La finalul unei săptămâni în care răceala m-a pus pe butuci, determinându-mă să ratez concertele de la Cluj-Napoca ale trupelor Leprous, Klone, Maraton, Malevolent Creation, Domination Inc. și Sphinx, nu am mai rezistat tentației, astfel încât, cu febră 39, am luat, pentru a câta oară în special în ultimul an, drumul Cluj-ului. A fost poate ciudat să mă tratez la concert cu infuzii și ceaiuri, dar revenirea la Cluj-Napoca a trupelor Methadone Skies și Valerinne nu am putut să o trec neobservată, mai ales că, poate surprinzător, nu mai văzusem până atunci cele două trupe.
Mă așteptam la puțină lume, iar concertul Valerinne nu mi-a înșelat această așteptare. A fost o reală surpriză să mă revăd cu bass-ist-ul Liviu Stoicescu, pe care l-am întâlnit pentru prima (și singura) dată în urmă cu 7 ani, pe când cânta în trupa C.O.D. Despre Valerinne, numai de bine. Este, poate, dificil să prindă muzica lor, datorită stilului excesiv de ambiental, combinat cu shoegaze, care pe mine m-a dus instant cu gândul la Fjord – din punctul meu de vedere, cea mai bună trupă de post-metal / metal instrumental pe care a livrat-o această țară. A fost frumos, dar cam mult. Printre piesele interpretate de Valerinne la Cluj-Napoca, am remarcat: “Hysterema“, “Deceiver” si “Arborescent“. Valerinne este o trupă de post-metal din București formată din trei membri: Alexandru Daș – chitară și sintetizatoare, Liviu Stoicescu – chitară bass și Mircea Smarandache – tobe. Muzica trupei este un amestec de shoegaze, post-rock, post-metal. M-a surprins faptul ca concertul de la Cluj-Napoca nu a fost însoţit de live visuals, cum Valerinne are obiceiul. Înainte de toate, din punct de vedere al live performance-ului, Valerinne este o experiență ambientală, noisy, creatoare de imagini mentale, o trupă instrumentală, fără niciun fel de influență transmisă la nivel liric. Dacă din punct de vedere muzical, Valerinne își admite rădăcinile în trupe precum: The Cure, Rosetta, Isis, My Bloody Valentine, Slowdive Cocteau, Twins, Unsane, Boris, Godspeed You! Black Emperor sau Dark Castle, direcția conceptuală dată de către ei vine pe calea sound-ului atmosferic, dark-dramatic, plin de emoție. Începând cu anul 2012, Valerinne a lansat 4 albume care sunt disponibile pe platforma Bandcamp (https://valerinne.bandcamp.com/), a susținut un turneu european împreuna cu trupa Environments și a împărțit scena cu trupe ca Amenra, Rosetta, North, Atlantis, Maybeshewill, Tides From Nebula, Our Ceasing Voice sau Stephen O’Malley, fiind invitata in concert la editia din anul 2013 a celebrului Dunk! Festival. Discografie: “Kunstformen Der Natur” (2012), “Arborescent” (2013), “Monumenta” (2016), “Telemetry” (EP /w Tauusk, 2016), “Monumenta Live” (2016), “Ahead is a Barren Lamp” (EP /w Mytrip 2017) și “Desire” (2018).
Pentru concertul Methadone Skies, publicul s-a mai adunat și animat, la scurt timp după începerea concertului înțelegând și de ce: stilul muzical al trupei, mai șlefuit și orientat înspre stoner / psychedelic a la Grecia, are alt magnetism față de public. Nu doar pe mine se pare, prestația Methadone Skies a atras mai mult. Vibe-ul emanat în special de Alex a fost atât de impresionant, încât cu greu te-ai fi putut da unei alte lumi, pe durata celor aproximativ 75 de minute cât a durat (în)cântarea. Interesantă a fost și prestația “la șosetă” a acestuia, pe care am mai văzut-o și la alte trupe similare, argumentată (și pe bună dreptate, aș zice!) prin faptul că este mai ușor să accesezi pedalierul astfel. Prestația Methadone Skies m-a prins maxim, fiind suficient de complexă pentru a-mi trezi interesul. Axat pe promovarea albumului “Different Layers of Fear“, show-ul bănățenilor a prins bine la public, care s-a animat destul de puternic. Deși în acest moment Methadone Skies are deja câteva piese pregătite pentru un nou album, în această serie de 4 concerte nu am fost “atacați” cu astfel de surprize. Printre piesele interpretate de Methadone Skies la Cluj-Napoca, am remarcat: “Manos“, “Colosseus” și “Where Were You When We Were Into the Void?“. Methadone Skies este o formație din Timișoara, înființată în anul 2009, ce abordează un mix eclectic de psihedelic și stoner rock/metal cu diverse influențe precum post rock, doom metal și progressive rock. Grupul nu și-a impus niciodată limite în experimentele sale, de aceea fiecare din cele 4 albume lansate imbină stiluri diferite, provenite în principal din jam session-uri. Până în prezent, grupul de psihedelic rock / progressive metal / stoner rock, format din Alex Wehry – chitară, Casi – chitară, Mihai Guță – chitară bass și Flavius Retea – tobe, a lansat 4 materiale discografice full length și un EP. În anul 2020, formația continuă promovarea albumului “Different Layers of Fear“, lansat în luna Mai 2019 și primit călduros atât de fani, cât și de critici muzicali. În promovarea acestui album, Methadone Skies a susținut concerte în: Ungaria, Serbia, Austria, Germania și Republica Cehă. Totodată, Methadone Skies a cântat la festivaluri precum: Lake on Fire, Exit Festival, Revolution Festival, Pietrasonica Festival, Tube Cult Fest, Rockt den See, Soundart Festival, printre altele mai mici de nișă. Grupul a impărtit scena cu formații renumite precum: Samsara Blues Experiment, My Sleeping Karma, Motorpsycho, Yawning Man, Belzebong, 1000mods, Toner Low sau Stoned Jesus. Tehnica de interpretare a instrumentiștilor, suportul vizual și energia artiștilor sunt mărci înregistrate Methadone Skies, acestea contribuind la o show-uri ce sigur vor rămâne o amintire plăcută pentru spectatori.
Merite deosebite pentru ducerea la bun sfârșit a acestui concert i se cuvin lui Edmond Karban, cel care a făcut ca sunetul să iasă cristal și, mai mult, a dovedit multă prezență de spirit pe întreaga durată a concertelor, în special la Methadone Skies. Este unul dintre acei oameni care nu are cum să nu îți devină dragi, tot participând la concerte. Mai mult, spre surpirinderea mea, în prima parte a concertului Valerinne, în sală l-am remarcat și pe Cristian Popescu cunoscut de toată lumea drept Sol Faur, cel care cu o zi înainte avusese un mic incident în traficul timișorean și care, în aceeași seară, l-a sonorizat pe Kempes în cadrul concertului susținut de acesta la doar 200 de metri de Flying Circus, în La Țevi. M-am bucurat să văd că urmările incidentului în cauză au fost minore.
Per total, a fost o seară agreabilă chiar și pentru sănătatea mea nu tocmai tun, cu două trupe care au dovedit de ce sunt cele mai bune pe felie de post-metal / instrumental rock din România, la ora actuală.
Autor: Tudor Bolgar
