Mulțumim tuturor artiștilor care au susținut re-lansarea concursului GBOB România în 2015-2016.

Le suntem îndatorați pentru recitalurile susținute pe cele 15 scene ale semifinalelor regionale GBOB organizate de Asociația Sunetul Muzicii la Cluj-Napoca și București și ÎN PREMIERĂ la: Oradea, Sibiu, Târgu Mureș, Râmnicu Vâlcea, Iași, Timișoara și Suceava în 2015/16  și la Finala națională GBOB România organizată ÎN PREMIERĂ la Râmnicu Vâlcea (2015) și Brașov (2016).

Am stabilit un record absolut de premii acordate formațiilor autohtone la un concurs muzical anual (revenim asupra acestui subiect in primele comunicate din 2017).

Mulțumim tuturor artiștilor care s-au înscris în concursul GBOB România la primele două ediții organizate de Asociația Sunetul Muzicii.

Au fost în total peste 210 formații din șase țări europene înscrise la concurs în 2015-2016; 20% din ele s-au retras din competiție înainte să urce pe scena unei Semifinale regionale din motive ce țin de lipsa de încredere în muzica lor.

Le mulțumim formațiilor din Banat. Am promovat 17 trupe din Timișoara, două din Jimbolia și câte una din Sânnicolau Mare, Bocșa, Dâmbovița și Buziaș.

Le mulțumim formaților din Muntenia. Am promovat 32 de trupe din București, și câte una din Câmpulung Muscel, Ploiești și Slobozia.

Mulțumim formației Nistagmus din Mangalia care a reprezentat Dobrogea în competiție.

Mulțumim formațiilor din Transilvania. Am promovat 18 trupe din Cluj-Napoca, 6 din Brașov, 5 din Sibiu, câte două din Bistrița și Simeria, și câte una din Alba Iulia, Zalău și Lupeni.

Mulțumim formațiilor din Secuime. Am promovat 5 formații din Târgu Mureș, două din Odorheiu Secuiesc și una de la Miercurea Ciuc.

Mulțumim formațiilor din Maramureș: Riot Monk de la Baia Mare, Hybrid Symphony din Sighetu Marmației și DØTS din Satu Mare.

Mulțumim formațiilor din Crișana. Am promovat 6 trupe din Oradea și două din Arad.

Mulțumim formațiilor din Bucovina-Moldova. Am promovat 10 trupe din Iași, câte două din Suceava și Bacău, și câte una din Botoșani, Rădăuți, Bârlad, Roman, Târgu Neamț, Brăila și Tecuci.

Și nu în ultimul rând, mulțumim formațiilor din Oltenia. Am promovat 5 trupe din Râmnicu Vâlcea, 4 din Craiova, 3 de la Brezoi și câte una din Băile Olănești și Drăgășani.

Au mai fost 7 formații înscrise din Ungaria, 3 din Republica Moldova și câte una din Serbia (Sequence), Bulgaria (Eufobia) și Italia (Twoas4)… plus formațiile autohtone cu câte un cetățean din Canada (Grave for Sale), Anglia (1st Attempt), Germania (Vespera), Franța (Fawkes), China (Reflections) și cei doi Iranieni de la The Purple Dandies.

Le mulțumim pentru încrederea acordată să participe la o competiție muzicală într-o țară străină lor …și le dorim TUTUROR mult succes în continuare în 2017.

2015

MULȚUMIM FORMAȚIEI HTETHTHEMETH din Brașov pentru evoluția spectaculoasă din ultimele 18 luni, de la prima ei prezență pe scena Semifinalei GBOB Artmania de la Sibiu în iulie 2015. Câștigând ARGINTUL la Berlin în Finala mondială GBOB 2015, a dovedit nu doar seriozitatea și dedicația ei pentru actul artistic, dar și competitivitatea și seriozitatea ediției ROMÂNEȘTI a competiției și baza solidă de talent muzical pe care o are de oferit scena muzicală din ROMÂNIA.

2016

AVEM AȘTEPTĂRI MARI de la PAPER MAGIK din București, a doua Campioană GBOB România cu care Asociația Sunetul Muzicii se va prezenta la Finala mondială GBOB în Grecia, la Atena, în 2017.

Ne dorim cel puțin să egalăm reușita de la ediția precedentă.

Asociația Sunetul Muzicii își dorește ca GBOB România să fie considerată o adevărată rampă de lansare a muzicii românești contemporane în lume!

Artiștii care au participat la GBOB România 2015 sunt:

Semifinala GBOB Transilvania CLUJ 2015 (Hard Club Cluj-Napoca, 21.MAR.2015) – http://czb.ro/articol/8934/

  • Caustic (Cluj-Napoca)
  • Dimorphic (Cluj-Napoca)
  • Divided By Perception (Cluj-Napoca)
  • DØTS (Satu Mare)
  • The Emp (Bistrița)
  • Face Today (Odorheiu Secuiesc)
  • Gecko (Cluj-Napoca)
  • Hybrid Symphony (Sighetu Marmației)
  • Kaidun (Cluj-Napoca)
  • Konthrast (Cluj-Napoca)
  • My Hands In Chains (Târgu Mureș)
  • Nuclear Muffin (Cluj-Napoca)
  • Rattlejack (Cluj-Napoca)
  • Stereotrombone (Cluj-Napoca, Tg. Mureș)
  • Times of Need (Cluj-Napoca)
  • Vespera (Cluj, Alba, Baia Mare, Germania)

Semifinala GBOB Oltenia 2015 (Aby Stage Bar Râmnicu Vâlcea, 15.MAI.2015) – http://czb.ro/articol/9295/

  • A Treia Generatie (Brezoi)
  • Arachna (Dragasani)
  • Crimena (Craiova)
  • Discipolii (Brezoi)
  • I’m The Trip (Sibiu)
  • Invader (Lupeni)
  • Proxima (Ramnicu Valcea)
  • Red Fiction (Craiova)
  • Silent Project (Baile Olanesti)
  • Sin Under Skin (Craiova)
  • Sold Out (Ramnicu Valcea)
  • Symbolic (Campulung Muscel)

Semifinala GBOB Muntenia 2015 (Club Fabrica București, 22.MAI.2015) – http://czb.ro/articol/9311/

  • Basska (Bucuresti)
  • Blue Night Shadow (Bucuresti)
  • Fallen (Bucuresti)
  • Les Ex (Bucuresti)
  • The Mad Socks (Bucuresti)
  • Nistagmus (CT. Mangalia)
  • Paper Magik (Bucuresti)
  • Phonic Bomb (Bucuresti)
  • The Purple Dandies (Bucuresti)
  • Salmastra (Bucuresti)
  • SAN (PH. Ploiesti)
  • Secret Society (Bucuresti)
  • Stone Light (Bucuresti)
  • Velosonics (Bucuresti)

Semifinala (Internațională) GBOB Crișana – Maramureș 2015 (Abyss Rock & Metal Pub Oradea, 29.MAI.2015) – http://czb.ro/articol/9343/

  • Statuar (Oradea)
  • Riot Monk (Baia Mare)
  • Source (Oradea)
  • Ataria (Zalău)
  • High (Oradea)
  • Elyon (Oradea)
  • PlugIN (Debrecen, HU)
  • Baby Elvis (Oradea)
  • NOR (Oradea)

Semifinala GBOB Artmania 2015 (Oldies Pub Sibiu, 30.IUL.2015) – http://czb.ro/articol/9708/

  • Anemic Disco (Brașov)
  • The EMP (Bistrița)
  • Fading Circles (Miercurea Ciuc)
  • For the Wicked (Cluj-Napoca)
  • Hteththemeth (Brașov)
  • Hybrid Symphony (Sighetul Marmației)
  • Nuvijan (Brașov)
  • Onenightstand (Sibiu)
  • Rapture (București)
  • Ringtone (Brașov)
  • Westfallia (Târgu Neamț)
  • Wildchild (Sibiu)

Semifinala GBOB Transilvania MUREȘ 2015 (Jazz & Blues Club Tg.Mureș, 10.SEP.2015) – http://czb.ro/articol/9886/

  • 1st Attempt (Odorheiu Secuiesc)
  • Escape (Târgu Mureș)
  • FAN (Brașov)
  • FUNKorporation (Cluj-Napoca)
  • GiS (Bistrița)
  • Indie Folker (Cluj-Napoca)
  • Jam Station (Târgu Mureș)
  • The Pinwheels (Târgu Mureș)

Semifinala GBOB Moldova 2015 (Underground The Pub Iași, 19.SEP.2015) – http://czb.ro/articol/9941/

  • Atrivm (Tecuci)
  • DerzelaS (Iași)
  • Driftwood (Bacău)
  • Era Divina (Rădăuți)
  • Focuri (Roman)
  • Got X (Bârlad)
  • The Iron Cross (Iași)
  • The Kryptonite Sparks (Botoșani)
  • Miriam (Chișinău)
  • Nightmarion (Suceava)
  • Nouă ani lumină (Iași)
  • Outstorm (Iași)
  • Overtime (Iași)
  • Subliminal Damage (Iași)

Semifinala GBOB Banat ACUSTIC 2015 (Terasa d’Arc pe mal, 8.OCT.2015) – http://czb.ro/articol/10076/

  • A.L.L. Friends Band (Timișoara)
  • Big Time Band (Timișoara)
  • Flare (Timișoara)
  • Grave for Sale (Timișoara)
  • No Antidote (Craiova)
  • Peregrinii (Timișoara)
  • Pragu’ de Sus (Timișoara)
  • Vest (Timișoara)

Semifinala (Internațională) GBOB Banat ELECTRIC 2015 (Club Daos Timișoara, 29.OCT.2015) – http://czb.ro/articol/10227/

  • Anima Draconis (Timișoara)
  • ApocalipS (Sânnicolau Mare)
  • Birds (Békéscsaba, HU)
  • The Case (Timișoara)
  • Concret (Buziaș)
  • Different Class (Dumbrăvița)
  • Divided (Budapest, HU)
  • Dungaree (Hódmezővásárhely, HU)
  • Overtone (Jimbolia)
  • Poșta Mare (Timișoara)
  • Sanctuar (Jimbolia)
  • Sequence (Senta, SRB)
  • Sonatic (Timișoara)
  • Twoas4 (Grossetto, ITA)
  • Virrasztók (Pécs, HU)

Artiștii care au participat la GBOB România 2016 sunt:

Semifinala GBOB Muntenia 2016 (Clubul Țăranului București, 18.MAR.2016) – http://czb.ro/articol/11041/

  • The Mad Socks (București)
  • Dreamer (Slobozia)
  • Blue Night Shadow (București)
  • Camera 107 (Chișinău-București)
  • Recursive Delusion (București)
  • Fawkes (București-Franța)
  • White Ash (București)
  • Salmastra (București)
  • Between Colors (București)
  • Life On Mars (București-Oradea)
  • All I Had (București)
  • The Purple Dandies (București-Iran)
  • Paper Magik (București)
  • A-Chord (București)

Semifinala (Internațională) GBOB Oltenia 2016 (Aby Stage Bar Râmnicu Vâlcea, 9.APR.2016) – http://czb.ro/articol/11188/

  • Radio Silence (București)
  • Black Ice (Râmnicu Vâlcea)
  • Silent Project (Râmnicu Vâlcea)
  • Micul Paris (București)
  • Vision (Râmnicu Vâlcea)
  • Consequence (Sibiu)
  • Rock Teen Spirit (Brezoi)
  • Eufobia (Sofia, Bulgaria)

Semifinala GBOB Transilvania 2016 (Hard Club Cluj, 14.MAI.2016) – http://czb.ro/articol/11401/

  • Vespera (Alba, Baia Mare, Cluj, Germania)
  • AltFive (Cluj-Napoca)
  • The EMP (Bistrița)
  • Funk’e Fetish (Cluj-Napoca)
  • Hybrid Symphony (Sighetu Marmației)
  • Sonic Distillery (Cluj-Napoca)
  • The Experiment (Cluj-Napoca)
  • Zero Tolerance (Cluj-Napoca)
  • EIDO (Cluj-Napoca)

Semifinala (Internațională) GBOB Artmania (Oldies Pub Sibiu, 28.IUL.2016) – http://czb.ro/articol/11737/

  • B.E.A.R. (Simeria)
  • Blue Night Shadow (București)
  • Crossover (HU)
  • E-an-na (Sibiu)
  • False Reality (Brașov)
  • Fantazia (Arad)
  • Ka Gaia An (București)
  • Mindcage Escape (București)
  • Praf (Simeria)
  • Riot Monk (Baia Mare)
  • White Ash (București)

Semifinala (Internațională) GBOB Bucovina-Moldova 2016 (31 Motor’s Pub Suceava, 10.SEP.2016) – http://czb.ro/articol/11897/

  • The EMP (Bistrița)
  • Outstorm (Iași)
  • Iron Cross (Iași)
  • Adamo Caduco (Suceava)
  • B.P.C. (Iași)
  • The Wax Road (Ungheni, MD)
  • Reflections (Bacău-China)
  • Serpent Stream (Iași)

Semifinla (Internațională) GBOB Banat 2016 (Casa Tineretului Timișoara, 15.OCT.2016) – http://czb.ro/articol/12097/

  • Flare (Timișoara)
  • Mere (Arad)
  • Monokrom (Timișoara)
  • Last November (Timișoara)
  • ALL Friends Band (Timișoara)
  • The Skywalkers (Timișoara)
  • Reddok (Bocșa/CS)
  • Fantazia (Arad)
  • ApocalipS (Sânnicolau Mare)
  • Nest of Plagues (Budapesta/HU)
  • Warhanger (București)
  • Gorun (Timișoara)

Editorialul CZB.ro despre Finala GBOB România 2015 de la Râmnicu Vâlcea – http://czb.ro/articol/10500/

Editorialul CZB.ro despre Finala GBOB România 2016 de la Brașov – http://czb.ro/articol/12338/

“A fost un eveniment extraordinar și ne bucurăm mult că am făcut parte din el. Vă apreciem munca și efortul depus pentru organizarea la cel mai înalt nivel a concursului. Ne bucurăm că am cunoscut multă lume bună dintre care muzcieni și oamnei din indusria muzicală. E un pas important în cariera noastră de mai departe și să știți că v-ați lăsat bine urma pe drumul nostru de ceară!” – The Wax Road (ungheni, MD), după Finala GBOB România 2016

“Un concurs organizat cu pasiune si devotament. A fost o onoare pentru mine sa fac parte din juriul GBOB.” – Edmond Lenarth, booking manager Electric Castle Festival, după Finala GBOB România 2016

“ceea ce faceți, din punctul meu de vedere, e un lucru mare si un ajutor cum nu l-au mai avut formatiile din România până acum” – Adrian Gheorghiu (event manager la Artmania Festival), după Semifinala GBOB Artmania (Oldies Pub Sibiu, 29.IUL.2016)

“A fost cea mai tare seara ever! Organizare ireprosabila! Se vede ca va dedicati. Pentru noi (Radio Silence) a fost prima iesire pe scena in formula asta. Eu am vrut de mult timp sa particip, dar daca n-a fost sa fie cu All I Had, chiar ma bucur ca am reusit sa ajung cu Radio Silence la GBOB. Ne vedem data viitoare, unde nu ne vom mai lasa prada emotiilor si vom castiga locul I. Inca o data va multumesc pentru dedicarea de care dati dovada. Underground-ul romanesc are nevoie de oameni ca dumneavoastra.” – Dan Iacob (Radio Silence, București), după Semifinala GBOB Muntenia (Clubul Țăranului București, 18.MAR.2016)

“În ceea ce privește GBOB România în raport cu relația pe care organizatorii o construiesc cu trupele participante, acesta se individualizează pe terenul fenomenelor de gen prin sustenabilitatea unui management cultural pe termen lung. De altfel, observăm că, la orice eveniment organizat de GBOB România, sunt invitate trupe care au avut calitatea de participant la edițiile anterioare. Un lucru salutar și unic în showbizz-ul românesc.” – Flandorfer Antoniu Alexandru (Adamo Caduco, Suceava) după Semifinala GBOB Bucovina-Moldova (31 Motor’s Pub Suceava, 10.SEP.2016)

REVISTA PRESEI

20.DEC.2016. Metalhead http://www.metalhead.ro/stiri/record_national_de_premii_muzicale_la_gbob-aid-137370-l-1

20.DEC.2016. The Intermission http://theintermission.ro/gbob-romania-record-de-premii/

20.DEC.2016. Definite Rock http://definite.ro/gbob-romania-recordul-absolut-de-premii-din-istoria-romaniei/

20.DEC.2016. Radio Cluj http://radiocluj.ro/2016/12/20/gbob-romania-record-absolut-de-premii/

20.DEC.2016. Paper Magik Website http://papermagik.com/index.php/2016/12/14/paper-magik-campioana-gbob-romania/

PAPER MAGIK va reprezenta România la 2017 GBOB World Final din Atena, Grecia.

Share This