Profitând de faptul că, în perioada 2-7 Octombrie 2018, m-am aflat în delegaţie la Cluj-Napoca, exponând în cadrul Festivalului Inetrnaţional de Carte Transilvania, ediţia a VI-a, la standul editurii zălăuane “Caiete Silvane”, am ales să particip la câteva concerte pe care, într-un alt context, probabil că nu le-aş fi urmat, în pofida deselor venirilor mele concertistice la Cluj-Napoca aproape săptămânale. În acest context, am optat ca seara de Vineri să mi-o petrec în familiarul Flying Circus, în compania trupelor Pinholes şi Baby Elvis, având în vedere faptul că nu îmi mai oferisem până în acel moment şansa să văd aceste două trupe devenite prezenţe tot mai (atr)active pe scenele din România.
Puţin după ora anunţată, orădenii de la Baby Elvis au acaparat scena pentru o demonstraţie virtuoasă de indie rock. Mai presus decât atitudinea muzicală a trupei, mi-a plăcut vestimentaţia formată şi din cămăşi flower-power, dar şi faptul că, din faţa acesteia şi sunt convins că şi de pe ea, s-a resimţit o atmosferă de prietenie pe scenă. Publicul din primele rânduri s-a animat rapid, absorbit probabil de faptul surprinzător că, da!, încă se mai cântă indie/garage pe la noi prin ţară. Conştienţi de faptul că timpul alocat le este prea scurt, membrii trupei Baby Elvis au succedat cu repeziciune piesele, de la “White Elephant” la “Annie Ting“, la “My Baby“, la “Stay“, la ‘I Don’t Mind” sau la “I Got You“. Baby Elvis este un grup de indie rock / garage / noise pop înființat în anul 2015 în Oradea, care îi reunește la oră actuală pe Alex, George, Mark și Oscar. În anul 2016, Baby Elvis a lansat ceea ce, deocamdată, este singurul album de studio al trupei, “White Elephant“. Albumul conține 12 piese, este produs de producătorul englez Adam Whittaker si a fost precedat de 4 single-uri, lansate în ultimele 12 luni, iar cele 12 piese sunt compuse într-un stil modern garage / brit alternative. Baby Elvis înseamnă, înainte de toate, spontaneitate. Așa a venit în minte și numele trupei, fiind rezultatul mai multor jam session-uri din sală de repetiții. În acest an, trupa pregătește lansarea unui al doilea album de studio. Mi-a plăcut muzica şi atitudinea lor pe scenă, este catchy şi s-a simţit o atmosferă caldă şi familială atât pe scenă, cât şi în faţa ei, însă cred că o atitudine mai matură în afara scenei nu le-ar strica celor 4 băieţi.
A urmat pe scenă o trupă despre care mărturisesc că nu ştiam foarte multe, dar avusesem de mult timp curiozitatea de a o vedea. Ei bine, această curiozitate mi-a fost confirmată cu vârf şi îndesat. Pinholes m-a electrizat, pur şi simplu. O muzică “atât de” perfectă, completată liric cu versuri cu mult mesaj fin … a fost o senzaţie nemaipomenită! Pinholes nu este o trupă. Nu este un grup. Poate, cel mult sau puţin, este o formaţie. Pinholes este esenţa unei familii, tradiţională sau nu: o familie de muzicieni desăvârşiţi, fiecare cu “părticica” lui care iese în evidenţă fără eforturi solo-istice. Pur şi simplu, le stă în sânge să fie aşa, un amalgam cumva calculat aritmetic, dar totuşi lăsat în voia unor firi trăite. Nemaipomenit! Nu mă aşteptam ca o astfel de trupă să mă prindă atât de tare! Spun “astfel” şi nu detaliez întrucât eu nu pot vedea mai bine muzica Pinholes decât ca fiind o sindrofie între art rock, rock alternativ şi post rock, ba chiar cu părţi de blues din partea lui Andrei, cel care de altfel mai cântă şi cu Fluturi pe Asfalt şi Straight From The Bottle. Că tot am vorbit de FpA, să amintesc faptul că, într-un moment de improvizaţie totală (şi, poate, şi inconştienţă) pe scenă a urcat Eugen Maleş, solistul FpA, care a interpretat una dintre piesele Pinholes – cu scuzele de rigoare, dar habar nu am ce piesă, aşa cum am pomenit de la început sunt totuşi un novice în ale muzicii Pinholes. Pe parcursul întregului concert, publicul a fost numeros şi receptiv, cunoscător la ce avea să audă şi chiar şi să vadă. Mai mult, am observat că şi groupie-ul Pinholes este numeros şi fain, ceea ce nu poate decât să mă încânte. Printre piesele interpretate de Pinholes, amintesc: “Avem Un Loc“, “Dialog“, “Poză“, “Lungul Drum Spre Mediocritate“, “Când Pluto Era Planetă“, “Dendrarium“, “Liliac“, “Porcul Spinos” sau “4 ore“. Amintesc, pentru novicii în ale muzicii lor precum şi eu am fost, că Pinholes este un grup ieșean de rock alternativ, cu influențe de post/art-rock, shoegaze și post punk, totul cu iz melodramatic și mentalitate independența, înființat în anul 2011. Formulă actuală a grupului este: Vladimir-voce/chitară, Andrei Gheo-chitară, Vlad-voce/chitară, Sergiu-chitară bass și Robert-tobe. În luna noiembrie a anului trecut, Pinholes a lansat cea mai recentă piesă, “Liliac“, primul single de pe cel de-al treilea album. Pe parcusul de până în prezent al trupei, au fost lansate și două albume full-lenght, “Zmei” (2013) și “Era Pietrelor Neșlefuite” (2015). Pinholes mi-a dovedit din prima faptul că este una dintre cele mai marfă apariţii româneşti la ora actuală. Pe mine, trupa asta m-a câştigat 101%.
Autor: Tudor Bolgar
