După o pauză de mai bine de un an şi jumătate, CELELALTE CUVINTE vor reveni la Cluj-Napoca, duminică, 6 noiembrie, în cadrul unui concert care va marca 35 de ani de activitate a trupei orădene. CELELALTE CUVINTE este una dintre cele mai longevive formaţii româneşti, care nu şi-a schimbat componenţa şi care nu a făcut niciun compromis în favoarea comercialului, încă de la înfiinţare.

celelalte_cuvinte_gotm_space_cluj_napoca_6_noiembrie_2016Trupa CELELALTE CUVINTE a fost formată în 1977, sub numele de SONIC, la liceul “Emanuil Gojdu” din Oradea, de Călin Pop (chitară, voce), Marcel Breazu (chitară bas, voce) şi Leontin Iovan (tobe), toţi trei rămânând membri ai ei până în ziua de astăzi. Ei aveau să devină, câţiva ani mai târziu, studenţi la Timişoara, unde li s-au alăturat Radu Manafu (chitară) şi Ovidiu Roşu (sunet), iar, pe 13 Decembrie 1981, la Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara, debuta CELELALTE CUVINTE. În această formulă, au cântat şi au câştigat premii la festivaluri studenţeşti, având un succes din ce în ce mai mare la public. Anul 1985, cu ajutorul celui care a jucat la momentul respectiv un rol important în ascensiunea trupei, regretatul Florian Pittiş, avea să aducă şi prima apariţie discografică purtând amprenta CELELALTE CUVINTE, pe una din feţele discului “Formaţii Rock nr. 8”. Aceasta conţinea patru piese, printre care şi binecunoscuta “Iarbă Prin Păr”, unul dintre cele mai mari hituri din cariera trupei.

A urmat, în 1987, primul album întreg al formaţiei, “Celelalte Cuvinte”, care s-a bucurat de un mare succes, conţinând piese ca “La Ceas Târziu”, “Fântâna Suspinelor” sau “Despărţire”. Stilul rămâne acelaşi: rock progresiv, elaborat, cu influenţe din folclorul românesc, cu combinaţii din clasic, preclasic şi arhaic materializate în piese extrem de complexe.

După o primă colaborare, în 1986, trupei i se alătură Tiberiu Pop la claviaturi, a cărui contribuţie se resimte din plin începând cu albumul “Celelalte Cuvinte II”, înregistrat în 1989 şi lansat în 1990. Stilul rămâne similar celui de pe “Formaţii Rock nr. 8” şi “Celelalte Cuvinte I”.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre “Se Lasă Rău”, album lansat în 1992, când formaţia se afla într-un moment de foarte mare popularitate. Prin “Se Lasă Rău”, CELELALTE CUVINTE reuşeşte să surprindă printr-o abordare mult mai agresivă, îndreptându-se spre un speed – thrash care îi aduce atât critici, cât şi noi fani. Stilul poartă, însă, în continuare amprenta tipică a trupei, iar piese ca “Se Lasă Rău”, “Spre Care Rai” şi, mai ales, “Cina Dragonului” rămân bine primite în concertele trupei pâna în ziua de astăzi.

Direcţia mai agresivă, completată pe alocuri de influenţe doom metal, continuă şi pe „Armaghedon”, un album ale cărui texte prezintă un peisaj apocaliptic şi o viziune pesimistă asupra căii pe care merge lumea actuală. Albumul lansat în 1994 se bucură de un succes de amploare. Profitând de răspândirea tot mai mare a CD-urilor în România, este lansat albumul „Vinil Collection”, o colecţie de piese de pe primele trei apariţii discografice.

1997 vine cu un nou album, „Ispita”, un album cu o concepţie unitară, pe care textele lui Marcel Breazu analizează în profunzime ispitele cu care se confruntă fiinţa umană pe parcursul vieţii sale, de la droguri („Ispita”), până la ispita zborului („Pasărea De Plumb”). Stilul albumului, produs de Alex Perin (Umbra et Imago), este mai mult orientat spre rock-ul progresiv. Din păcate, materialul s-a bucurat de prea puţină promovare şi nu a fost editat pe suport CD.

În 2004, este lansat albumul „NOS”, care aduce ca noutate o combinaţie a sonorităţilor clasice, melodioase, regăsite pe primele albume, cu sonorităţi moderne, specifice perioadei. Textele, de această dată, tratează senzaţia de alienare trăită de omul modern într-o lume dominată de tehnologie.

Anul 2006 este marcat de aniversarea a 25 de ani de activitate a trupei, aniversare celebrată printr-un turneu naţional, cu concerte desfăşurate pe o durată de 3 ore, în care s-au interpretat piese din toate perioadele creative ale formaţiei. De asemenea, evenimentul este marcat şi de o reeditare, pe format CD, a primelor trei apariţii discografice, de către casa producătoare, Electrecord, precum şi a albumului „Armaghedon”, acesta din urmă fiind o ediţie limitată, în format digipack, produsă de către ProMusic Production.

Luna Octombrie a anului 2008 marchează lansareacelui mai nou album CELELALTE CUVINTE, ce poartă titlul “Stem” şi este editat de casa de discuri TVR Media.

În cele din urmă, pentru a marca 30 de ani de existenţă, în perioada de îngemănare a anilor 2011 şi 2012, trupa a susţinut un turneu naţional de amploare, care a culminat cu un concert de peste 3 ore şi 30 de minute susţinut pe scena Sălii Palatului din Bucureşti.

cover_photo_celelalte_cuvinte_gotm_space_cluj_napoca_6_noiembrie_2016

Pentru cei care nu sunt familiarizaţi încă cu recent inauguratul /FORM SPACE, acesta este situat la subsolul Cluj Arena, pe Aleea Stadionului nr. 2. /FORM SPACE este un spaţiu artistic care stimulează neîncetat creativitatea şi pasiunea pentru muzică a artiştilor, dar şi a publicului. /FORM SPACE permite fiecărui artist să se exprime nu doar prin microfon sau scenă, ci auditiv şi vizual, prin rescrierea dialogului cu publicul odată cu fiecare performance. /FORM SPACE este un nou spaţiu de exprimare pentru artişti şi inspiraţie pentru public.

Share This