Unul dintre ultimele concerte importante de rock/metal ale sezonului de toamnă/iarnă la Cluj-Napoca s-a consumat în data de Joi 22 Noiembrie 2018, când pe scena /Form Space-ului clujean s-au înfățișat din nou publicului clujean trupele Shining (Norvegia), AlithiA (Australia) și Toy Machines (România). Dacă despre Toy Machines nu aș putea spune că alternative rock-ul pe care îl abordează aduce elemente de originalitate, în schimb cele două trupe străine debordează întocmai de așa ceva și de spirit inovativ. În tot acest context, aș spune că este mai mult decât păcat faptul că publicul prezent la concert aproape că ar fi încăput pe scenă, atât de puțin a fost. Scuzele sunt mereu multe, cauzele sunt mereu puține și nu stau în picioare, dar consecințele vor deveni vizibile mai rapid decât am crede.

În fața unui public mai degrabă format din vreo 20 de prieteni, la ora 20:30 (cea anunțată, de altfel, și în programul evenimentului) pe scenă a urcat formația de alternative rock / alternative metal Toy Machines, înființată la Suceava dar relocată în Cluj-Napoca. Stilul trupei este un rock alternativ / metal alternativ destul de clasic, nefardat și nelipsit de influențe stilistice diverse, plin în schimb de influențe din același spectru muzical, în care elementul electronic are importanta sa. Nefiind foarte familiarizat cu trupa și nici un fan al sonorităților alternative, nu voi zăbovi prea mult asupra concertului acesta. Cred că Toy Machines ar avea mai mult de câștigat dacă ar lucra ceva mai mult asupra felului în care se înfățișează publicului, în rarele ocazii în care o face. Muzica Toy Machines nu sună tocmai rău, însă este loc de mai bine la modul în care aceasta este livrată și la felul în care mesajul este transmis. Piesele interpretate de Toy Machines în cadrul acestui concert în care au avut alocate aproximativ 25 de minute au fost: “Awake“, “You Think I’m Worth A Fortune“, “XuY“, “Oceans“, “Water Divider” și “Worn Out“. Trupa este formată din: Andrei Drăgușanul (voce/sintetizatoare), Andrei Parascan (chitară lead), Tudor Bob (chitară ritmică), Alexandru Teișanu (chitară bass) și Sebastian Paul (tobe).

Despre AlithiA, deși a mai concertat de 2 ori în Cluj-Napoca, nu știam foarte multe. Auzisem de ei, desigur, ba chiar am și încercat să le dau o șansa ascultându-i cu două zile înaintea concertului, pentru a avea o idee cât de cât bine formată cu privire la ce să mă aștept, însă nu am fost impresionat nici măcar cât să nu mă gândesc la ce voi face în ora alocată trupei pentru concert. Ei bine, live, întocmai aici a stat cheia: că toate așteptările și tot ce știai despre această trupă doar ascultând-o din fața calculatorului ți se dă peste cap. Live, AlithiA este cu totul altceva, în cele mai bune sensuri. Pur și simplu, nu îmi vine în minte cu ce aș putea compara senzația pe care această trupă o emană din punct de vedere muzical, dar și ca setup de scenă. Este ca și cum Sistem (trupă de percuții) ar da-o pe metal :). Este dificil de descris în cuvinte ceea ce face și transmite această trupă publicului. Personal, m-am simțit ca și cum un trib maori ar fi (re)inventat metal-ul. Este dificil de înțeles ceea ce scriu aici, dacă nu îți confirmi și asistând. În lipsa vocalistului John Rousvanis care, din cele spuse de amfitrionul JeffreyJeffOrtiz Raul Castro, s-a accidentat în timpul turneului, de parcă AlithiA ar și avea nevoie de vocalist la cum sună instrumentalul, AlithiA m-a surprins total, cu al lor autointitulat “progressive psychedelic tribal metal”, cu elemente vizibile de prog rock, în care la nivel de percuții am obzervat chiar și un iz de latino music. Cu membrii având origini dintre cele mai diverse, de la chiliene, la malaysiene și chiar maghiare, grupul format la Melbourne a fost indiscutabil vedetă serii pentru mine. Pe lângă muzica complexă și incredibil de inovativă, și prezența scenică a australienilor a fost potrivit aleasă, elementele de percuții fiind pregnante în muzica AlithiA și extrem de inspirate. Ba chiar, pe una dintre piese, la un moment dat serveau concomitent 3 dintre membrii trupei, într-un deliciu audio-vizual desăvârșit. La ultima piesă, Jeff și Nguyen au coborât în public și, mai mult, ne-au antrenat și pe noi să folosim respectivele percuții. În cadrul acestui turneu, AlithiA promovează albumul “The Moon Has Fallen“, lansat în data de 26 Octombrie 2018 si înregistrat la Atena, astfel încât și playlist-ul turneului a fost conceput în consecință: “Pi“, “The Veil“, “Diamonds“, “Endless“, “Thirteen Revelations“, “The Sun“, “The Moon Has Fallen” sau “Sacrifice“. AlithiA a prins viată in anul 2004, la initiativa vocalistului John Rousvanis – cel care a lipsit de al concertul de la Cluj-Napoca, fiind accidentat. Numele trupei înseamnă “adevăr” în limba greacă. Primele două EP-uri ale trupei, “The Rising” (2009) și “A Realm Of Null” (2011), au fost experimentale până și în sensul definirii stilului muzical al trupei, neelucidat încă în acel moment. Însă, odată cu apariția primului album de studio full length, intitulat “To The Edge Of Time” (2014), înregistrat la Budapesta, trupa și-a găsit calea: progressive metal fără compromisuri. Ca să vă faceți o idee despre cât de bine primit a fost acest album de debut la nivel internațional, nu trebuie făcut nimic mai mult decât să menționăm faptul că albumul s-a bucurat, printre sute de review-uri desigur, și de unul din partea Metal Hammer UK. Cu această ocazie, AlithiA a susținut un prim turneu național de amploare, dar și un prim turneu european, ambele în compania conaționalilor de la The MusicÎn anul 2017, trupei i s-a alăturat chitaristul Nguyen Phambam. O trupă “nomadă” prin definiție, AlithiA s-a alăturat, în anul 2017, trupelor Leprous și Agent Fresco, pentru un nou turneu european, a patra descindere a australienilor pe bătrânul continent, de data aceasta fiind vorba despre un turneu extins la 29 de concerte. La începutul anului 2018AlithiA a susținut un nou turneu alături de Leprous, de data aceasta în Australia, celor două alăturându-li-se trupele The Contortionist și SikTh. Pe lângă aceste concerte și festivaluri menționate, semnificativ de reliefat este și faptul că, în cei 8 ani de existență, AlithiA a împărțit aceleași scene cu nume de prestigiu, precum: Animals Aș LeadersAlcestDead LettersNe ObliviscarisThe OceansleepmakeswavesCaligula’s HorseTides From NebulaMother’s CakeVulture Industries etc. În acest moment, AlithiA îi reunește pe: John Rousvanis (voce/chitară), Nguyen Phambam (chitară), Danny Costantino (clape/voci adiționale), Tibor Gede (chitară bass), Jeffrey Ortiz Raul Castro (percuții/clape/voci adiționale) și Mark ‘Vel‘ Vella (tobe).

A urmat pe scenă trupa-vedetă, ShiningNorvegia, față de care am avut oareșice curiozități, având în vedere stilul muzical destul de confuz, autointitulat “blackjazz”. Recunosc, piesele recente, mai melodice și cursive din punct de vedere muzical, nu mă prea atrag, spre deosebire de cele din perioada în care Shining cred că nici măcar nu căuta să își cristalizeze un stil muzical sau un drum în muzică, perioadă în care infuziile de jazz erau mai prezente, ducând muzica Shining spre un soi altoit de progressive. Una peste alta, Shining prestează un stil prea melodic pentru preferințele mele muzicale, dar asta nu m-a oprit în a observa și aprecia faptul că trupa are prestație live solidă, corectă, gustabilă. Eleganți în prezența scenică, dar energici în modul de manifestare a acesteia, cei 5 membri ai trupei s-au simitit foarte bine, în pofida faptului că au avut în față un public dezamăgitor de redus. Cu un accent pronunțat pus pe cel mai recent lansat album, “Animal“, trupa a făcut un periplu printre toate cele 8 albume de studio ale trupei, de la: “Animal“, la “My Church“, “Last Day“, “Everything Dies“, “Healter Skelter“, “Hole In The Sky“, “Fight Song“, “I Won’t Forget“, “My Dying Drive“, “The One Inside“, “Smash It Up!” și “The Madness And The Damage Done“. La bis, care nu s-a lăsat prea mult aclamat, a venit rândul pieselor: “When The Lights Go Out” și “Fisheye“, piesă pe care Jørgen Munkeby s-a lansat într-un minunat crowdsurfing, potrivit ca intensitate cu lentoarea piesei. De-a lungul celor 19 ani de existență, Shining – mai mult sau mai puțin influențată de artiști precum John ColtraneNine Inch NailsOlivier MessiaenMarilyn Manson sau Brad Paisley – a coagulat 13 muzicieni, dintre aceștia doar vocalistul, chitaristul, saxofonistul și, în acelasi timp, textierul trupei, Jørgen Munkeby, fiind singurul membru prezent din 1999 până în prezent. Inițial proiectat ca un cvartet de jazz ambiental, din care au făcut parte Munkeby, toboșarul Torstein Lofthus, pianistul Morten Qvenild și bass-ist-ul Aaslak Hartberg. Stilul muzical al trupei este nu numai imposibil de definit, ci chiar și de delimitat, în cei aproape 20 de ani de activitate Shining abordând sonorități de la avant-garde metal, la progressive rock, experimental rock, jazz fusion și free jazz. Shining a lansat primele două albume de studio, “Where The Ragged People Go” și “Sweet Shanghai Devil” în 2001, respectiv în 2003, acestea fiind pregnante în abordarea unui sound mai degrabă de jazz experimental. Începând cu “In The Kingdom Of Kitsch You Will Be A Monster” (2005), sound-ul Shining a căpătat un pronunțat accent avant-garde-ist, electric, orientat înspre sonorități ceva mai rock, Morten Qvenild schimbând pianul pe sintetizatoare și orgi electronice, iar Aaslak Hartberg trecând de la double bass la chitară bass clasică. De altfel, cei doi au fost înlocuiți, în anul 2005, cu Andreas Hessen, respectiv cu Morten Strøm. Cu acest nou line-up, Shininga lansat albumul “Grindstone“, în anul 2007, un album care s-a detașat și mai mult printr-o pregnantă heavy, cu elemente progressive și chiar pop, lăsând elementele de jazz și mai în urmă. În anii imediat următori, a avut loc o serie de mai multe schimbări în componența trupei: Schei a fost înlocuit cu Adreas Ulvo, care, la rândul său, a fost înlocuit cu Bernt Moen, în vreme ce Tor Egil Kreken i-a luat locul lui Morten Strøm la chitară bass. Mai mult, în anul 2010, trupa a devenit un quintet, prin cooptarea chitaristului Even Helte Hermansen. Odată cu apariția celui de-al cincilea album al trupei, intitulat “Blackjazz” (2010), stilul muzical al Shining a devenit avant-garde-ist de factură extremă, growl-urile lui Jorgen Munkebydevnind tot mai prezente. În același an, Hermansen a fost înlocuit cu Sagen. Primul album live al trupei, “Live Blackjazz“, și cel de-al șaselea album de studio, “One One One“, ambele lansate în anul de grație 2013, au urmat ceea ce “Blackjazz” bătătorise deja, din punctul de vedere al abordării muzicale. În anul 2014Lofthus (singurul membru original al Shining rămas încă în trupă, alături de Munkeby) Løchsen și Kreken au părăsit, la rândul lor, trupă, primii doi fiind înlocuiți cu Tobias Ørnes Andersen și Eirik Tovsrud Knutsen, în vreme ce Ole Vistnes a preluat poziția de bass-ist. Cel de-al șaptelea album de studio marca Shining, intitulat “International Blackjazz Society“, a fost lansat în anul 2015, acesta marcând trecerea trupei de la sound-ul metal influențat de muzica jazz și de cea avant-garde-istă la un sound orientat spre hard rock-ul clasic. Nu în cele din urmă, albumul “Animal“, lansat în data de 19 Octombrie 2018, continuă linia sound-ului hard rock al trupei, linie care, așa cum s-a putut observa și în cadrul acestui concert, a fost cooptată oarecum și în interpretarea live a pieselor mai vechi. Una peste alta, indiferent dacă îi apreciem sau nu pe norvegieni, faptul că muzica Shining are un iz și o complexitate aparte este incontestabil, astfel încât cred că aceste piese pot fi cu usurintă apreciate și asimilate de o plajă largă de ascultători. Pentru mine, AlithiA a fost indiscutabil concertul numărul unu al serii.

Asemenea precedentului concert din /Form Space la care am asistat, atitudinea din final a aceleiași persoană de la security, care mai că nu ne-ar fi dat afară din club înainte că concertele să se încheie, a lăsat suficient de mult de dorit încât să ne strice unora buna dispoziție. Poate că unii dintre noi am mai fi stat la bere – om fi deranjat pe cineva sau om fi depășit programul care, în alte seri, se întinde mult după respectiva oră 00:00? Este o chestiune pe care eu nu o pot înțelege – măcar de-ar fi singura. Sunt detalii, poate mici pentru unii, care reușesc să ne strice unora orice urmă de bună-dispoziție.

Autor: Tudor Bolgar

Share This