De 10 ani încoace, ”Luna Pătrată” e planeta muzicală și de poezie a Alinei Manole. Lunatici, păcătoși, amanți, îndrăgostiți, refuzați, visători – toți se regăsesc, într-o poveste sau alta dintre cele cântate, scrise sau vorbite de artistă, pe scene mari sau mici, de teatru sau de club, în București și în țară.

De 10 ani încoace (îi numărăm doar pe cei ”oficiali”, de la apariția albumului ”Luna Pătrată” din 2009) Alina Manole își dăruiește muzica (și cele alte 5 materiale discografice apărute între timp) unui public inteligent și frumos, care devine parte din povestea unor seri memorabile, elegante, de-a dreptul ”terapeutice”.

Joi, 17 octombrie, Alina Manole va cânta în clubul Quantic din București alături de trei dintre cei mai buni muzicieni ai momentului: Raul Kusak, Adi Tetrade și Dan Nicolau. Împreună, vor dărui celor veniți să asculte acea vibrație care contează în ecuația stilului muzical pe care Alina Manole și-l revendică, cu multe argumente, în plaja de stiluri autohtone. Nu, nu e folk, nu, nu e nici jazz, este doar o poveste muzicală ce trebuie încercată live.

Experiența unui concert Alina Manole încântă pentru că, spre deosebire de prestația mecanică a multor performeri din showbiz, muzica ei conține inteligența emoțională a oamenilor care aleg cum să trăiască. În plus, interacțiunea cu spectatorii este personală, prin povești, prin căldură, prin empatie.

Concertul din luna octombrie este primul concert de club din București după o pauză de mai bine de jumătate de an. Intervalul absenței a fost plin de călătorii muzicale și de proiecte care își vor arăta roadele până la finalul acestui an. Programați-vă așadar o seară de răsfăț muzical, pe măsura dorului de reîntâlnire cu poveștile Lunii.

Câteva detalii ”tehnice” ale concertului:
Locul desfășurării – Quantic Club, București, Șoseaua Grozăvești 82
Ora începerii concertului: 20:00
Bilete prin Entertix.ro și MyTicket.ro, online sau direct în Librăriile Cărturești.
Numărul locurilor este limitat. Plătitorii de bilet au locuri asigurate, în ordinea sosirii la club.

Alina Manole
www.alinamanole.ro
facebook.com/AlinaManoleOficial
Lucruri simplehttps://www.youtube.com/watch?v=_RmCtJHidEA
Trezește-măhttps://www.youtube.com/watch?v=X8TWPYqUedw

Share This