Cine zice că nu există Moș Nicolae? Ei bine, a ajuns și la Timișoara, dar cu o întârziere de o zi, probabil din cauza lipsei zăpezii, cu un cadou format din două trupe și împachetat sub acoperișul unui loc, unde cu siguranță nu regreți dacă ajungi. Așa că, după cum mă așteptam, Reflektor a fost din nou gazda unei seri excepționale din toate punctele de vedere, începând de la oameni primitori, atmosferă și continuând până la lumini.
Prima trupă de vineri seară a făcut așa, un mic brainstorming cu noi. Ziceți că detaliile nu contează? Nu i-ați cunoscut pe The Details. Toate pregătirile pe care le-au făcut ca totul să fie ca la carte înainte de a urca pe scenă, mi-au lăsat timp mai bine de jumate de oră să îi analizez pe fiecare în parte. De la primele acorduri și note, mi-au dat impresia că s-a reîncarnat în ei o parte importantă a trecutului dominat de cele mai cunoscute formații.
Fiind o trupă nouă pentru mine, m-a surpins din toate punctele de vedere. Adoptă o nouă perspectivă, fascinantă pentru cei care sunt pasionați de nou, de cunoștere. Mai ales că Matei, chitaristul de la Coma ne-a lasat să-l descoperim și să-l observăm în alte ipostaze decât cu ceea ce suntem noi obșnuiți. Au adus un stil revigorant în aceea noapte care avea să devină curând incendiară.
Încet, minuntele se scurgeau, iar imediat dupa The Details, la Orizont se ivea câte un Chip cunoscut. Pentru o bună parte a serii, am crezut că momentul culminant înseamnă apariția pe scenă a baieților de la Coma. Puteam să afirm fără să ezit nici măcar o secundă că ei sunt Cel mai frumos loc de pe pământ. Ei bine, nu m-am putut înșela mai mult. A existat momentul Luca. Un moment care a reușit să îmi reseteze întreaga rețea neuronală și să îmi inducă o idee care cu siguranță va rămane pe veșnicie inserată acolo în adâncimile creierului meu și sună cam așa ”copilul meu va fi exact ca Luca”. Așadar, totul a început cu baieții de la Coma și capacitatea lor de a acorda binemeritata atenție fanilor. Atunci au observat în public un copil, cam jumătate din ei la înălțime, pe care l-au luat pe scenă. Luca ne-a arătat cum se face headbanging-ul, dar ne-a mai aratat ce însemnă o adevărată atitudine de rocker, reușind să ne pună pe toți care eram prezenți la picioarele lui.
Cănd auzi Căntă-mi povestea, știi că, oricât ai vrea tu să ripostezi cu un mai Stai, concertul se apropie de sfărșit. Așa că te bucuri de ultima piesă ca și cum ar fi ultimul lucru ce ai putea să îl auzi în noaptea aceea.
Căldura cu care ne-au tratat cei de la Coma, mi-a depășit așteptările, nu a fost un simplu concert pentru niște fani înfocați, a fost un concert pentru o familie.
De parcă nu am avut suficiente suprize în acea seară, a mai urmat una. Când mergi la un concert, speri că poate va fi ziua ta norocoasă și vei ajunge să faci niște poze cu artiștii tăi preferați, așa că finalul serii s-a soldat cu cozi la autografe și poze cu fiecare dintre băieții de la Coma.
După ce ne-ați indus Coma, poate ne dați și antidotul să ne trezim până la următorul concert!
P.s: Cătălin, ne zici și nouă ce scrie în scrisoare?
Autor: Miha Şoica
