Unul dintre cele mai aşteptate concerte din acest an din zona de nord-vest a ţării a avut loc în data de Joi 25 Octombrie 2018. În clubul /Form Space din Cluj-Napoca, unul dintre cele mai spaţioase şi mai profi cluburi de concerte (indiferent de profilul acestora) de la noi din ţară, binecunoscuta trupă Haggard a ajuns pentru a 3-a oară în acest oraş, după concertele de la Casa de Cultură a Studenţilor din anii 2008 şi 2010, de data aceasta fiind secondată de trupele Eternal Silence (Italia) şi Sound Storm (Italia).
Deşi este una dintre trupele care a concertat de cele mai multe ori la noi în ţară, Haggard este, totodată, şi una dintre cele mai iubite trupe în România, dovadă stând faptul că cele două concerte pe care Maximum Rock & Promusic Events le-au programat cu Haggard la noi în ţară (în /Form Space Cluj-Napoca şi în Club Quantic Bucureşti) în cadrul acestui mini-turneu european care a trecut prin Austria, România, Bulgaria, Croaţia, Italia şi Spania au fost sold out cu câteva săptămâni bune înainte de desfăşurarea concertelor. În condiţiile în care Cluj-ul atrage tot mai multe trupe de renume mondial în concert şi există spaţii generoase în acest oraş pentru desfăşurarea de astfel de concerte, iar publicul este de cele mai multe ori dezamăgitor din punct de vedere numeric, este remarcabilă afluenţa pe care trupa formată în Munchen o atrage de fiecare dată când concertează la noi în ţară. Acest concert a fost, în acest sens, o excelentă ocazie de a mă întâlni cu public venit de la depărtare, cu care nu prea am ocazii să mă întâlnesc în această zonă a ţării. Este posibil ca acest fapt să fie influenţat de prezenţa celor 4 români (dintre care 3 stabili în trupă) în formula pe care Haggard o propune în acest turneu, anume: Ştefana Sabău – oboi, Cătălina Popa – flaut, Cosmin Nechita – vioară, dar şi Adela Moldovan – violoncel. Deşi Haggard se află la cel de-al 9-lea concert pe care îl susţine la noi în ţară (în Club Quantic urmează să fie cel de-al 10-lea, după 3xBucureşti, 3xCluj-Napoca, Sibiu, Bistriţa şi Zalău) sunt convins că, şi dacă ar cânta de 100 de ori la noi în ţară, tot ar strânge public numeros, de toate speţele.
Din punct de vedere organizatoric, cu excepţia cozii formată la ieşirea din club la garderobă (fapt neimputabil organizatorilor, evident), totul a fost la superlativ. Cu unele scăpări inerente unei trupe care, de data aceasta, a numărat 13 muzicieni pe scenă, sonorizarea a fost fără reproş, remarcând de altfel acest aspect la toate concertele la care am fost în /Form Space. Accesul în club s-a făcut facil prin scanarea biletelor, având în vedere că biletele pentru acest concert au fost vândute doar în format electronic. În ciuda afluenţei masive de public, nu am remarcat cozi la bar, asta şi pentru că personalul din /Form Space este obişnuit cu evenimente cu afluenţă mare. Programul a fost respectat la minut, Haggard prelungindu-şi concertul cu aproximativ 20 de minute. Dacă am scoate speach-urile uneori plictisitoare ale lui Asis şi ale Cătălinei, dar care şi-au atins menirea de a ţine publicul captiv, cu siguranţă prestaţia Haggard s-ar fi terminat conform programului.
Încă de la începutul concertului, la ora 19:50, la începutul prestaţiei italienilor de la Eternal Silence. Timp de 50 de minute, aceştia ne-au încântat simţurile (nu numai cel auditiv, ci şi cel vizual, solista Marika Vanni arătând … înduioşător de hot :). Deşi prestaţia italienilor nu a lăsat loc pentru reproşuri, nu voi zăbovi foarte mult asupra acesteia, întrucât symphonic/gothic metal-ul abordat de ei, la modul clasicizat, cred că nu mai poate fi plăcut pe nimeni, fiind un stil în care eu nu am descoperit, de vreo 10 ani încoace, o trupă care chiar să aducă îmbunătăţiri semnificative. Ce mi-a plăcut, totuşi, la această trupă, pe lângă – aşa cum spuneam – sound-ul clar şi prestaţia fără cusur, este faptul că a dovedit pregătire temeinică a acest turneu, în sensul că piesele aproape că nu au avut pauze între ele. Acesta este unul dintre primele şi cele mai importante aspecte non-muzicale care denotă profesionalismul unei trupe. Italienii s-au format în anul 2008, în orăşelul italian Varese, remarcabil fiind faptul că, din formula iniţială, doar clăparul Matteo “Bulldozer” Rostirolla nu mai face parte în acest moment din Eternal Silence, instrumentul respectiv dispărând cu totul din organigrama trupei. Aşadar, trupa care are la activ 3 albume (“Raw Poetry” – 2013, “Chasing Chimera” – 2015 şi “Mastremind Tyranny” – 2017) şi un EP (“Darkness And Regret” – 2010) se prezintă în acest turneu în următoarea formulă: Marika Vanni – voce; Alberto Cassina (chitară, voce); Davide Rigamonti (chitară), Alessio Sessa (chitară bass) şi Andrea Zannin (tobe). În anii de început, trupa a avut o apariţie în cadrul Under Dark Moon Fest (Cehia) şi a susţinut un concert acustic în deschiderea duo-ului format din Timo Kotipelto şi Jari Liimatainen. În ultimii doi ani, Eternal Silence a susţinut concerte în formula actuală în Germania, Elveţia, Rusia, Franţa, Cehia şi Ungaria, deschizând concertele unor trupe de prestigiu, precum: Therion şi Temperance. Piesele interpretate de Eternal Silence la Cluj-Napoca: “Lucifer’s Lair“, “Unbreakable Will“, “Fighter“, “Reverb“, “Game Of The Beasts“, “Dreambook” şi “Hell On Earth“.
A urmat pe scenă o altă trupă italiană, de data aceasta cu un sound mai “plin” şi mai cizelat în comparație cu Eternal Silence. Este vorba despre grupul Sound Storm, ajuns în acest an la 16 ani de activitate. Cu un symphonic black metal elaborat, ducând mai degrabă spre heavy metal, şi chiar destul de tehnic în ceea ce îi priveşte pe fiecare dintre cei 7 membri, Sound Storm a avut, într-adevăr, priză la public, făcând în acest turneu o vetitabilă pendulare printre cele 3 albume de studio (“Twilight Opera” – 2009, “Immortalia” – 2012 şi “Vertigo” – 2016). Trecută prin dese schimbări de componență, doar unul dintre chitarişti fiind membru de la început până acum, Sound Storm s-a prezentat la Cluj-Napoca în următoarea formulă: Chiara Tricarico (voce), Andrea Racco (voce), Valerio Sbirglione (chitară), Rocco Mirarchi (chitară), Massimiliano Flak (chitară bass), Elena Crolle (clape) şi Mattia Rubino (tobe). Mi s-a părut o trupă al cărei stil muzical matur s-a cizelat în mod natural, abordând un symphonic black metal destul de original, ştiut fiind faptul că originalitatea acestui stil a rămas îngropată undeva cu vreo 10 ani în urmă. Versurile trupei, din câte am putut distinge, au ca laitmotiv nemurirea sufletului. Fondată în anul 2005, Sound Storm a avut o ascensiune rapidă. Totuşi, primul an semnificativ din punct de vedere concertistic a fost 2012, an în care Sound Storm a fost invitată să deschidă concertele din cadrul turneelor europene ale grupurilor Tristania, Therion si Arkona, deschizând, în acelaşi timp, concertele din Italia ale trupelor Haggard şi Epica. De altfel, în anii 2014 si 2015, legătura dintre Haggard si Sound Storm s-a consolidat prin faptul că cele două formatii au întreprins turneele europene “Symphonic Blast“, respectiv “Dragonfest“. În cele 50 de minute aferente, italienii au interpretat următoarele piese: “Vertigo“, “The Dragonfly“, “Metamorphosis“, “Forsaken“, “Immortalia“, “Back To Life“, “Promises“, “Gemini“, “To The Stars“, “Ecclesiae Iudicium“, “Torquemada” şi “The Portrait“.
O spun fără rezerve, chiar dacă ulterior mi-am diversificat preferințele mult înspre metal extrem și, mai nou, spre progressive metal, Haggard și Lacrimosa sunt trupele cu care am cochetat cel mai mult în anii de la liceu. Și, știți cum se spune … prima dragoste nu se uită niciodată și, totodată, nici nu i se iartă nimic acesteia. Auzul vestii că am ocazia să văd pentru a 6-a oară acest grup (toate concertele văzute cu ei fiind în Transilvania!) mi-a produs instant o tresărire ca și cum i-aș vedea pentru prima data, comparabilă cu cea trăită în Iulie 2006 când, în mijlocul examenului de Bacalaureat, am făcut 1100 de km, fugind de acasă, pentru a vedea primul concert Lacrimosa din România. Revenind la subiect, după o pauză ceva mai lungă, de 25 de minute, manifestată ca un furnicar pe scenă, a început concertul-vedetă al serii. Un prim aspect care m-a impresionat la Haggard a fost faptul că, deși concertul a început (așa cum a fost anunțat) la ora 22:10, cu 10 minute înainte, rând pe rând, grupele de instrumentiști au urcat pe scenă pentru a-și acorda/regla instrumentele, practic concertul debutând fără un moment solemn în acest sens, ci pur și simplu când fiecare și-a terminat reglajul. Astfel, rând pe rând, pe scenă au urcat: Maurizio Guolo-tobe, Claudio Quarta-chitară electrică și acustică, Adela Moldovan-violoncel, Johannes “Jo” Schleiermacher-violoncel, Shir-Ran Yinon-vioară, Lisa Hellmich-viola, Cosmin Nechita-vioară, Cătălina Popa-flaut, Stefana Sabău-oboi, Tess Catchpole-pian, Janika Groß-soprană, Frank Schumacher-chitară bass, tenor și, desigur, liderul grupului Asis Nasseri-voce, chitară electrică și chitară acustică. Este de la șine înțeles că este imposibil să nu fie nici un fel de probleme de sunet având în vedere componența extinsă cu care Haggard se prezintă în concerte, dar acestea au fost nesemnificative în context. Emoționată vizibil, Cătălinei i-a revenit sarcina de a introduce publicul în concert … și-a făcut-o într-un mare stil, Cătălina având această capacitate de a … capacita publicul. Dacă speech-urile, adesea lungi, ale lui Asis mi s-au părut cam plictisitoare, cele la fel de lungi ale Cătălinei au avut un impact pozitiv asupra unui public cum nu cred că mi-a fost dat să văd de numeros la concerte de metal în /Form Space. Poate doar la Tankcsapda, dar să nu deviez de la subiect. Haggard a venit, a cântat, s-a simțit excelent pe scenă (așa cum ne-a obișnuit), ba chiar Claudio a și făcut cunoștință cu ospitalitatea publicului clujean în câteva rânduri. Un moment emoționant a fost cel în care Asis a aclamat echipă Kineto Team, cea care a făcut posibil, în urmă cu câțiva ani, că flautistă noastră, Cătălina, să poată cânta și astăzi alături de Haggard. Publicul, așa cum mă așteptăm din precedentele experiențe, a fost extrem de diversificat din toate punctele de vedere, Haggard nefiind o trupă care să se adreseze doar ascultătorilor de metal. Având în vedere evidența faptului că, în turnee diferite, este imposibil să prind trupa în formule identice, pentru mine oricâte concerte cu Haggard aș vedea, tot nu m-aș plictisi. Prima dragoste … îți rămâne dragoste pe viață! Așa cum ne-a obișnuit în cei 29 de ani de activitate, Haggard nu are un setlist definit pentru concertele din cadrul aceluiași turneu. Astfel, la Cluj-Napoca, Haggard a interpretat următoarele piese: “Chapter I -Tales From Ithiria“, “In a Fullmoon Procession“, “Herr Mannelig“, “Seven From Afar“, “The Final Victory“, “Eppur Si Muove“, “In a Pale Moon’s Shadow“, “Per Aspera Ad Astra” și “Origin Of A Crystal Soul“, iar la bis, desigur, după ce Cătălina i-a introdus pe scenă pe membrii trupei (lui Asis revenindu-i onoarea de a-i prezența pe cei 4 români) a fost interpretată piesa “Awaking The Centuries”. Pe lângă muzica în sine și temele unor personaje istorice definitorii pentru ce a ajuns omenirea astăzi care se regăsesc conceptual reunite pe albumele trupei, ce apreciez în concertele Haggard este naturalețea cu care această trupă se prezintă pe scenă: membrii trupei comunică între ei, se simț bine, râd maxim, ca și cum orice experiență live ar fi o repetiție cu public. Totuși, un nou album Haggard se lasă așteptat de 10 ani, iar așteptarea este cumva dureroasă, neavând șansa de a auzi și câteva compoziții noi în cadrul acestui concert. Nici nu știu, pur și simplu, cum au trecut cele 2 ore și 20 de minute, parcă nici nu am respirat și nici nu am clipit pe durata concertului. Urma o noapte grea și o zi pe măsură, cu un drum de 90 de km de condus înapoi acasă, însă nici că mi-a păsat.
Din punct de vedere al prestațiilor muzicale, seară a fost la înălțime. Gustul amar al unei seri realmente de neuitat a venit la final, când am fost nevoit să aștept 30 de minute la garderobă pentru a-mi recupera țoalele. Nu am ce reproșa în acest sens personalului care se ocupă cu așa ceva în /Form Space, întrucât fetele chiar s-au mișcat cu talent, însă poate nu ar fi stricat o suplimentare a personalului de la garderobă. Altminteri, organizarea a fost fără cusur, accesul și ieșirea din club s-au făcut facil, personalul de pază de la intrare comportându-se discret în a-și face meseria. La fel ca la toate concertele din /Form Space, un lucru absolut firesc, dar demn de apreciat într-o țară bolnavă, este faptul că nu au existat bilete pe categorii în funcție de apropierea/depărtarea față de scenă și nu au fost garduri nici măcar între scenă și public, ci doar unul benefic din punct de vedere logistic în stânga scenei (folosit pentru dezasamblarea în liniște, voie și pace a instrumentelor de percuție) acest fapt contribuind major la intensitatea pe care publicul o recepționează din partea artiștilor.
Autor: Tudor Bolgar
