred că o succintă prezentare a grupului sloven este inadecvată, întrucât, pentru publicul cunoscător al fenomenului Laibach, aceasta este inutilă, iar pentru publicul care nu a auzit de Laibach până acum, aceasta este vădit incompletă (si nici nu ar putea fi altfel). Pentru a reliefa complet şi pe de-a-ntregul activitatea acestui fenomen al rezistenţei împotriva comunismului răsăritean, felul – fie represiv, fie activist, fie deliberator – în care aceasta a fost privită în anii nu de mult apuşi şi poate că mai este privită şi acum, precum şi întregul concept (dincolo de muzică) al experienţei live în compania acestui grup, este absolut necesară trăirea cel puţin a unei experienţe live în compania membrilor acestei trupe. Totuşi, având în vedere amploarea pe care această trupă l-a lăsat puternic impregnat asupra fenomenului industrial rock&metal, mă simt determinat şi întrucâtva obligat să precizez unele directive pe care slovenii le-au lăsat în urma lor. Laibach este una dintre cele mai cunoscute și longevive prezențe artistice care a rămas neclintită în urma căderii blocului răsăritean. Numele trupei provine de la denumirea istorică a capitalei Ljubljana, în limba germană. Încă de la început, Laibach a dezvoltat o practică artistică multidisciplinară, denumită “Gesamtkunstwerk“, în toate domeniile, de la cultura populară până la artă (colaje, fotografii, postere, grafică, picturi, videoclipuri, instalări, concerte și spectacole). Slovenii îmbină elemente sonore avant-garde-iste, martial industrial, experimental, neoclasice, electronica și darkwave cu estetica totalitară și un liricism ce abordează tematici socio-politice. Timp de aproape patru decenii, Laibach a reușit să sfideze granițele oricărei sfere artistice, datorită abordării lor excentrice, funcţionând încă din 1980 (trupa înfiinţându-se la scurt timp după decesul liderului ex-iugoslav Iosip Broz Tito) ca o lume underground, paralelă celei comuniste. Aceasta face parte și din Neue Slowenische Kunst, controversata colectivă politic-artistică înființată în 1984, coagulată faptic întocmai în jurul grupului Laibach. Încă de la început, grupul a fost asociat și înconjurat de controverse, provocând reacții puternice din partea autorităților politice din fosta Iugoslavie și, în special, din Republica Socialistă Slovenia. Ţinuta scenică militară, manifestațiile propagandistice și declarațiile totalitare au generat multe dezbateri asupra poziționării lor artistice și politice. Desigur, trupa a şi fost interzisă, în anii 1981-1982, an care a coincis cu sinuciderea solistului şi liderului trupei, Tomaž Hostnik. Complementare muzicii, elementele principale ale slovenilor sunt referințele puternice la istoria artei avangardiste, nazi-kunst și realismul socialist, toate contribuind la producerea întregului concept vizual, individualizând prestaţiile lor publice ca un cvartet anonim îmbrăcat în uniforme, proclamând conceptual performanțe puternice, în special etichetate ca muzică industrială (pop). În anul 1983, trupa e intreprins primul ei turneu european, susţinând 16 concerte în 8 state est- şi vest-europene (concertul din Cehoslovacia a fost interzis de autorităţi, iar în Polonia Laibach au fost consideraţi farisei comunişti, fapt care, desigur, ca un revers al medaliei, a şi sporit interesul faţă de prezenţa lor). Doi ani mai târziu, în plină cenzură, Laibach a lansat albumul de debut. În 1989, Laibach a susţinut primul turneu în afara Europei, mai exact în America de Nord.
Chiar şi după destrămarea Iugoslaviei în 1991, Laibach a rămas un punct de referință în ceea ce privește criticile culturale artistice. În ultimii ani, grupul a trecut printr-o reevaluare internațională a practicii artistice în cursul apariției unor opinii post-structuraliste asupra producției de artă conceptuală la nivel mondial. În 2015, trupa a susținut două concerte în Coreea de Nord, prestații ce au ajuns subiectul documentarului “Liberation“, rămânând până în acest moment singura trupă din afara ţării asiatice care a concertat în Coreea de Nord. Pe lângă adversitatea adresată curentului totalitarist, Laibach şi-a câştigat, în timp, renume inclusiv prin interpretarea în manieră proprie, întocmai prin răsturnarea semnificaţiilor originale, a unor piese celebre ale altor trupe, de la Beatles la Queen, Rammstein şi Opus. Ultimul album Laibach, “Also Sprach Zarathustra” este o veritabilă coloană sonoră ce acompaniază esența filosofică a romanului lui Nietzsche materializată într-o prestație-concept. Laibach se vor și sunt cei ce își fac ascultătorii să gândească și, în același timp, să danseze în pas de marș.
În decursul celor 38 de ani de activitate, Laibach a susţinut concerte în: Ljubljana, Zagreb şi Belgrad (1982), Ljubljana, Zagreb, Viena, Cracovia, Budapesta, Varşovia, Torun, Wroclaw, Berlinul de Est, Copenhaga, Hamburg, Haga, Amsterdam, Eindhoven, Maastricht şi Londra (1983), Belgrad şi Ljubljana (1984), Zagreb, Belgrad, Subotica, Ljubljana, Maribor, Viena, Copenhaga, Örebrö, Malmö, Hamburg, Berlinul de Vest, Köln, Londra, Liverpool, Manchester, Brighton, Haga, Horst, Dortrecht, Bielefeld, Bochum, Derdemonde, München, Fribourg, Linz, Leicester, Celje, Bremen, Los Angeles/Hollywood, Rennes, Stuttgart, Frankfurt, Dortmund, Aachen şi Coesfeld (1987), Bordeaux, Klagenfurt, Viena, New York, Londra, München, Stuttgart, Frankfurt, Münster, Dortmund, Bielefeld, Berlin, Hamburg şi Aachen (1988), Boston, New York, Washington DC, Toronto, Cleveland, Detroit, Chicago, Minneapolis, Dallas, Phoenix, San Francisco, San Jose, Berkeley, San Diego, Los Angeles, Düsseldorf, Bonn, Ljubljana, Sarajevo, Zagreb, Rijeka, Split, Belgrad, Maribor, Graz, Salzburg, Feldkirche, Linz, Viena, Lyon, Fribourg, Zürich, Strasbourg, Bordeaux, Gottingen, Bielefeld, Bochum, Rimini, Helsinki şi Stockholm (1989), Maribor, Murska Sobota, Ilirska Bistrica, Banja Luka, Sarajevo, Mostar, Dubrovnik, Sentjur near Celje, Rijeka, Praga, Portorož, Ajdovscina, Osijek, Idrija, Pula şi Trbovlje-ul natal (1990), Bologna, Genova, Torino, Udine, Kranj, Budapesta şi Berlin (1991), Norwich, Londra, Manchester, Sheffield, Malmö, Helsinki, Stockholm, Göteborg, Copenhaga, Berlin, Hamburg, Düsseldorf, Frankfurt, München, Praga, Graz, Geneva, Berna, Paris, Bruxelles, Utrecht, Rostock, Magdeburg, Dresda, Washington DC, New York, Boston, Toronto, Cleveland, Pontiac, Chicago, Dallas, Houston, San Francisco, San Jose, Los Angeles, Atena, Trbovlje, Hum-Gorica, Rogaska Slatina, Bratislava, Maribor, Ljubljana şi Murska Sobota (1992), Seattle, Linz, Viena, Skopje, Berlin şi Chemnitz (1993), Dresda, Fribourg, München, Bruxelles, Copenhaga, Stockholm, Oslo, Malmö, Amsterdam, Glasgow, Londra, Hamburg, Berlin, Praga, Moscova şi Minsk (1994), Skopje, Brno, Budapesta, Stuttgart, Frankfurt, Hildesheim, Cottbus, Chemnitz, Potsdam, Varşovia, Trieste, Leipzig, Zagreb, Ljubljana şi Sarajevo (1995), Viena, St. Pölten, Reggio Emilia, Aviano, Geneva, Londra, Opwijk, Amsterdam, Stockholm, Oslo, Copenhaga, Hamburg, Köln, Stuttgart, Dresda, Berlin, München, Frankfurt, Innsbrück, Brno, Praga şi Bulle (1996), New York, Boston, Montreal, Toronto, Detroit, Cleveland, Chicago, Minneapolis, Dallas, Phoenix, Los Angeles, San Francisco, Portland, Seattle, Vancouver, Ulm, Leipzig, Rostock, Cottbus, Berlin, Bremen, Dortmund, Osnabrück, Braunschweig, Nürnberg, Ljubljana, Kiev, Kharkov, Moscova, Sankt Petersburg, Yekaterinburg, Chelyabinsk, Barnaul, Novosibirsk şi Belgrad (1997), Maribor, Zadar, Londra, Sarajevo şi Labin (1998), Logatec, Hanovra, Goriška brda, Arvika Festival, Ljubljana şi Belgrad (2000), Praga, Leipzig, Uherske Hradište, Petišovci, Viena şi Skopje (2001), Kraliky, Metlika şi Zagreb (2002), Roma, Venezia, Florenţa, Leipzig, Trbovlje, Budapesta, Helsinki, Stockholm, Kranj, Salzburg, Viena, München, Magdeburg, Malmö, Göteborg, Oslo, Copenhaga, Stuttgart, Nurnberg, Glauchau, Geneva, Paris, Krefeld, Bielefeld, Tillburg, Heidelberg, Londra, Hamburg, Berlin, Graz, Ljubljana, Praga, Zagreb şi Žablje pri Novi Gorici (2003), Belgrad, Sofia, Roma, Venezia, Frankfurt, Dresda, Bochum, Eindhoven, Bruxelles, Haga, Slovenska Bistrica, Dublin, Velenje, Medvode, Trbovlje, Portorož, Celje, Washington DC, Philadephia, Boston, Montreal, Toronto, Cleveland, Detroit, Chicago, Denver, Portland, Vancouver, Seattle, San Francisco, Los Angeles, Varşovia, Berlin, Praga, Viena, Bratislava, Budapesta, Linz, Leipzig, Rostock, München, Paris, Glasgow, Londra, Antwerpen şi Amsterdam (2004), Ljubljana, Rijeka, Zagreb, Neuchâtel, Berna, Bilbao, Madrid, Fraga, Barcelona, Porto, Zaandam, Köln, Potsdam, Plzen, Gelynia, Osijek, Novi Sad, Otočec, Dour, Malmo, Oslo, Stockholm, Helsinki, Tallinn, Anhovo, Sankt Petersburg, Moscova, Brno, Wroclaw, Belgrad şi Sarajevo (2005), Reykjavik, Leipzig, Koroška, Sevnica, Kamnik, Gent, Londra, Paris, Lund, Stockholm, Helsinki, Tampere, Oslo, Göteborg, Hamburg, Utrecht, Dresda, Varşovia, Berlin, Praga, München, Viena şi Bologna (2006), Zagreb, Sarajevo, Belgrad, Novi Sad, Niš, Atena, Salonic, Istanbul, Sofia, Bucureşti, Budapesta, Bratislava, Trbovlje, Fribourg, Leipzig, Krefeld, Milton Keynes, Clochester, Londra, Frankfurt, Hanovra, Udine, Ljubljana, Maribor, Tallinn, Murska Sobota, Sopron, Celje, Koper, Labin, Sarajevo, Dubrovnik, Sankt Petersburg, Moscova, Zagreb, Skopje, Amsterdam, Bruxelles, Rostock, Malmö, Göteborg, Jena, Praga şi Cracovia (2007), Novo Mesto, Paris, Rennes, Toulouse, Strasbourg, Bulle, Marsilia, Torino, Barcelona, Madrid, Braga, Stuttgart, München, Geneva, Haga, Berlin, New York, Viena, Rijeka, Maribor, Martigny, Zaječar, Seattle, Portland, San Francisco, Hollywood, Mexico City, New York, Koper, Ljubljana şi Banja Luka (2008), Graz, Gent, Londra, Haarlem, Göteborg, Uppsala, Tallinn, Helsinki, Leipzig, Innsbrück, Praga, Belgrad, Čakovec, Podgorica, Copenhaga, Subotica, Osijek, Trbovlje, Łódz, Rijeka, Konstanz, Köln, Potsdam, Belgrad, Ravne na Koroškem, Kranj, Ljubljana, Hengelo, Frankfurt, Berlin, Praga, Varşovia, Wroclaw, Budapesta, Maribor şi Aarau (2009), Kamanje, Moscova, Raciborz, Ljutomer, Vinica, Hildesheim, Ljubljana, Ptuj, Trbovlje, Portorož, Celje, Zadar, Rijeka, Zagreb, Košice, Bratislava, Cracovia, Praga, Budapesta, München, Londra, Glasgow, Antwerpen, Hanovra, Köln, Würzburg şi Berlin (2010), Trieste, Maribor, Göteborg, Malmö, Stockholm, Oslo, Helsinki, Sankt Petersburg, Riga, Gdansk, Krško, Sarajevo, Nova Gorica, Bulle, Paris, Lille, Madrid, Barcelona, Londra, Viena, Graz, Zagreb, Banja Luka, Novi Sad, Belgrad, Pula şi Ljubljana (2011), Tampere, Helsinki, Göteborg, Dresda, Berlin, Łódź, Praga, Lausanne, Paris, Birmingham, Manchester, Londra, Ljubljana, Maribor, Novi Sad, Cluj-Napoca, Belgrad, Kranj, Kotlje, Bratislava, Viena, München, Frankfurt, Rostock, Copenhaga, Tillburg, Oudenaarde, Bochum, Berlin, Wroclaw, Leipzig, Velenje, Prishtina şi Skopje (2012), Berna, Kharkov, Moscova şi Sankt Petersburg (2013), Lucerna, Weinheim, Paris, Leuven, Londra, Amsterdam, Köln, Schorndorf, München, Hong Kong, Roma, Trezzo (Milano), Frankfurt, Dresda, Berlin, Hamburg, Malmö, Rostock, Poznań, Gdansk, Viena, Budapesta, Olomouc, Praga, Zagreb, Ljubljana, Sofia, Bucureşti, Belgrad, Split, Nikšić, Vinica, Kamnik, Varaždin, Škofja Loka, Leipzig, Oslo, Łódź, Novo Mesto, Maribor, Nova Gorica, Bologna, Bratislava, Nürnberg, Lyss/Berna, Wiesbaden, Krefeld, Augsburg, Salzburg, Lendava şi Celje (2014), Mannheim, Hamburg, Bochum, Rostock, Malmö, Stockholm, Helsinki, Tallinn, Tampere, Riga, Dresda, Brno, Cracovia, Varşovia, Berlin, Oberhausen, Breda, Brighton, Glasgow, Londra, Manchester, Maastricht, Paris, Zug, Viena, Budapesta, München, Velenje, Krško, Washington DC, New Tork, Philadelphia, Victoriaville, Toronto, Pittsburgh, Indianapolis, Chicago, Omaha, Englewood, Seattle, Vancouver, Portland, San Francisco, Los Angeles, Atlanta, Ljubljana, Trbovlje, Zagreb, Zaječar, Vrnjačka Banja, Pyongyang (primul şi, deocamdată, singurul concert al trupei în Asia şi, totodată, primul şi, deocamdată, singurul concert pe care o trupă străină l-a susţinut în Republica Populară Democrată Coreeană, cunoscută sub numele de Coreea de Nord), Leiria, Skopje şi Belgrad (2015), Nürnberg, Berlin, Copenhaga, Stockholm, Oslo, Hamburg, Köln, Milano, Bruxelles, Frankfurt, Aarau, Audincourt, Tillburg, Londra, Aalborg, Leipzig, Dresda, München, Košice, Katovice, Trieste, Bologna, Ljubljana, Banská Bystrica, Tjentište, Budva, Varaždin, Lake Duburys, Ljubljana, Nova Gorica, Amsterdam şi Pula (2016), Köln, Jeonju, Zagreb, Tel Aviv, Lendava, Poznań, Kranj, Cividale del Friuli, Šibenik, Motovun, Stavanger, Trbovlje, Budapesta, Praga, Viena, Sittard, Malmö, Oslo, Stockholm, Helsinki, Tallinn, Riga, Vilnius, Wroclaw, Berlin, Dresda, Bochum, Londra, Paris, Madrid, Leiria, Madrid, Barcelona, Ljubljana şi Zagreb (2017) şi Novi Sad, Kirkenes, Venezia, Bologna, Berna, München, Mannheim, Dortmund, Hamburg, Göteborg, Drammen, Trondheim, Bergen, Rostock, Köln, Amsterdam, Leipzig, Torun, Bratislava, Cluj-Napoca, Sofia, Atena, Skopje, Sarajevo, Ljubljana şi Škofja Loka. După cum se poate observa, este o activitate enormă pentru o trupă din Europa răsăriteană.
Ştiam, nu numai fizic din precedentul concert din 2012, faptul că concertele lor sunt puneri în scenă spectaculoase, membrii Laibach purtând de multe ori uniforme (motiv pentru care au fost acuzați de extremism – de stânga și dreapta, deopotrivă). Totuşi, şansa de a vedea live un astfel de act oferă o perspectivă net substanţială, care să reliefeze în practică ceea ce spunem că “ştim” deja. Spre deosebire de alte trupe de rock industrial, Laibach, făra tăgadă, știe literal ce înseamnă repetitivitatea și monotonia vieții de uzină – teme tratate în muzica lor – pentru că membrii trupei au lucrat în fabrica de ciment din orașul de baştină, Trbovlje. E doar unul dintre detaliile unei biografii extrem de interesante, imposibil de rezumat în doar câteva rânduri şi de reliefat în infinit de multe rânduri.
Laibach a influențat masiv numeroase formații – Rammstein este cea mai vizibil inspirată de trupa slovenă – a lansat 9 albume de studio cuprinzând compoziţii proprii, dar şi 4 albume cover şi soundtrack-uri pentru 4 filme, 5 albume-compilaţii, 8 albume live, 3 single-uri 7-inch,12 CD single-uri, 6 casete audio şi 18 single-uri 12-inch, și a fost subiectul a mai multor documentare, cel mai recent fiind “Divided States of America: Laibach” (r. Sašo Podgoršek, 2004). Pe lângă acestea, două albume tribut le-au fost dedicate, unul în 1999 și unul în 2004, acesta din urmă de către trupa canadiană de industrial doom Zaraza. Muzicienii dau foarte rar interviuri, însă parcursul lor a fost urmărit cu mare interes de pasionații de muzică, de-a lungul anilor. Recent, trupa a susținut un concert „retro-monumental avangardist” în galeria de artă contemporană Tate Modern din Londra, eveniment tratat pe larg de presa anglo-saxonă.
Astfel, încât, la Cluj-Napoca, în 23 Martie 2018, ne-am strâns omuleţi de prin toată ţara, drag fiindu-mi să mă revăd cu vechi prieteni concertofili de prin Timişoara, Bucureşti, Brasov, Craiova şi nu numai. Ora petrecută, nu din bunăvoinţă personală, în faţa clubului, a fost prielnică pentru a schimba vorbe cu persoane pe care mi-aş dori să le văd mai des la concertele din Cluj-Napoca. Odată intraţi (cu 45 de minute întârziere) în sală, am fost întâmpinaţi, pe lângă arsenalul scenic de excepţie, de o “coloană sonoră” de vreo 10 secunde, care s-a tot repetat timp de jumătate de oră (până a început concertul, cu jumătate de oră întârziere faţă de ora anunţată), extrem de fain aleasă astfel încât să nu devină obsedant de repetitivă, ci menită să te introducă în atmosfera unui concert Laibach. Dacă arsenalul scenic şi cel de instrumente au fost de o complexitate rar întâlnită la concertele de club din România (enumerativ: 2 persoane la clape şi sintetizatoare, efecte pe chitară câte n-a văzut Cluj-ul, efecte pe vocea Minei, poate surprinzător lipsa chitarei bass, jocuri de lumini inteligent gândite, puţin supărătoare cele albe din lateralul tobelor), şi cel din faţa scenei a fost la înălţime, cu mapping pe cele 3 laturi ale /Form Space-ului. Sonorizarea a fost flawless, impecabilă, cap-coadă, absolut nimic reproşabil. Deşi iniţial publicul nu a surprins numeric, în cele din urmă acesta a fost mulţumitor. Şi mulţumit, deopotrivă.
Dacă intro-ul “Von Der Dreo Verwandlungen” a fost menit să îi introducă publicului, treptat, pe membrii instrumentali ai trupei (Dachauer, Keller şi Eber), în cea de-a doua piesă (“Die Unschuld II“) şi-a făcut apariţia solistul Milan Fras, cu un timbru vocal liniar, în perfectă armonie cu instrumentalul, dar şi cu o ţinută care aminteşte, nu neapărat fidel, de ţinuta militară de odinioară. Pe durata întregului concert, piesele aproape că au fost legate fără “timpi morţi” între ele, spectacolul durând circa 100 de minute. Odată cu intrarea în scenă a solistei Mina Spilar, întregul concert-concept a căpătat alte dimensiuni parcă. Elegantă şi cu un rafinament vestimentar, mimic şi gesticular desăvârşit, Mina a dat o notă de sensibilitate sobră, debordând de calităţi vocale parcă perfect mulate pe “şablonul” Laibach. Ba la voce, ba la megafon, ba neamplificat, Mina a fost o prezenţă încântătoare, parcă sarea şi piperul unei seri deosebite.
Două lucruri le-am apreciat în plus la acest concert, legate ambele de atitudinea de respect a trupei în faţa Măriei Sale, Publicul: interzicerea pozatului şi a filmatului (regulă atât a trupei, fără excepţie, cât şi a organizatorului la toate concertele organizate, cu excepţia fotografului oficial) şi faptul că Laibach nu cântă cu trupe în deschidere. Lipsa fotografilor “de ocazie”, din punctul meu de vedere, este o dovadă de normalitate pentru un concert în care elementele vizuale şi detaliile scenice sunt de cel puţin la fel de mare importanţă precum muzica propriu-zisă. De asemenea, “politica” Laibach de a nu concerta cu trupe în deschidere este de bun augur, pentru că cred că sunt puţine trupele care s-ar putea achita cu brio de o astfel de sarcină (în România, cu siguranţă nu sunt astfel de trupe). Şi am apreciat şi “armata” de oameni, majoritatea din crew-ul Laibach, care a făcut ca acest concert să fie una dintre cele mai plăcute şi complexe experienţe de club care mi-a fost dată să o văd vreodată. Aşa cum am fost anunţaţi, “dezasamblarea” scenei a durat în jur de oră, deloc de neglijat pentru un concert de club.
Laibach, dacă chiar mai era necesar să demonstreze acest lucru, este mai mult decât o trupă; este un act artistic imposibil şi irelevant de încadrat stilistic, ci important de privit din trilaterala perspectivă socio-istorico-politică. Este un exerciţiu dificil pentru cei mai tineri dintre noi, care nu am apucat “pe viu” acele vremuri glorioase, dar, în acelaşi timp, este pentru noi un ilustru mod de a ne putea imagina mai fidel opreliştile represive la adresa libertăţii de exprimare, de acţiune şi de gândire, care au guvernat ţările din blocul est european vreme de peste 4 decade.
Autor: Tudor Bolgar
