În urmă cu o săptămână, două dintre cele mai inovative și originale trupe de post-metal din lume la ora actuală, The Ocean și Rosetta, și-au început la Cluj-Napoca periplul celor 3 concerte din România, care mai avea să cuprindă concerte în București și Timișoara. Această seară avea rapid să devină nu numai un deliciu pentru fanii de post-metal, ci vreau să cred că pentru orice meloman, întrucât am avut în fața noastră două trupe care-și caută menirea dincolo de simpatiile muzicale ale ascultătorilor de post-metal, depășind cu mult barierele (și așa flexibile) ale acestui minunat subgen, în puternice și captivante inserții de melodicitate, atmospheric, sludge, hardcore, space rock … ca atare, un fel de de toate pentru toți.

Cu ochii parcă ațintiți pe ceas, conform programului, la ora 20:30, pe scenă au urcat americanii de la Rosetta, în fața unui public redus numeric, însă suficient de activ. Încă de la început, am apreciat tipul acela de intensitate agresivă cu care solistul Michael Mike Armine trăiește concertele și transmite acest lucru mai departe, în public si printre colegi. În general, Rosetta abordează în maniere destul de agresive post metal-ul. Și bine și face! Evident, fiind vorba despre post-metal, deși au avut la dispoziție 60 de minute, americanii le-au umplut cu doar 6 piese: “(Untitled II)“, “Detente“, “Neophyte Visionary“, “Ryu / Tradition“, “King Ivory Tower” și “Qohelet“. Astfel, după cum se poate observa și din setlist-ul folosit în acest turneu, Rosetta nu a urmărit neapărat să își promoveze cel mai recent album: “Utopioid” (2017).  Îmi place felul, poate nu neapărat original, dar extrem de bine înfățișat artistic în care americanii îmbină elemente de post-hardcore, shoegaze, sludge, drone și ambient în muzica lor, cel puțin asta a fost impresia mea, elemente care clar m-au dus cu gândul la Meshuggah, Neurosis sau Isis. De asemenea, îmi place felul în care această trupă devine, cu fiecare album și piesă nouă, parcă tot mai întunecată, atât în mesaj, cât și în modul în care acesta este livrat. De altfel, chiar trupa a recunoscut faptul că fiecare album reflectă starea generală de moment a membrilor, astfel încât aceasta este imposibil de pus în aplicare live la o distanță semnificativă de timp de la lansarea albumelor, întocmai pentru că momentul față de care se raportează este deja apus, iar instrumentele muzicale folosite sunt deja vândute. De asemenea, profesionalismul în toate aspectele este literă de lege pentru Rosetta. Fără a detalia excesiv acest aspect, îmi place faptul că, indiferent de album, versurile pieselor sunt de așa natură încât lasă frâu liber propriilor interpretări ale fiecărui ascultător. Pe mine, aceste versuri mă duc cu gândul la cei care fie nu au suficient simț estetic încât să aprecieze frumosul, fie nu vor să facă asta, muzica putând deveni o excelentă terapie dacă artistul este înțeles corect vis-a-vis de ceea ce dorește să transmită și cum dorește să transmită. Cele 60 de minute nici nu le-am simțit cum au trecut, întrucât m-am simțit complet dat lumii creionate de Rosetta, o lume în care fiecare compoziție te trece prin stări dintre cele mai frumoase întocmai prin felul în care contrastează.

Rosetta este un grup american înfiinţat în anul 2003în Philadelphia, Statele Unite Ale Americii. Este cea de-a doua venire a americanilor în România, după ce, în urmă cu 2 ani, Rosetta a concertat în Cluj-Napoca şi Bucureşti. În acest timp, Rosetta a susţinut peste 1200 de concerte în peste 40 de ţări. În 2017Rosetta a lansat cel de-al şaselea album de studio, intitulat ”Utopioid. Primele doua albume ale grupului, “The Gallilean Satellites” (2005) si “Wake/Lift” (2007) au adus intr-un mifrific punct comun elemente de hardcore, drone metal, doom metal si chiar atmospheric sludge. În cel de-al treilea album al grupului, intitulat “A Determinism of Moralty” (2010), elementele celeste au lăsat întâietate celor muzicale, devenite, cumva, mai sofisticate. Cel mai întunecat şi neliniştit album al trupei, “Anaesthete” (2013), a marcat cel mai mare succes al trupei de până atunci, costurile de producţie ale acestuia fiind recuperate din vânzări în 24 de ore de la punerea în vânzare și rămânând cel mai bine vândut album pe Bandcamp timp de aproape o lună. “Ephemera Quintessential” (2015) este primul album al grupului lansat în formulă de 5 membri. În acest moment, Rosetta îi reunește pe MichaelMikeArmine (voce, clape, sintetizatoare, sample-uri, efecte), J. Matthew Weed (chitară, vioară, pian, voci adiționale), Eric Jernigan (chitară, voci adiționale), David Grossman (chitară bass, voci adiționale) și Bruce McMurtrie Jr. (tobe). 

După aproximativ un sfert de oră, pe scenă a urcat trupă-vedetă a serii. Personal, nu știam ce așteptări să am de la prestația live a nemților. Am făcut cunoștință cu The Ocean odată cu albumul “Pelagial“, care mi-a ajuns rapid la suflet. Mai mult, cunosc îndeaproape întreaga activitate discografica a trupei, însă, din punctul de vedere al prestației live, nu aveam un background suficient de consolidat faptic încât să am așteptări. Prefer, de altfel, la orice concert la care merg, să nu mă “familiarizez” prea mult cu ceea ce urmează să văd, dorindu-mi ca surpriza de moment să fie desăvârșită. Și în cazul The Ocean, așa a și fost, încă din momentul în care cei 6 au urcat pe scenă. Prestația a fost “ceas”, cu metronom, fără greșeli, cu o energie incredibilă, trupa dovedind o maturitate impecabilă din toate punctele de vedere. Experiență a fost completată din plin cu un joc de lumini excelent pus la punct, sincronizat perfect cu mood-ul fiecărei piese, nerecomandat persoanelor epileptice. Deși asemănările cu Meshuggah nu sunt deloc întâmplătoare, pigmentate cu niscaiva Killswitch Engage, As I Lay Dying, Converge, Chimaira sau chiar și Lamb Of God, totuși sound-ul The Ocean este “atât de” unic … și de variat! Deși mă așteptam ca setlist-ul să fie axat strict pe piesele brutale, mi-a plăcut faptul că The Ocean au dedicat timp semnificativ și pieselor ambientale, chiar emoționale. N-am cum descrie în cuvinte (și, oricum, ar fi irelevant în context pentru cine nu a fost de față) multitudinea de pasaje melodice combinate cu growl-uri sau clean-uri sau intro-urile destul de lungi care te aruncau apoi brusc într-o adevărată vâltoare de chitări, urlete și tobe. Și, cu atât mai puțin, cât de bine pus la punct este acest aparent amalgam, cât de net superior variantelor de album sună acest amalgam live, câtă tehnică pe centimetru pătrat are fiecare membru al acestui colectiv sau, mai ales, câtă stare de beatitudine, de rupere de cotidian, de frumos poate oferi experiența unui astfel de concert … The Ocean este o veritabilă terapie: pentru suflet, pesntru minte, pentru corp, pentru orice! Desigur, show-ul nemților a fost axat pe promovarea celui de-al șaptelea album de studio, intitulat “Phanerozoic I: Palaeozoic“, astfel încât accentele melancolice au fost semnificative, la fel și pendulările între dur și curat, țipetele viscerale altfel totuși bine definite, elementele electronice multiplicate cu rol atmosferic, groove-ul accentuat al bass-ului care îți “zgârie” timpanele în cel mai plăcut mod posibil și, nu în cele din urmă, tranzitiile de la clean la dur și slide-urile intense curgând într-o manieră cât se poate de dezarmantă de lînă. Mai pe scurt, cu fiecare album nou, atenția pe care The Ocean o acordă detaliilor este tot mai sporită, iar sound-ul tot mai rafinat. În special în concerte, liniile de bass sunt tot mai agresive, iar riff-urile – tot mai curat construite – sunt în egală măsură și fragmentate. Într-adevăr, pe cât de complexe, pe atât de ușor de absorbit sunt aceste noi linii melodice marca The Ocean, ceea ce face, într-adevăr, din această trupă, un etalon nu numai în materie de new wave of prog metal sau de post-metal. Nu degeaba, pe parcursul celor 17 ani de activitate muzicală, în jurul lui Robin Staps s-a perindat un veritabil “colectiv” de 74 de muzicieni (de unde și numele neoficial, adoptat însă de trupă, de “The Ocean Collective“), timp în care The Ocean a susținut peste 1000 de concerte în întreaga lume.

The Ocean este în acest moment una dintre cele mai iubite trupe de post-metal din Europa, îmbinând măiestrit sonorități de atmoshperic sludge şi chiar hardcore în muzica sa. Grupul german a luat fiinţă în anul 2001la Berlin. Membrii actuali ai grupului sunt: Loïc Rossetti (voce), Robin Staps (chitară, programming, compoziție, precum si chitară bass, tobe si voci pe materialele de studio ale trupei), David Ramis Åhlfeldt (chitară), Mattias Hägerstrand (chitară bass), Peter Voigtmann (sintetizatoare) şi Paul Seidel (tobe). Trupa a luat naștere în anul 2001, când Robin Staps a închiriat subsolul unei foste fabrici de aluminiu din al doilea război mondial, în inima orașului Berlin-Kreuzberg. După câteva săptămâni de lucrări zilnice de construcție, s-a născut Oceanland – un vast complex subteran de studiouri de înregistrare și dormitoare pentru artiști, unde mulți membri ai The Ocean vor petrece cea mai mare parte a vieții lor muzicale. Spectacolul live al trupei a fost conceptualizat și îmbunătățit în acest loc. De-a lungul anilor, în jurul lui Robin Staps s-a format un nucleu de muzicieni adepţi ai sonorităţilor clasice şi rock. Patru dintre albumele The Ocean au fost înregistrate la Oceanland, înainte ca trupa să fie evacuată din acest spaţiu în anul 2008. În acest turneu, The Ocean promovează recent lansatul al 8-lea album de studio, “Phanerozoic I: Palaeozoic” (2018), cel care le urmeaza pe: “Fogdiver” (2003), “FluXion” (2004), “Aeolian” (2005), “Precambrian” (2007), “Heliocentric” (2010), “Anthropocentric” (2010) si “Pelagial” (2013). Partea a doua a acestui nou album, care se va intitula “Phanerozoic I, va fi lansată în anul 2019. În scurt timp de la lansare, The Ocean a devenit cunoscut pentru spectacolele sale vii, combinate cu visuals-uri de efect, pe care le-a transpus scenic în cele mai îndepărtate colțuri ale globului, din Siberia până în Ecuador. De-a lungul celor 17 ani de existenţă, The Ocean a concertat alături de Opeth, Mastodon, MonoThe Dillinger Escape PlanAnathemaBetween The Buried And Me și Devin Townsend și a apărut pe scenele unor festivaluri importante, printre care RoskildeDourPukkelpopRoadburnWacken Open Air, With Full ForceSummer SlaughterSummer Breeze și Graspop Metal MeetingPelagic Records, casa de discuri proprie a grupului, a devenit, de asemenea, una dintre cele mai importante din Europa pe feliile post-rock și post-metal, cu un catalog de 120 de lansări începând cu anul 2009.

Per total, publicul s-a mai animat, numeric și calitativ, la concertul The Ocean. Ba chiar, spre surprinderea mea plăcută, am remarcat mulți fani care știau pe de rost versurile tuturor pieselor. De mare angajament a fost momentul, tare-mi vine să cred că improvizat, în care, pe piesa “Orosirian: For The Great Blue Cold Now Reigns“, pe scenă a urcat MichaelMikeArmine, solistul trupei Rosetta. Ce a ieșit, a fost iureș! Mosh-pit cu ambii colisti, crowdsurfing identic, o trăire al naibii de intensă, ce să mai! Timp de aproximativ 90 de minute fără compromisuri, The Ocean au interpretat piesele: “Cambrian II: Eternal Recurrence“, “Ordovicium: The Glaciation of Gondwana“, “Hadopelagic II: Leț Them Believe“, “Firmament“, “Silurian: Age of Sea Scorpions“, “Statherian“, sus-amintită “Orosirian: For The Great Blue Cold Now Reigns” și “Permian: The Great Dying“, la bis, spre deliciul publicului, fiind interpretată piesa “The Quiet Observer“.

A fost o seară în care sentimentul de bucurie mi-a fost pe toate planurile: Bucurie că am avut de-a face cu două trupe excelente. Bucurie că am avut de-a face cu public nu foarte numeros, dar dedicat și cunoscător. Bucurie că am vazut, culmea, lume venită din Timișoara și București la acest concert, în condițiile în care The Ocean și Rosetta aveau să concerteze și în aceste orașe în cadrul acestui turneu. Nu în cele din urmă, bucurie la convingerea (o data în plus) asupra faptului că post-metal-ul este unul dintre subgenurile muzicale de metal care prinde cel mai bine la noi în țara. Și la mai mare, Cluj-Napoca Rock’N Roll!

Autor: Tudor Bolgar

Share This