La întoarcere după un week-end timişorean, am făcut un mic rabat în drumul spre casă, neputându-mi permite să ratez regalul de progressive metal (more or less) pe care Cluj-Napoca Rock’N Roll l-au pregătit, pentru Duminică seară, în /Form Space Cluj-Napoca. Două trupe minunate, dar şi altele tot atâtea excelent alese pentru a deschide seara, a făcut deliciul unui public nesperat de numeros, aş spune.

Cu o tolerabilă întârziere, pe scenă au urcat cei 5 băştinaşi ai oraşului finlandez Nokia, care şi-au dat numele de Atlas. Formată în anul 2015, Atlas abordează aşa-numitul stil “northcore”, dacă este să îi citez pe Patrik Nuorteva (voce), Tuomas Kurikka (chitară), Aleksi Viinikka (chitară), Leevi Luoto (chitară bass şi voce) şi pe Aku Karjalainen (tobe). Mi s-a părut chiar gustabilă prestaţia şi atitudinea lor, dându-mi impresia că trupa asta ştie al naibii de bine să combine sonorităţi a la Architects sau Bring Me The Horizon cu cele rap, pop şi chiar ambientale. Recomand achizia sau măcar audiţia pe platformele digitale a albumului de debut al acestei trupe, initulat “Primitive“, a cărui promovare face obiectul acestui tur. Mi-a plăcut atitudinea solistului Patrik, care, la ultima piesă, a sărit în public, a cântat alături de acesta, ba chiar s-a şi pozat şi îmbrăţişat cu mai toată lumea (nu chiar multă, e drept) prezentă în sală la concertul finlandezilor. Printre piesele interpretate de Atlas la Cluj-Napoca, s-au regăsit: “On Crooked Stones“, “The Catalyst“, “Pareidolia“, “Birtright” (piese care beneficiază de videoclipuri oficiale), dar şi “Orion” şi “Borealis“.

A urmat Kadinja, una dintre cele mai populare trupe newcomer ale metalului francez. Înfiinţat în anul 2013 la Paris, grupul de progressive metal cu influenţe suculente de metalcore impresionează printr-o tehnicitate deosebită, inevitabil mintea ducându-mă la Gojira. La Cluj-Napoca, Kadinja îşi lansează live albumul “Ascendancy“, lansat în anul trecut, acesta fiind primul album full length al trupei după ce, în chiar anul de debut al trupei, Kadinja a lansat un EP omonim cuprinzând 4 piese, iar în anul 2014 francezii au lansat un single intitulat “Henry Call Mash Yes“. Poate nu tocmai străluciţi în comunicarea cu publicul, dar efervescenţi pe scenă în special prin solistul Philippe, Kadinja a reuşit cu brio să energijeze publicul. De altfel, întregul line-up mi s-a părut iscusit ales, inclusiv ordinea trupelor, aceasta ajutând publicul să se descătuşeze treptat. Printre piesele interpretate de Kadinja la Cluj-Napoca, am recunoscut: “Ascendancy Is Dead“, “Next Level Shit“, “Stone Of Mourning“, “Till The Ground Dissappears“, “A November Day“, “Shades“, “Revelations“, “We Are One“, “Henry Call Mash“, “Ropes Of You” sau “Episteme“. Impresionant, având în vedere binecunoscutul naţionalism francez exagerat, este faptul că această trupă a interpretat exclusiv piese în limba engleză. Componenţa trupei Kadinja este: Philippe Charny Dewandre (voce), Pierre Danel (chitară), Quentin Godet (chitară), Steve Tréguier (chitară bass) şi Morgan Berthet (tobe)  În acest tour, trupa este ştirbită live de prestaţia bass-ist-ului Steve Tréguier.

A urmat pe scenă trupa daneză Vola – trupa pe care o aşteptam cel mai mult în această seară, având în vedere că pe Monuments îi mai văzusem de două ori până acum. Este ciudat cum această trupă, cu un stil mai melodico-romantico-baladesc, reuşeşte să mă prindă. Cert este că mixtura de progressive rock, electronica şi chiar industrial metal, specifică anilor ’70 pe care această trupă o readuce în prim-plan mi se pare minunată. Vola a fost, în pofida acestor aspecte, cu siguranţă cea mai “metal” trupă a serii. O parte generoasă a publicului a venit la acest concert cu precădere pentru a-i urmări la treabă pe danezi. În acest turneu, Vola îşi promovează cel de-al doilea album full length, intitulat “Applause of a Distant Crowd“, lansat în acest an, cel care îi urmează lui “Immazes” (2015). Formând întreaga activitate discografică a trupei formată în Copenhaga în anul 2006 şi alcătuită în momentul de faţă din Asger Mygind (chitară & voce), Martin Werner (clape & programming), Nicolai Mogensen (chitară bass) şi Adam Janzi (tobe), celor două materiale full length antemenţionate li se adaugă două demo EP-uri (2006 şi “Homesick Machinery2008), două single-uri (“Golden Lighthouse Failure2010 şi ‘Glasswork2010) şi un EP (“Monsters2011). Prin urmare, playlist-ul gândit pentru acest turneu de danezi se învârte în jurul acestui recent lansat album “Applause of a Distant Crowd“: “Smartfriend“, “Starburn“, “Ghosts“, “Your Mind Is A Helpless Dreamer“, “Alien Shivers“, “Ruby Pool“, “Whaler” şi “Stray The Skies“. Fără falsă comunicare cu publicul, mi-a plăcut mult intensitatea cu care Vola şi-a trăit experienţa muzicală scenică. De altfel, influenţele diverse, de la Opeth, la Porcupine Tree, Steven Wilson, Devin Townsend, Soilwork, Meshuggah, Ulver sau chiar Massive Attack, sunt vizibile la tot pasul în muzica şi prestaţia Vola. Într-adevăr, Vola are nu numai menirea, ci chiar şi capacitatea concretă de a-mi schimba starea de spirit, dispoziţia de moment, ba chiar şi starea fizică, fapt care mi s-a demonstrat cu desăvârşire la acest concert, pentru că muzica Vola nu constă doar în sunet, ci într-o veritabilă forţă cutanată capabilă să mă împungă în cele mai securizate seifuri ale trupului. Şi-mi este un remediu atât de binevenit! Dincolo de aspectul muzical, cel liric îmi pare că defineşte, în toate etapele de evoluţie ale trupei, metode de scăpare din modelele de gândire negativă, cu toate labirinturile mentale care, în cele din urmă, te aduc în imposibilitatea de a îmbrăţişa fericirea. Mai multe, acest nou album am observat că este orientat spre evoluţia în timp a relaţiilor umane, concomitent cu atingerea în acestea şi în a noi ca persoane a fricii şi a anxietăţii. Din punct de vedere concertistic, primul an relevant pentru Vola a fost 2016, an în care, pentru a promova albumul “Inmazes“, danezii au întreprins un turneu european în deschiderea suedezilor de la Katatonia, dar în afara acestui tour au şi luat parte la câteva festivaluri europene, cum ar fi: ArcTanGent (Anglia), Rockaue Open Air (Germania) şi Take Over Daze (Germania), punând, totodată, la cale, un tour britanic din postura de headlineri. Anul curent a fost, şi din punct de vedere concertistic, cel mai semnificativ de până acum pentru Vola, culminând cu prezenţe pe scenele unor festivaluri de prestigiu, precum: Euroblast (Germania), Complexity Fest (Olanda), Tech-Fest (Anglia) şi Bloodstock (Anglia).

Despre Monuments … ce-ai putea spune, fără să se fi spus?! Evident că nimic, dar, paradoxal, este atât de dificil să scrii ceva în faţa perfecţiunii lor. M-am edificat, cu această ocazie, pentru a 3-a oară asupra acestui aspect. Dacă, cu precedentele două ocazii, la Budapesta şi la Râşnov, i-am văzut în aer liber, de data aceasta, fiind un indoor concert, totul a fost vizibil şi “simţibil” între alţi parametri, mult mai intens decât intens-ul pe care ţi l-ar da trupa asta şi dacă ar cânta în faţa a sute de mii de oameni. Mai presus de orice altă perfecţiune a acestei trupe, căci au aproape infinit de multe, mi se pare senzaţională “lejeritatea” şi chill-eala cu care Monuments se prezintă pe scenă, naturaleţea fascinantă a tuturor membrilor, în condiţiile în care este binecunoscut faptul că Monuments a devenit un MONUMENT de profesionalism, din orice unghi s-ar privi. Impecabilă mi s-a părut şi modalitatea de transmitere a mesajelor pe de-a-ntregul, muzical, liric şi prin naturaleţea cu care Chris reuşeşte să se simtă pe scenă ca şi cum totul ar fi prin prisma proprie-i persoane. Despre sunet, nimic prea mult de zis: 2 combo-uri uriaşe de bass au flancat scena /Form Space-ului, iar pe aceasta şi-au găsit loc de cinste 4 amp-uri de chitară de la Hughes & Kettner, semn că “sonorizarea a fost zid & flawless” este mult prea puţin zis. Toate aceste detalii (deloc nesemnificative) converg spre convingerea netăgăduibilă că Monuments este prezentul viitorul progressive metal-ului, aş zice că alături de Architects. Monuments a luat fiinţă în anul 2007, la iniţiativa fostului chitarist al trupei Fellsilent, anume John Browne şi de chitaristul Josh Travis al trupei The Tony Danza Tapdance Extravaganza. După câteva schimbări de componenţă, trupa a semnat un contract cu Century Media Records în anul 2012, ocazie cu care trupa a anunţat faptul că Matt Rose a fost cooptat la voce. Astfel, albumul de debut prindea contur vizibil, “Gnosis” fiind lansat la apă în data de 28 August 2012. Semn al unui potenţial vădit extraordinar, în anul următor, Monuments a făcut parte din Euroblast European Tour, alături de Jeff Loomis, Vildhjarta şi Stealing Axion, acesta fiind urmat, în acelaşi an, de un alt turneu european, de data aceasta alături de Born Of Osiris şi After The Burial. În anul 2013, trupa s-a despărţit de vocalistul Matt Rose, anunţând concomitent cooptarea, în locul acestuia, a fostului vocalist al trupei Periphery şi, totodată, a actualului la vremea respectivă vocalist al trupelor Ever Forthright şi The HAARP Machine, anume Chris Barretto. La finalul aceluiaşi an, Monuments a anunţat faptul că a finalizat înregistrările pentru cel de-al doilea album de studio,pe numele său de botez “The Amanuensis“, care a fost lansat în cele din urmă în data de 23 Iunie 2014. Apogeul concertistic de promovare al acestui album l-a constituit prezenţa trupei Monuments pe scena The Red Bull Studios Live Stage din cadrul celebrului Download Festival. În lunile Martie şi Aprilie ale anului 2015, trupa a fost invitată să deschidă concertele din turneul european al australienilor de la Karnivool, iar în vara aceluiaşi an trupa a susţinut singurul concert până în prezent din România, pe scena festivalului Rockstadt Extreme Fest de la Râşnov, de data acesta cu Anup Sastry de la Intervals susţinând secţia ritmică, toboşarul Mike Malyan părăsind trupa chiar înaintea sezonului festivalier estivalier. De altfel, după cum se poate observa, la fel ca în cazul multor alte trupe, şi în cazul Monuments postul de toboşar a fost şi este cel mai nevralgic, acesta fiind preluat în anul 2018 de Daniel Lang. Componenţa actuală a trupei Monuments este: Chris Barretto (voce şi saxofon) (Ever Forthright, ex-Haunted Shores, ex-Periphery, ex-The HAARP Machine), John Browne (chitară) (Flux Conduct, ex-Fellsilent), Olly Steele (chitară) (ex-Cyclamen), Adam Swan (chitară bass) şi DanielLango Lang (tobe) (Red Enemy). Setlist-ul pe care britanicii l-au pregătit pentru acest turneu este: “A.W.O.L.“, “I, The Creator“, “Leviathan“, “Stygian Blue“, “Mirror Image“, “Atlas“, “Doxa“, “Empty Vessels Make The Most Noise” şi “Regenerate“, la bis fiind interpretate piesele: “Origin Of Escape“, “Hollow King” şi “Degenerate“.

Astfel a luat sfârşit o seară metamorfozată într-o excelentă demonstraţie de progressive metal în manierele sale contemporane, cu 4 trupe având maniere diferite (posibil chiar contrare) de devoalarea scenică şi auditivă a acestui minunat compendiu muzical care este progressive-ul şi cu un public care, în marea sa parte, aşa cum mă aşteptam, nu ai ocazia să te întâlneşti la orişice concert. Pentru că progressive-ul nu a fost, nu este şi am convingerea că nici nu va fi vreodată pentru oricine, ci doar pentr cei cu urechi şi simţuri fine.

Autor: Tudor Bolgar

Share This