Auzul veștii că AmenRa nu doar că avea să revină în România, ci să concerteze pentru prima data și în Cluj-Napoca, mi-a provocat o tresărire greu de descris în cuvinte. Poate că cel mai bun argument în favoarea celor spuse a fost faptul că mi-am cumpărat bilet încă din ziua în care acestea au fost puse în vânzare. Și bine am făcut, întrucât nu am beneficiat de acreditare de presă la acest concert. Ca atare, nu am absolut nici un fel de obligație, de această data, de a redacta această cronică, dar totuși o fac, pentru că experiența unui concert AmenRa este, fără doar și poate, de povestit nepoților și nu numai, în măsura în care cuvintele pot fi suficient de de(s)criptive pentru a transmite stări și emoții. Evident, în cazul AmenRa acest lucru este imposibil, așa încât nu îmi rămâne decât să vă recomand să mergeți să îi vedeți pe belgieni pe unde apucați, dar și trupa E-L-R, din deschidere, care pentru mine a reprezentat o surpriză fantastică. Într-o perioadă în care am văzut 6 concerte în 6 zile, de la Pepe, Andra și Holograf :), la Halocraft (Grecia), The Wax Road (Republica Moldova) și renumitul Bryan Adams, acest concert m-a făcut să îmi rup orice urmă de oboseală, prin încărcătură emoțională și spirituală fantastică.
Atmosfera empirică a fost observabilă și gustabilă din plin încă de la accesul în sală. Și fundalul sonor a fost suficient de “dark”. Am apreciat faptul că programul a fost respectat, trupele neîncepând să cânte cu mai mult de 5 minute întârziere față de ora anunțată. De asemenea, remarcabil a fost faptul că publicul a început să se adune semnificativ încă de la prima trupă. M-am bucurat să văd prin public prieteni și cunoscuți veniți de prin alte orașe: Bistrița, Timișoara (o gașcă sau mai multe de peste 10 persoane a venit din acest oraș!), Sibiu, Târgu Mureș și chiar și Iași. În total, s-au strâns undeva pe la 550 de oameni, ceea ce, pentru Cluj-Napoca, nu e tocmai rău.
Prima trupă a serii, YLVA din Melbourne (Australia), este un cvartet de sludge/post-metal format din Mike Deslandes, Dav Byrne, Brett O’Riley și Leigh Pengelly, care până în prezent a lansat un album de studio: “M E T A“. Ceea ce m-a impresionat la această trupă este faptul că, parcă, abundă într-o manieră “grea”, întunecată și misterioasă de interpretare a sludge-ului. În timp ce prima jumătate a acestui uimitor album de debut este condusă de riff-uri dureros de joase și tobe dureros de lente, YLVA își domolește compozițiile pe parcursul celei de-a două jumătăti a albumului … făcând loc frumuseții spațiului întunecat și gol. Piese precum „The Fall”, având durată de 13 minute, sunt veritabile capodopere din punctul de vedere al construcției muzicale. „Avem capacitatea de a ne documenta, măsura și invăta din eșecurile noastre sociale. Putem obține o dezvoltare comunitară pozitivă și justiție socială dacă datele sunt permise să respire dintr-o zi de dedesubt și în interiorul acestuia“, comentează chitaristul / vocalistul Mike Deslandes pe tema recurentă a albumului „M E T A”. Albumul a fost înregistrat la Sing Sing Studios din Melbourne, cu Mike Deslandes drept inginer de sunet și masterizat de Dav Byrne la Iridium Audio. Printre piesele interpretate de YLVA în cele 45 de minute pe care le-a avut alocate la Cluj-Napoca, s-au numărat: “Lapse“, “Metadata“, “Sting In The Air” sau “Hunting Room“. Amprenta dark a trupei a fost amplificată prin faptul că luminile din bar au fost stinse, doar 3 neoane fiind active pe scenă, într-un alb pur. YLVA mi s-a părut o excelentă alegere pentru a deschide seara, tangențială la celelalte două trupe doar prin caracterul “dark” al întregii exprimări artistice.
Cea de-a două trupă a serii s-a dovedit a fi o plăcută revelație pentru o bună parte a publicului. În primul rând, E-L-R a surprins prin prezența pe scenă a 2 domnițe (I.R. la chitară bass și S.M. la chitară) din totalul de 3 membrii. Dar când acestea și-au dat drumul în vâltoarea muzicii …. refuz să cred că a fost cineva care să fi fost prezent la concertul lor și să nu fi fost “mișcat”. Și știți cum aș caracteriza eu muzica (și experiența scenică overall) a acestei trupe? Post-doom 🙂 Yep, eu nu am mai identificat un asemenea subgen până acum, dar cred că este caracterizarea cea mai apropiată de perfecțiune cu putință a acestei trupe. Mi-a amintit de … AmenRa în toate felurile această trupă, cu un ton de expresivitate muzicală mai prezență decât cea emoțională, cum este în cazul headlinerilor serii. Dar și de Hexvessel! 🙂 Yep, ciudată combinație. Piesa mea preferată a fost “Above The Mountains There Is Light“, dar mi-a plăcut maxim întregul setlist, bazat, desigur, pe interpretarea integrală a a bumului de debut “Maenad“: “Glancing Limbs“, “Devotee“, “Ambrosia“, “Lunar Nights” și “The Wild Shore“. Conform I.R., “muzica [noastră] este foarte viscerală. Vrem ca ascultătorul să se afle în sfera noastră și să devină încântat pentru a ne simți energia. S-a dezvoltat în strânsă colaborare în timpul nopților lungi, pe care, de asemenea, obișnuiam să scriem povești proprii.” Titlul albumului desigur că provine de la numele adepților de sex feminin al zeului grec Dionisos, care sunt asociați cu natura și, respectiv, cu sărbătorile excesive. Acest album urmează demo-ului pe care E-L-R l-a lansat în anul 2018, intitulat “In Splendor & Sedation“. Din punct de vedere tematic, “Maenad” poate fi concretizat printr-o poveste, în diferitele sale etape, în care emoțiile se schimbă precum peisajele naturale de la un anotimp la altul, iar acest lucru a putut fi observat din plin și în concertul de la Cluj-Napoca. “Este, în principal, propria noastră interpretare a textelor și poeziilor, combinată cu lucrurile prin care am trăit prin noi înșine“, explică S.M., “descriind adesea peisaje și evenimente sau sentimente“. Rezumând sunetul lor, vorbește despre “ritmuri hipnotice suspendate într-o ceată de veșnică reverberație“. Având în vedere sentimentul de comunitate al E-L-R, nu este de mirare că ar fi dornici să interacționeze cu artiști cu gândire asemănătoare, cum ar fi Dool Ryane van Dorst, care este invitată cântăreț pe piesa “Lunar Nights” sau Colin H. van Eechout din chiar grupul AmenRa, pe piesa “Above the Mountains There Is Light“.
Ceea ce a urmat a fost una dintre cele mai intense experiențe live pe care un ascultător de metal, indiferent de preferințele sale concrete, o poate trăi. Nu îi mai văzusem pe AmenRa până în această seară, însă mărturisesc că este una dintre trupele pe care îmi doream cel mai mult să le văd. Și, în egală măsură, una dintre trupele față de care nu aveam nici un fel de așteptare să am ocazia să o văd în Cluj-Napoca. Ca un moment de tăinuire debordantă, mărturisesc faptul că, deși nu este o decizie ușoară, doom metal-ul / sludge este orientarea mea principală ca ascultător de metal. De aceea, experiența concertului AmenRa a fost, dincolo de intensitatea ei proverbială, de-a dreptul hipnotizantă pentru mine. Greu de descris în cuvinte, chiar și pentru un om cu oareșice experiență de cronicar de concerte metal, cum sunt eu. Pur și simplu, AmenRa este trupa-psihoză a momentului, viscerală, una dintre cele mai intense experiențe live, care te zdruncină până în măduva oaslor. Demență pură pe scenă /Form-ului! Ne degeaba această trupă a fost confirmată drept unul dintre co-headlineri ai celebrului Desertfest, în 2020. Personal, i-am descoperit pe belgieni odată cu albumul “Mass III“, care m-a mișcat cu sunetul său docil, versurile sale psihotice și poezia puternică care reiese din ele. Muzical, AmenRa este dificil de descris prin cuvinte și termeni tehnici. Aceasta se simte mai mult decât este analizată și fiecare o interpretează în felul său. AmenRa este, pentru mine, coloana sonoră a tristeții, cu fiecare “Mass” în plus parcă trebuind să asculți cu ochii mai și mai închiși această trupă, pentru a putea înțelege ceva. Iubesc această trupă și acest gen de trupe întocmai pentru că materializează cu exactitate o stare de spirit în care mă regăsesc frecvent. Vocea lui Colin întruchipează disperarea, precum și cea mai profundă suferintă. În general, AmenRa folosește un amestec de violentă, tristețe și întuneric, pentru a reda o tristețe vehemență repugnanță. Cu fiecare album în parte, se modifică doar dozele acestor ingrediente. Chitarele creează o masă cu o usoară dihotomie care creează o atmosferă pe care parcă o simț undeva la jumătatea distanței dintre transcendență și violență. Într-un interviu, Colin a vorbit despre nevoia de suferință în procesul creativ al grupului. Nu se poate realiză o redare atât de profundă și adevărată a durerii fără a experimenta cu adevărat live această experiență.
AmenRa a luat ființă în anul 1999, în orașul belgian Kortrijk, de către vocalistul Colin H. van Eeckhout și chitaristul Mathieu Vandekerckhove. Trupa și-a dezvoltat un sound unic, cuprinzând elemente de doom metal, sludge, post-hardcore, punk și post-metal, învăluite într-o atmosferă spirituală aparte, completate în concerte din visuals-uri tematice. Trupa este formată actualmente din: Colin H. van Eeckhout – voce, Mathieu Vandekerckhove – chitară, Lennart Bossu – chitară, Levy Seynaeve – chitară bass și Bjorn J. Lebon – tobe și a lansat până în prezent 6 albume de studio (“Mass I” 2003, “Mass II Sermons” 2005, “Mass III” 2005, “Mass IV” 2008, “Mass V” 2012 și “Mass VI” 2017), 2 EP-uri (“Prayers 9+10 12″ ” 2004 și “Afterlife 10″ + CD” 2009), 12 split CD-uri (“Vuur / Amenra7″ “2004, “Vuur / Amenra / Gameness / Gantz CD” 2004, “Amenra / Hitch 7“ ” 2007, “Amenra / Hive Destruction 10“ ” 2011, “Amenra / The Black Heart Rebellion 12“ ” 2011, “Amenra / Oathbreaker 7“ ” 2011, “Amenra / Heassian 7″ ” 2012, “Amenra / Madensuyu 10″ ” 2014, “Amenra / VVOVNDS 12″ ” 2014, “Amenra / Eleanora 10″ ” 2014, “Amenra / Treha Sektori 10″ ” 2014 și “Amenra / Sofie Verdoodt 7″ ” 2015), 3 albume live (“Live” 2012, “Live II” 2014 și “Alive” 2016), 5 DVD-uri (“Mass III (Hyeptension Records pre-order special)” 2005, “Church of Ra” 2009, “23.10” 2009, “01.06 (Fortarock 2013)” 2013 și “22.12 (Ancienne Belgique 2012)” 2013), o carte “Church of Ra” (2008), precum și 6 videoclipuri oficiale, pentru piesele: “Nowrena” (2012), “Boden” (2012), “A Mon Ame” (2014), “Charon” (2016), “Children of the Eye” (2017) și “A Solitary Reign” (2017).
