Formatia Timpuri Noi invita publicul timisoarean la un super concert în clubul Capcana (ex Daos), duminica 18 noiembrie 2018 de la ora 20.00.

Timpuri Noi este prezenta în lumea muzicala romaneasca încă din 1983, fiind clasata ca trupa „underground” în timpul regimului comunist și pana în 1991. Anii 90’ sunt anii de glorie ai trupei când are onoarea sa deschidă concertele unor nume muzicale importante precum Uriah Heep în 1992, Scorpions în 1993, Paradise Lost și Jethro Tull în 1994, Iron Maiden și Kreator în 1995, toate în cadrul editiilor Festivalului Rock Bucuresti. În 1996 Timpuri Noi cânta în deschiderea lui Eros Ramazzoti, Joe Cocker și Rod Stewart în cadrul RockMania, și în 1996 recitalul lor face furori la Festivalul Cerbul de Aur. Anii 2000 aduc alte schimbari importante trupei, care după multe despartiri și reveniri, în 2010 se relanseaza cu Dan Iliescu la chitara și voce și Tica Alexe la voce, după ce Adrian Plesca (Artan) părăsește definitiv formatia și își infiinteaza grupul Partizan.

De la infiintarea trupei, Dan Iliescu a fost prezent in Timpuri Noi in calitate de compozitor si chitarist, fiind creatorul tuturor hiturilor pe care publicul le stie atat de bine: Stere, Tanta, Adeline, Luca, Helga, Bordelul Mov, Catran, Nato, Tata… iar lista poate continua.

De-a lungul celor peste 30 de ani de muzica, Timpuri Noi a scos 8 albume, și astăzi concerteaza în formula de 3 cu Dan Iliescu la chitara și voce, Felix Sfura la tobe și Alex Vascan la bass si voce.

Intrare concert: 30 lei

Eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/265152240807094

 

 

Share This