Pentru unii dintre noi, nu prea mulţi pare-se, ziua de 27 Septembrie 2018 avea să fie o frumoasă aşteptare în vederea cncertului trupelor ucrainene Khors, Raventale şi Barkasth. De multă vreme, mi-am propus să nu mă mai raportez nici cantitativ, nici calitativ, la public, considerând că este absolut irelevant, atât timp cât cam ăştia suntem de toţi. Totuşi, este enervant să întâlneşti doar o mână de oameni la concerte pentru care, în timpul săptămânii, faci efortul de a te deplasa din alte oraşe, la care unii pe care-i şti că ar gusta respectivele trupe nu s-ar deplasa nici măcar o sută de metri. Sunt prea obişnuit şi sictirit de acest aspect, încât să îi mai dau importanţă. La fel şi cu apatia publicului prezent. Dacă eu, ca spectator, simt astfel, nu aş vrea să mă pun în pielea trupelor şi a organizatorilor. Măcar eu nu am de pierdut. Dar să fim recunoscători faptului că acesta a fost, poate, singurul aspect negativ al unei seri care, altfel, a fost ceea ce trebuie.
Cu o întârziere neglijabilă, în faţa unui public care putea fi numărat pe degete şi într-o atmosferă mai degrabă de concert cameral, Barkasth au urcat pe scenă, pentru 30 de minute de black metal cu influenţe simfonice. Mi-au plăcut mult aceşti concitadini ai headliner-ilor, parcă chiar mai mult decât Khors. Dar am să revin pe marginea acestui subiect spre finalul cronicii. Fără să rupă gura târgului, Barkasth au avut o prestaţie surpinzător de legată pentru cei doar 3 ani de activitate. Sergiy “Arkhonth“ Makarov (voce/chitară); Yevhen “Goreon” Kravchenko (voce/chitară); Igor “Hagalth” Zuev (chitară bass) şi Olexiy “Malet” Maschenko (tobe). Concertul a fost axat pe prezentarea integrală a albumului “Decaying“, primul lansat de trupă: “Begging by Freaks“, “Alone“, “Blood & Flesh“, “Soul Away“, “Decaying“, “Shepherd” şi “Where Was the Son of God“. Prestaţiile celor 3 trupe mi s-au părut scurte (raportat la “slăbiciunile” mele, timpii dedicaţi fiecărei trupe fiind în toate cele 3 cazuri scurtaţi) dar parcă cea de la Barkasth a fost cea mai scurtă. De asemenea, am apreciat pe durata întregii seri pauzele nu mai lungi de 15 minute dintre trupe si sonorizarea de excepţie, de la început la sfârşit.
Pot spune că Raventale a fost trupa cea mai aşteptată de mine. Atmospheric black metal-ul lor nu mi s-a părut deloc blazat, în pofida faptului că mai nimic nou nu se oferă pe această nişă în general, ci dimpotriva interpretarea şi compoziţiile mi s-au părut cu multe “coaie” în cazul ucrainenilor. Raventale reprezintă un etalon în black metal-ul răsăritean, cu o activitate discografică extrem de bogată, constând în 8 albume de studio lansate în cei 13 ani de activitate. Practic, trupa este un one-man project al lui Dmitriy “Astaroth Merc“, acesta fiind acompaniat în reprezentaţiile live de “Morthvarg Scar” (voce/chitară); Athamas (voce/chitară bass) şi “Khatoth” (tobe, cel care este de altfel toboşar şi în Khors). Din acest turneu, lipseşte clăparul Aleksandra “Grim Me” Kupchinskaya. Este pentru prima oară când am avut ocazia să urmăresc această trupă, suficient încât să îmi doresc să nu fi fost şi ultima. Ştiam, desigur, faptul că sound-ul Raventale are puternice inflexiuni de doom metal, însă până Joi seară nu am crezut faptul că acestea pot fi atât de minunat integrate, chiar şi în lipsa clapelor. Mi-a plăcut şi atitudinea scenică a celor 4, menită parcă să fie mai mult decât o reprezentare muzicală, ci şi una scenică, nu tocmai teatrală, ci pătrunzătoare raportat la mesajul trupei, sintetizat excelent în 3 cuvinte: păduri, ploaie, întuneric.
Pe Khors am mai avut ocazia să îi văd şi în urmă cu 6 ani, la celebrul OST Fest de la Romexpo Bucureşti, care şi acum rămâne un etalon al festivalurilor metal organizate la noi în ţară prin prisma numelor prezente pe afiş, alături de Sonisphere. Prestaţia lor mi-a plăcut mult cu respectiva ocazie şi, deşi au mai concertat la noi în ţară între timp (inclusiv în Cluj-Napoca), nu am mai avut ocazia să îi revăd, astfel încât ocazia pe care Nomad Events ne-a oferit-o acum nu putea fi trecută cu vederea. Recunosc că, de această dată, nu am mai fost la fel de plăcut surprins, nicidecum datorită prestaţiei (altfel, la înălţime) a trupei, ci pur şi simplu pentru faptul că gusturile mele muzicale, cu precădere în ceea ce priveşte tocmai black metal-ul, s-au modelat şi cizelat semnificativ în aceşti 6 ani. Khors practică un black metal extrem de melodic, cu valenţe simfonice şi de “pagan” puternice, devenit izbitor de asemănător cu practica reliefată de 2 trupe conaţionale binecunoscute: Nokturnal Mortum şi Drudkh. Nu s-au schimbat prea multe lucruri în trupă faţă de 2012: Khors a lansat între timp un singur album (în 2015), trupa menţinându-şi aceeaşi componenţă încă de la naştere, în anul 2004, ceea ce spune, cred eu, multe lucruri despre omogenitatea scenică şi prietenească a grupului. A existat o scurtă schimbare de componenţă, între anii 2010 şi 2011, însă Oleg “Helg“, chitaristul şi vocalistul principal al trupei, a ales să revină în trupa ale cărui baze le-a pus, alături de Yuriy “Jurgis” Kapinus (chitară;voce), de Oleksandr “Khorus” Bogatykov (chitară bass) şi de, aşa cum am pomenit mai sus, “Khaoth“, în oraşul ucrainean Kharkiv, în anul 2004. Ce pot să spun este că prestaţiile trupei Khors devin tot mai stabile, odată cu trecerea anilor şi cu consolidarea componenţei iniţiale. Publicul a gustat din plin prestaţia trupei, s-a mai adunat înspre mulţumitor. De partea cealaltă a scenei, Khors a făcut un periplu de zile mari prin istoriografia trupei, cu un playlist echilibrat între toate cele 5 albume lansate de trupă până în prezent.
Autor: Tudor Bolgar
