Grupul Death Metal brașovean CodeRed publică o nouă piesă, “Burning Wrath”, extrasă de pe următorul material, o versiune remasterizata și îmbunătățită a albumului de debut “Dominions of Our Deceitful Beliefs”, preconizat a fi lansat pe 26 Februarie în colaborare cu Loud Rage Music. Pre-comenzi pentru “Dominions of Our Deceitful Beliefs” sunt acum disponibile aici:

– CD: http://shop.loudragemusic.com/codered-dominions-of-our-deceitful-beliefs
– digital: https://loudragemusic.bandcamp.com/album/codered-dominions-of-our-deceitful-beliefs-remastered

Iată ce au avut de declarat cei patru membri ai trupei despre noul material:

Armand Niculescu: Am muncit mult la proiectul ăsta. Fiecare pasaj a fost pus acolo unde trebuie, nimic n-a fost întâmplător. Am ales calitatea în locul cantității și a ieșit ceva de care personal sunt foarte mândru. Fiecare membru al trupei a avut o contribuție valoroasă la produsul final, au fost 4 personalități diferite și complementare care s-au îmbinat perfect.

Andrei Calmuc: Când ne-am apucat de “Dominions of Our Deceitful Beliefs” nu știam unde vom ajunge în plan compozițional. Mixtura de idei implementată în piese de mine, Armand și Septimiu m-a făcut cred că acest material să sune deosebit. De asemenea cooptarea lui Ioan “John” Campian la bas a făcut ca acest album să sune așa cum ne doream din toate punctele de vedere. Pentru fani ai trupelor Nile, Morbid Angel, Deicide, Death sau Pestilence cred că materialul va stârni interes, mai ales acum în faza remasterizată care conține și un bonus track în aceeași manieră.

Ioan “John” Câmpian: Am intrat în acest proiect mănat de entuziasm, pentru că era primul proiect în care participam ca basist și pentru că îmi plăcea modul în care au fost gândite și scrise piesele. Când am intrat în trupă cea mai mare parte a materialului fusese conturată, iar eu am primit mâna liberă în a scrie liniile de bas. Sunt mândru de rezultatul final din punct de vedere al conceptului muzical unitar unde toate ideile au fost turnate într-o formă solidă și compactă. De la simplitatea zdrobitoare a piesei “Above Desolation” la compoziția complexă a “The Sixth Sun”, fiecare piesă are propria ei poveste pe care vă lăsăm să o descoperiți, acum într-o versiune proaspătă, remixată și remasterizată.

Septimiu Hărșan: “Dominions of Our Deceitful Beliefs” e, în mintea mea, rezultatul unei suprapuneri perfecte a viziunilor și intențiilor membrilor CodeRed asupra a ceea ce trebuia să însemne primul material full-length al trupei și, îmi vine să zic, chiar vizavi de ce reprezintă metalul extrem în general. Toți cei care eram în trupă la momentul compoziției – Andrei, Armand și eu – am avut contribuții pe care le văd nu doar substanțiale, ci și perfect compatibile, așa încât piesele sună cam ca și cum ar fi fost scrise de un singur om. Asta cred că arată în ce măsură suntem, muzical vorbind, în același film și ce fel de chimie există între noi când ne adunăm forțele ca să scriem piese. Iar venirea ulterioară a lui John în trupa și felul în care el s-a ocupat de liniile de bas e încă o secvență exact din același film, pentru că și John înțelege și simte death metalul la fel ca noi. Cred sincer că tipul ăsta de coeziune creativă e un lucru rar.

Ca fapt divers, Septimiu Hărșan, împreună cu Călin Paraschiv de la Necrovile/Clitgore, sunt acum membri permanenți ai legendarului grup olandez Pestilence, pregătindu-se pentru primul turneu mondial în noua formulă!

Contacte:

CodeRed
http://www.codered.ro/
http://www.facebook.com/coderedro

Loud Rage Music
www.loudragemusic.com
loudragemusic.bandcamp.com

Share This