Încă de la auzul veştii că Hooverphonic vor concerta în Cluj-Napoca, mi-am spus că nu am cum să ratez acest concert. OK, o spun din start că stilurile muzicale pe care belgienii la înglobează, adică trip hop, electronica, indie pop, alternative rock şi dream pop, luate separat, nu mă atrag de nici o culoare, dar încă de la “Eden” (piesa cu care Hooverphonic a spart topurile) mi-am dat seama că această trupă e … altceva. Elementele de orchestraţie mi s-au părut mereu că aduc un plus de valoare-savoare acestei trupe. M-am convins, de altfel, şi în seara zilei de Miercuri 9 Octombrie 2019, în /Form Space-ul clujean, de faptul că piesele lor mai psihedelice (cele care, în majoritatea lor, au fost interpretate la începutul concertului) nu numai că nu mă atrag, ci chiar îmi dau o stare vizibilă de moleşeală, însă, pe măsura continuării show-ului, piesle cu ritm mai disco, mai cathcy, mai bine lucrate instrumental, mi-au dat o stare de beatitudine cum rar îmi sunt oferite în cazul unui concert metal (categorie în care se regăseşte majoritatea concertelor la care particip). Nici acum, la 10 zile după concert, nu pot spune că mi-am revenit din acea stare, şi-mi este atât de minunat acest sentiment!
M-a deranjat, spun sincer, faptul că concertul a început cu 45 de minute întârziere, mai ales că s-a insistat pe faptul că debutul va fi la ora 21:00. În plus, evenimentul a fost sold-out, deci accesul în spaţiul de concert a fost decelerat prin faptul că nu s-au vândut bilete şi la intrare. Că tot am adus în discuţie acest aspect, să vinzi în jur de 800 de bilete, la preţul de 109 sau 120 de lei, în Cluj-Napoca, într-o seară de Miercuri, pentru o trupă ca Hooverphonic, chiar nu mi se pare puţin lucru.
Din formula de bază actuală, fac parte Luka Cruysberghs (voce, 2018–prezent, în vârstă de doar 19 ani), Raymond Geerts (chitară, 1995–prezent) şi Alex Callier (chitară bass, programming, 1995–prezent), dar în concerte formula trupei este extinsă cu încă 3 instrumentişti, la chitară, clape şi tobe. Foarte interesantă şi de bun augur din perspectiva receptorului (publicul) mi s-a părut comunicarea lui Alex Callier cu acesta, încercând câteva expresii mai puţin uzuale în limba română (pentru un vorbitor de limbă flamandă, nu este puţin lucru), iar, mai mult, a încercat să dezmintă provocările interetnice potrivit cărora kurtoskalacs-ul aparţine ba unora, ba altora, a spus că ţuica îl face să se simtă încălzit indiferent de temperatura de afară, că ajungând cu o seară înainte în Cluj-Napoca s-a simţit minunat în Stories by /Form şi că domnişoara din public care purta tricou cu Pink Floyd are însemnnele unei trupe mai veche decât vârsta însumată a tuturor membrilor Hooverphonic. În fine, am detaliat puţin aceste aspecte, pentru a vă da seama cam ce spirit de observaţie glumeţ are acest membru. Deşi au fost multe efecte pe voce şi instrumental şi chiar sample-uri aproape la fiecare piesă, fapt care de obicei nu îmi provoacă o stare de încântare, în cazul Hooverphonic acest lucru nu m-a deranjat câtuşi de puţin, considerând că pe tipul muzical abordat de belgieni, aceste efecte îmbogăţesc substanţial calitatea muzicii. De asemenea, am apreciat ciclul repetitiv al pauzelor dintre piese, excelent gândit pentru a ţine publicul în priză: 2-3 piese interpretate cu pauze de în jur de 5 secunde între ele, apoi un intermezzo captivant de, să-i zicem, stand-up comedy personalizat de la un concert la altul marca Alex Callier, şi tot aşa. Cu cât am înaintat în concert, cu atât am avut impresia că, parcă, nimeni, inclusiv trupeţii, nu mai doreau să plece de pe scenă – atât de mult le-a plăcut! O curiozitate aparte am avut faţă de Luka, solista actuală a grupului, în vârstă de doar 19 ani. Aceasta nu numai că a depăşit orice aşteptări prin calitatea interpretării vocale, dar a electrizat publicul (în special partea masculină a acestuia) prin desele schimbări de vestimentaţie.
A fost, fără discuţie pentru mine, unul dintre cele mai memorabile concerte de club văzute în Cluj-Napoca
Hooverphonic este un grup belgian care a luat fiinţă în Octombrie 1995, în oraşul Sint Niklaas. Începută ca un proiect trip-hop, trupa şi-a dezvoltat în timp un stil muzical propriu, unic şi inconfundabil, cuprinzând elemente de rock alternativ, muzică electronică şi electropop. Iniţial denumit Hoover, grupul şi-a schimbat numele în Hooverphonic, după ce a descoperit existenţa altor trupe cu acelaşi nume. originali ai grupului au fost Esther Lybeert – voce, Raymond Geerts – chitară, Alex Callier – chitară bass, voce şi Frank Duchene – clape, Esther Lybeert a înregistrat câteva demo-uri cu Hooverphonic, dar a decis să părăsească grupul la puţin timp de la înfiinţare, când s-a luat decizia semnării unui contract cu Sony Music. Pentru a putea înregistra albumul de debut, în trupă a fost cooptată la voce Liesie Sadonius, dar şi aceasta a părăsit în termeni amiabili trupa, la puţin timp după lansarea albumului “A New Stereophonic Sound Spectacular“, pe care au fost invitaţi, ca session guests, Eric Bosteels la tobe (cel care i-a precedat lui Mario Goossens, care a activat cu Hooverphonic până în anul 2005) si David Poltrock, un claviaturist care a devenit colaborator al trupei până în anul 2005. Kyoko Baertsoen, vocalista grupului belgian de trip-hop Lunascape, a fost cea care a ajutat Hooverphonic să susţină un turneu european de 3 luni, în anul 1997, înainte ca Geike Amaert să fie cooptată ca vocalist permanent, la sfârşitul anului. În data de 10 Octombrie 2008, Geike Amaert, vocalista din formula iniţială a trupei, a anunţat faptul că va părăsi grupul la sfârsştul respectivului an, pentru a urma o carieră solo, pentru al cărei album de debut începuse să lucreze deja. Ultimul concert Hooverphonic cu Gelke la voce a avut loc în data de 13 Decembrie 2008, în Tele-Club Ekaterinburg, Rusia. Acest concert a fost filmat și difuzat de MTV Rusia. În data de 29 Octombrie 2010, Hooverphonic a anunțat lansarea unui nou single, al cărui videoclip a cuprins 14 posibile vocaliste viitoare, dintre care a fost aleasă Noemie Wolfs, anunțul oficial al cooptării fiind făcut în data de 4 Noiembrie 2010. În data de 26 Martie 2015, Hooverphonic a anunțat faptul că Noemie Wolfs părăsește trupa, de comun acord, la voce fiind cooptată, începând cu luna Aprilie 2018, actuala vocalistă, Luka Cruysberghs, alături de care Hooverphonic va reprezenta Belgia la Eurovision 2020, în Rotterdam (Olanda). Hooverphonic a căpătat recunoaștere pe plan internațional odată cu piesa “2Wicky“, de pe albumul de debut, piesă care a fost inclusă pe coloană sonoră a filmului “Stealing Beauty“, apărut în anul 1996, în regia lui Bernardo Bertolucci. Aceeași piesă a fost inclusă și pe coloanele sonore ale filmelor “I Know What You Did Last Summer” și “Heights“. În anul 1998, Hooverphonic a contribuit, de asemenea, la lansarea albumului tribut Depeche Mode intitulat “For the Masses“, cu un cover al piesei “Shake the Disease“. Primele turnee majore Hooverphonic au avut loc în anul 1997, când trupa a fost invitată să deschidă concertele din mega-turneul european al cărui line-up a cuprins trupele Massive Attack, Morcheeba și Apollo 440, dar și turneul nord-american susținut de Fiona Apple. În anul 1998, Hooverphonic a lansat “Blue Wonder Power Milk“, cu Gelke Amaert la voce, pe atunci în vârstă de doar 18 ani. Odată cu lansarea acestui al doilea album, stilul trupei s-a schimbat spre un sound axat mai mult pe importantă instrumentelor cu corzi și structuri muzicale mai bine definite, aspecte care, de altfel, trasează în linii mari și direcția muzicală actuală a grupului.
Single-ul “Club Montepulciani” a devenit hit în Belgia și în Statele Unite ale Americii. Piesa “Renaissance Affair” a fost inclusă pe coloană sonoră a unei campanii comerciale pe care concernul german Wolksvagen a desfăşurat-o pe continentul nord-american. Piesele “The Strange Effect” și “Eden” au fost incluse pe coloanele sonore ale unor reclame nord-americane la companii de telefonie. Piesa “Eden” a fost folosită, de asemenea, pe coloana sonoră a filmului “I Still Know What You Did Last Summer“. De asemenea, la vremea când au fost lansate, cele două piese au fost incluse pe două episoade ale sezonului al treilea al serialului “La Femme Nikita“. Renumita soprană Sarah Brightman a înregistrat un cover al piesei “Eden“, care a fost inclus, în anul 1998, pe albumul “Eden“. În această perioadă, Frank Duchêne a decis să părăsească trupă, acesta fiind nemulţumit vi-a-vis de turnura pe care trupa a luat-o, în pofida succesului înregistrat de cele două albume lansate impreună și a turneului în care Hooverphonic a cântat în deschiderea trupelor Fiona Apple, Moloko și Massive Attack. În anul 2000, Hooverphonic a lansat albumul “The Magnificent Tree“, ale cărui piese cele mai reprezentative sunt “Mad About You“, “Ouț Of Sight” și piesa care dă titlul albumului. În același an, Hooverphonic a fost rugată și, în cele din urmă, a și compus o piesă de 12 minute, intitulată “Visions“, pentru ceremonia de deschidere a Campionatului European de Fotbal. Hooverphonic, de altfel, a și concertat la ceremonia de deschidere a acestei competiții. Trupa a devenit primul grup belgian care a fost headliner la renumitul festival muzical Rock Werchter, în anul 2001.
În anul 2002, Hooverphonic a lansat albumul conceptual “Hooverphonic Presents Jackie Cane“. Albumul prezintă povestea personajului fictiv care dă titlul albumului, o celebră cântăreaţă devenită peste noapte star, care, astfel, a ajuns să îşi neglijeze relaţia cu sora ei geamănă. Insanitatea de spirit a acestui personaj fictiv a devenit tot mai vizibilă, astfel încât Jackie renunţă la show-business şi se întoarce în sânul familiei, pentru a încerca reconcilierea cu membrii acesteia, dar sora geamănă o otrăveşte şi omoară pe Jackie, după care se sinucide în aceeasi manieră. Acest album nu face altceva decât să consolideze temele muzicale abordate de Hooverphonic pe precedentele două albume, în special pe albumele “Nirvana Blue” şi “Human Interest“. Albumul a câştigat discul de platină în ţara natală. Un an mai târziu, Hooverphonic a lansat un album înregistrat cap-coadă cu o orchestră, intitulat “Sit Down and Listen to Hooverphonic“, cuprinzând o selecţie de piese cuprinse deja pe precedentele albume, dar şi piese noi: “Antarctica” şi “The Last Thing I Need Is You“, dar şi un cover după piesa “My Autumn’s Done Come” a artistei Lee Hazlewood. Urmare a lansării acestui album, Hooverphonic a plecat, în luna Septembrie 2003, într-un turneu european de peste 100 de concerte indoor.
Cel de-al cincilea album de studio al trupei, care este de fapt un dublu CD, intitulat “No More Sweet Music / More Sweet Music“, a fost lansat în luna Decembrie 2005. Cele două CD-uri includ aceleaşi 11 piese, dar în 2 versiuni diferite. Odată cu schimbarea casei de discuri, trupa redevenind pentru o perioadă “nesemnată”, Alex Callier a declarat faptul că orientarea muzicală a trupei va deveni mai psihedelică. În cadrul unui concert care a avut loc în Moscova în Octombrie 2007, Hooverphonic a interpretat pentru prima dată o piesă de pe acest album, anume piesa “Expedition Impossible“. Albumul “The President of the LSD Golf Club” a fost lansat în aceeasi lună, în Belgia şi Olanda. Pentru restul ţărilor europene, albumul a fost lansat în luna Martie 2008. La puţin timp după lansare, Geike a anunţat faptul că doreşte să părăsească trupa, dorind să urmărească o carieră solo. În data de 29 Octombrie 2010, Hooverphonic a lansat single-ul “The Night Before“, ocazie cu care trupa o prezintă pe noua solistă Noémie Wolfs, în data de 26 Noiembrie 2010 Hooverphonic lansând un nou album, intitulat “The Night Before“, album care a fost răsplătit cu discul de platină în Belgia la scurt timp după lansare. Piesa “Battersea” a fost folosită în 1999 drept coloană sonoră a episodului pilot din seria NBC “Third Watch“, dar şi în episodul final al seriei, apărut în anul 2005. Piesa “Mad About You” a fost folosită în seria CBS “Cold Case“, dar şi în filmele “A Lot Like Love” (care a rulat cu ocazia Revelionului la postul de televiziune sus-amintit), “New Best Friend” (2002) şi “Driven“. De asemenea, Netflix a folosit această piesă într-un episod din cadrul “The Umbrella Academy“. Piesa “The World is Mine” a fost inclusă ca temă sonoră în cadrul serialului britanic “Mile High“, care prezintă vieţile staff-ului unei companii aeriene fictive, denumită “Fresh!“. De asemenea, piesa “Mad About You” a fost inclusă drept coloană sonoră de final a seriei “The Umbrella Academy“, difuzată de Netflix.
