Scurt Istoric:
Jack of all Trades este un proiect muzical de rock alternativ ce își are rădăcinile într-o cameră de 3/3 din orașul Câmpina, ca și activitate de studio întreprinsă de Alex Teodorescu (voce/chitară) și Geo Statie (bass). În noiembrie 2014, trupa a lansat primul videoclip, “Cum vrei să fiu”, marcând totodată și începutul activității de concerte live. Din ianuarie 2015 și până în prezent au urmat lansări individuale de single-uri și videoclipuri: “Diametral opus”, “Momentul de-acum” (alături de actrița Ana-Maria Guran), “Newcomer”, “O oră din viața mea” si “A doua încercare”.
Începând cu anul 2016, după colaborarea lui Alex Teodorescu alături de formația Vița de Vie pentru piesa “Somn ușor”, proiectul a început să se bucure și de atenția radiourilor locale și județene, precum Radio Guerrilla, TANANANA, Radio 7 sau Radio Prahova.
După plecarea lui Geo la începutul lui 2018, lui Alex i s-au alăturat Mădălin Duca la tobe, Andrei Chirițescu la bass și Radu Eremia la chitară solo, alcătuind astfel formula solidă și ideală a trupei.

Activitate:
– Peste 40 de concerte susținute în București (la cunoscutele festivaluri Iubim 2 Roți, Old Blacks 2, Mogoșoaia Soundcheck) și în țară (Timișoara, Călărași, Târgoviște, Câmpina);
– Un album de studio de 10 piese;
– 5 videoclipuri;
– Apariții live periodice la emisiuni de radio (Radio Guerrilla, TANANANA, Radio Seven, Radio Prahova);
– Un studio de repetiții în care s-a investit de-a lungul ultimilor doi ani, pentru ca trupa să dispună de toată aparatura/tehnicul necesar pentru a susține concerte live.

Prezent:
În prezent, Jack of all Trades concertează live în format electric și acustic și urmează să lanseze primul album de studio, intitulat “Extrovertit Selectiv”. Materialul de debut este mixat și masterizat la REAL SOUND & VISION de către Vladimir Ivanov (Pinholes, Fluturi Pe Asfalt, Nava Mamă) și conține zece piese.

Interviu Definite Rock

Definite Rock: Salutare și bine ați venit!

Jack of all Trades: Bine v-am găsit și mulțumim încă odată pentru invitație!

Pentru început, cum a luat ființă Jack of all Trades? Cum ați ajuns la formula actuală a trupei?

Jack of all Trades a luat naștere prin 2013-2014, în momentul în care Alex Teodorescu și-a canalizat “his inner Dave Grohl” și a început să scrie versuri, să compună linii de chitară, de bas și tobă, să-și filmeze propriile videoclipuri – deci, într-un cuvânt, să facă piese de la cap la coadă și să le pună pe net, spre deliciul împătimiților de rock alternativ românesc.
Între timp, Mădălin Duca (actualul toboșar al trupei) îi urmărea cu atenție activitatea lui Alex și, după vreun an de zile de stalkuit pe Facebook, i-a propus să se vadă la un jam session. Atunci și-a dat Alex seama că era timpul să își facă o trupă în toată regula, și la cooptat astfel pe Mădălin la tobe.
După câteva luni, Jack of all Trades s-a închegat într-o formulă stabilă, odată cu venirea în trupă a lui Andrei Chirițescu la chitară bas și a lui Radu Eremia la chitară solo. Băieții au început numaidecât să concerteze în București, și, după ce s-au aventurat puțin și prin alte colțuri ale țării, au decis să își canalizeze chimia muzicală unică dintre ei spre înregistrarea primului lor album.

Ce influențe au cei din Jack of all Trades și ce genuri ascultă?

Andrei: “Eu sunt cu rock-ul clasic și metalele grele înainte de toate. Judas Priest, Led Zeppelin, Black Sabbath, King Diamond, HammerFall și Manowar sunt la loc de cinste pentru mine. Ar mai fi apoi genurile post-rock (Tides From Nebula), rock alternativ (Vița de Vie), progressive metal (Evergrey), muzică clasică (Bach) și hardcore/metalcore (Gojira, Drowning Pool, Bullet For My Valentine).”
Radu: “Nu am o influență anume, ascult orice îmi gâdilă sufletul. Dar, dacă ar fi să menționez câteva trupe care mau format, aș zice Tides From Nebula, We Lost The Sea, Periphery, The Interrupters, Vița de Vie, Bosquito.”
Madalin: “Eu dau blană în căști toată ziua pe The Big Four of modern rock: Highly Suspect, Frank Carter and the Rattlesnakes, Royal Blood și mai pun o dată Highly Suspect și ca să iasă gluma, și pentru că e trupa mea preferată.”
Alex: “Incubus, Machine Gun Kelly, Yungblud, Front, Vița de Vie, P.O.D., OCS, Periphery, Seether, CTC, Oameni Necunoscuți, Cred Că Sunt Extraterestru, Paramore, Puddle of Mudd, Smiley, The Sonic Taste, For The Wicked. Da, ați ghicit, eu sunt ăla din trupă care le-a arătat celorlalți și frumusețea scenei autohtone.”

Am făcut un mic research pe pagina voastră de Facebook și am înțeles că urmează să lansați un prim material discografic?

Da. Toată munca noastră, de când s-a format trupa în actuala ei componența și până în prezent va culmina pe 4 decembrie, odată cu lansarea primului nostru album, “Extrovertit Selectiv”, în Club Quantic din București.

De ce „Extrovertit Selectiv”? Cum ați găsit numele?

Am vrut pur și simplu să găsim un cuvânt sau o expresie care să poată uni toate piesele de pe album într-un singur concept. A fi “extrovertit selectiv” înseamnă să te deschizi numai acelor persoane cu care rezonezi, cu care ai aceleași idei și împărtășesti aceeași viziune asupra lumii și a vieții în general. Dincolo de masca de bad boys pe care o promovăm pe social media, suntem niște oameni care filosofează mult, luăm orice ni se spune de către societate “with a grain of salt” și ne ferim de clișeele de orice fel. Dacă lumea zice că ori ești un introvert, ori un extrovert, noi spunem că poți să fii și ambele: acolo, la mijloc, unde te simți bine și singur, dar și într-o gașcă de zece oameni, atâta timp cât sunt persoane pe care le-ai selectat cu mare atenție înainte să le lași să îți devină prieteni.
Ca să cităm niște mari clasici în viată, “Anturajul este tot și asta nu se va schimba.” Asta vrem să transmitem și noi prin ceea ce cântăm pe acest album, dar, evident, într-o manieră mai poetică și cu un sound de rock alternativ prin care ne aducem propriul tribut acelor trupe ce ne-au făcut să ascultăm muzică (și să ne apucăm de un instrument) in the first place.

Ce ne puteți spune despre trupele care vor deschide evenimentul de lansare?

Cu Nuanțe ne-am împrietenit la începutul acestui an și am concertat împreună de câteva ori (prima fiind noi ce care am deschis la a lor lansare de album) și în București, și prin țară. Sunt niște băieți tare faini și ne place că au un sound foarte RHCP-ish așa. Mai mult ca sigur vor face o figură frumoasă pe 4 decembrie.
De Lasagna & Rochenrol ne leagă o prietenie de mulți ani de zile, Silviu Ciocanelli (fondatorul proiectului) și Alex al nostru fiind amândoi din același oraș. Andreea, cealaltă jumătate a proiectului L&R, este o solistă cu ‘acel ceva’ al ei, aducându-și un aport unic, dacă nu uneori mistic, asupra pieselor. Pe scurt, nu veniți numai pentru noi. Aceste două trupe merită toată atenția voastră. Le-ați căutat deja pe net?

Ce așteptări aveți de la acest album?

Să iasă bine. Să fie ascultat, apreciat, să ajute la crearea unui fanbase (oricât de mic) și la clădirea unei identități muzicale. Să fie piatra de temelie pe care vom construi următoarele materiale discografice (avem în lucru nu mai puțin de 40 de draft-uri de piese noi, deci vom avea ceva de muncă și în 2020+).

Care ar fi piesa/piesele de pe album de care sunteți cei mai mândri?

V-A-N-I-T-A-T-E-A. Este cea mai tare piesă de pe “Extrovertit Selectiv”. Credeți-ne pe cuvânt.

Pe unde ați concertat și pe unde mai urmează să concertați după lansare?

Anul ăsta ne-am bucurat de niște experiențe foarte foarte mișto. Am ‘botezat’ formatul electric la Old Blacks 2, un festival unde am împărțit scena cu Timpuri Noi și Șuie Paparude, am făcut premiera noului format acustic la Mogoșoaia Soundcheck, înainte de The Details și Vița de Vie și, cel mai important, am susținut un concert și în cadrul festivalului ‘Noi facem un spital’, unde am ajutat, alături de mulți alți artiști ai scenei locale, la finanțarea primului spital de oncologie și radioterapie pediatrică din România. După lansare vrem să ne tragem puțin sufletul, dar știm că suntem așteptați la Călărași și la Câmpina, deci vom face acolo primele concerte ale anului 2020 înainte să ne reunim cu fanii din București (unde sperăm mult de tot să bifăm și prima noastră cântare în Control).

Pe final, ce doriți să le transmiteți celor ce vă ascultă?

Mulțumim enorm pentru susținere. Voi, cei care ați venit de atâtea ori la noi la concerte, vă știm, vă apreciem și vom încerca să vă depășim așteptările cu orice ocazie. Și pe voi, prieteni buni, și pe voi, aceia care nu ne-ați văzut încă live, vă așteptăm cu mare drag în Quantic pe 4 decembrie. Și da, vom avea și merch.

Share This