cc_conexiuni_oameniitimpuluiDouă dintre trupele legendare are rockului românesc – CELELALTE CUVINTE și CONEXIUNI – se reunesc pentru a susține un concert în data de 4 noiembrie, la Arenele Romane din București, în sprijinul Campaniei Naționale Oamenii Timpului, al cărei scop este de a recunoaște și promova personalitățile de prestigiu din spațiul românesc și proiectele acestora.

Fondurile încasate în urma evenimentului vor fi direcționate o parte către premiile din cadrul Campaniei Oamenii Timpului, iar o parte vor fi folosite pentru restaurarea casei memoriale George Enescu, de la Mihăileni.

Line-up-ul evenimentului este completat de încă două trupe, la început de drum, care vor fi anunțate în cel mai scurt timp.

Biletele au prețul de 50 de lei și se pot cumpăra din Rețelele Eventim.ro și IaBilet.ro.

Pe lângă puternica valență culturală a evenimentului, cu această ocazie, trupa Celelalte Cuvinte va sărbători nu mai puțin de 35 de ani de activitate, fiind una dintre cele mai longevive formații românești, care nu și-a schimbat componența și care nu a făcut niciun compromis în favoarea comercialului, încă de la înființare.

“Ne bucurăm că acest concert coincide cu împlinirea vârstei de 35 de ani a trupei și că ne putem implica în misiunea Campaniei Oamenii Timpului. De asemenea, cred, personal, că restaurarea casei lui George Enescu este importantă, având în vedere amprenta pe care muzica sa a lăsat-o asupra culturii românești și internaționale. Încă de la început am sprijinit proiectele culturale cu adevărat valoroase, și e o bucurie pentru noi că după 35 de activitate putem continua pe acest drum”, declară Călin Pop, vocalul Celelalte Cuvinte.

Celelalte Cuvinte promit un concert aparte, demn să marcheze aniversarea lor, în care se vor auzi și o serie de piese noi, de pe viitorul album.

Și pentru trupa CONEXIUNI, concertul din data de 4 noimebrie este o ocazie specială.

După 11 ani de la ultima lor apariție live, cei de la CONEXIUNI revin în formula care le-a consacrat numele, respectiv componența originală din anii ’90:  Florian Stoica – vocal, Victor Solomon – chitară, Gabi Isac – bas, Victor Lenghel – tobe.

Concertul de la Arenele Romane este o premieră pentru București, trupa având după reunire doar două concerte, la festivalul Sibiul de Odinioară și la concertul inaugural ROCK FM Brașov.

La București, se vor auzi binecunoscutele hit-uri “Tu”, “Mai ramai putin”, “Fosta iubire”, “Viata de rocker” si altele, în interpretarea celor care le-au compus.

“Pe 4 noiembrie, vom stabili la Arenele Romane puncte de conexiune cu limbajul celorlalte cuvinte, în cadrul unui eveniment deosebit. Conexiunile continuă. Un nou material de album se afla în lucru, iar în următoarea perioadă trupa va ieși la rampă cu piese si videoclipuri noi”, spun ceI de la CONEXIUNI.

Despre Campania Națională Oamenii Timpului

Campania Oamenii Timpului este un eveniment anual inițiat de revista de cultură contemporană TIMPUL și organizat de Asociația Revistei TIMPUL (ART), în parteneriat cu instituții administrative și culturale, precum și cu instituții academice și economice.

Campania presupune implicarea membrilor comunității în identificarea, recunoașterea și promovarea personalităților de prestigiu din spațiul românesc și a proiectelor acestora.

Campania premiază personalitățile și organizațiile din plan local, național și internațional care, pe parcursul ultimului an (octombrie 2015 – septembrie 2016) și-au dovedit excelența în zece domenii ale vieții culturale și sociale, contribuind decisiv la dezvoltarea culturală și instituțională a spațiului public românesc, extins peste granițele țării.

Domeniile premiate sunt:  Literatură, Arte, Educație și Cercetare, Societate civilă, Diplomație publică, Memorie și istorie, Jurnalism, Tinere valori, Sănătate și Antreprenoriat.

Evenimentul face parte din Campania Națională Oamenii Timpului.

http://www.oameniitimpului.ro/
https://www.facebook.com/celelaltecuvinte
https://www.facebook.com/formatiaconexiuni

Share This