In anii faini, pe care îi identific retrospectiv prin lipsa grijilor cotidiene și prin frumoasa turbulență a devenirii și edificării mele ca individ, când mi-am asumat cine voi cuteza a fi mai pe urmă, adică în anii 2006-2011 ai studenției mele clujene, marcați de încercări de tot soiul pricinuite de arzătoarea dorintă de a mă cunoaște în existența-mi „pe cont propriu”, prin explorarea, din multiple perspective, a diverselor teritorii ale actului artistic, am cunoscut oameni, conjuncturi și intrigi de tot soiul. Cu toată selectivitatea pe care candoarea impăcării cu propria-mi conștiință m-a invătat să o pun la loc de cinste, multe dintre acestea mi-au devenit instant irezistibil de dragi, fiindu-le recunoscător pentru faptul că au contribuit, uneori determinant, la definirea mea continuă. Proba timpului a fost dură cu o bună parte dintre acestea, cernind necesarul propriei mele existențe de balastrul care m-a ajutat să ating unele apogeuri pe care le consideram intangibile, dar care, odată cu noile etape din viață, nu mi-au mai prezentat interes. Odată deferiți simțurilor mele fine, în anul 2009, ALTERNATIV QUARTET nu au contenit în a rămane pentru mine în partea necernită a „sitei” negurii timpului și a cizelării rafinamentului artist, din perspectiva ochiului critic pe care experiența mi l-a format. Simpatia, pe toate planurile ei, față de această gașcă de (pe atunci) tineri cutezători mi-a fost devoalată incă de la prima vedere a acestora. Și nu s-a mai dezis nicicând! ALTERNATIV QUARTET a fost și încă mai este pentru mine … altceva. O gură de oxigen într-un vid muzical tot mai lipsit de cutezanță și de originalitate. Un bun necesar contopirii mele cu necunoscutul din mine și, mai ales, o stare de exuberanță reconfortantă. Pentru că anul 2019 se anunță unul special în activitatea ALTERNATIV QUARTET, având în vedere revenirea pe scenă (29 Mai2019 – Brașov, Rockstadt; 30 Mai 2019 – București, Control Club; 31 Mai 2019 – Cluj-Napoca, /Form Space și 01 Iunie 2019 – Timișoara, Reflektor Venue) am găsit oportun de cuviință să vă prezint minunăția asta de gașcă, printr-un schimb de vorbe meșteșugite cu unul dintre cei patru membri, anume Marcel Hosu:
1. Salutare! Pentru că tot suntem la începutul interviului, propun să facem cunoștință. Eu sunt Definite Rock. Cine este Alternativ Quartet, pentru publicul nostru dar și al vostru?
Salut. Suntem patru prieteni, foști colegi de liceu — am învățat să cântăm împreună la începutul adolescenței și am rămas împreună de atunci. Provenim din Bistrița, nu cred că ne-am prezentat niciodată pe scenă, dar suntem Marcel Hosu, Silviu Petrina, Bogdan Hopulele și Alexandru Prigoană. Alternativ Quartet a fost un pas decisiv în drumul nostru; după câțiva ani de cântat, am început să întrevedem direcția muzicală înspre care ne îndreptăm, ne-am dat acest nume și ne-am pus pe treabă.
2. Aș dori să te întreb cum s-a însămânțat și, mai apoi, materializat conceptul de Alternativ Quartet?
Am pornit cu dorința de a cânta și de a compune; cred că nu exagerez dacă spun: nimic mai mult. Tot ce a urmat a provenit direct din această dorință, comună oricărui muzician pasionat. Personal, îmi place să fac o diferență între a fi și a face. Conceptul ar ține probabil de întrebarea cine suntem? — o întrebare pe care, trebuie să recunosc, nu prea ne-am pus-o. Am fost prinși aproape exclusiv în a face, în a produce, într-o plăcere poate puțin autistă de a iubi doar muzica și nimic altceva. Conceptul AQ nu este decât rămășița încercărilor noastre, unele reușite, altele eșuate, de a face ceea ce trebuia neapărat să facem la momentul respectiv.
3. Dar cu ideea numelui trupei, cine a venit și cum s-a întâmplat? Din punctul meu de vedere, vă reprezintă la modul extrem de franc, la fel cum de altfel v-am și simțit comportându-va pe scenă.
Numele l-am ales de comun acord, eu venind cu propunerea inițială. Eram în căutarea unui nume nou care să reprezinte un nou început. Cântasem deja câțiva ani împreună, cover-uri și unele compoziții proprii, dar simțeam nevoia de o schimbare. Neștiind exact ce urmează, ne-am decis să ne alegem un nume pur descriptiv; Quartet pentru că suntem patru; Alternativ pentru că am crescut în anii nouăzeci ascultând rock alternativ, o denumire pe care nici acum nu o înțeleg prea bine. Pentru noi, alternativ voia doar să spună diferit — un alt fel de Quartet, experimental și schimbător. Am ales să scriem Alternativ fără ‘e’ pentru că ne doream un nume în limba română, limba în care cântăm. E poate puțin inoportun și derutant dar cu timpul a început să aibă și asta un farmec.
4. Stilul muzical al vostru este destul de eterogen, cu elemente de post-rock, post-metal, alternative rock, alternative metal, un mix nu neapărat ingenios în teorie, cât original în practică. În acest context, sunt mai mult decât curios să aflu de la voi care este background-ul muzical al fiecărui membru, atât din perspectiva trupelor în care membrii AQ au mai activat, cât și din cea a preferințelor/influențelor muzicale?
După cum poți deduce din întrebarea anterioară, nu suntem mari specialiști ale genurilor muzicale. Avem, ca și mulți alți muzicieni care nu se simt prea bine reprezentați de către un anumit gen, poate chiar și o mică aversiune față de genuri — chiar dacă e și acesta deja un stereotip. Legat de post-rock, e o etichetă cu care eu personal mă simt foarte confortabil. Este în schimb un gen de care nu auzisem decât foarte târziu. Țin minte o conversație pe care am avut-o după primul nostru concert pe care l-am ținut într-o fostă sinagogă din Bistrița: o cunoștință insista cât de mult i-a plăcut piesa Liniștea astupă goluri care, ne spunea el, semănă »foarte bine« cu o anumită piesă — nu știu care — de la Godspeed You! Black Emperor, o trupă de care nici unul dintre noi nu auzise până atunci. Eram niște oameni propriu-zis închiși în pod, unde ne-a și fost prima sală de repetiții — în podul casei părintești a lui Silviu. Ne-am asumat încet faptul că suntem o trupă post-rock și ne simțeam destul de mulțumiți de faptul că reinventasem pentru noi acest gen muzical. Cam în același spirit, pot să povestesc o întâmplare similară. După ce lansasem primul album s-au întâlnit întâmplător Silviu și Bogdan cu Sorin din Luna Amară, pentru care cântam în deschidere în vremea aceea, Sorin spunându-le entuziasmat că a apărut noul album Isis. Reacția amândurora — cât și a mea și a lui Alex după aceea — a fost: cine? Cu timpul am început să ascultăm așa zise trupe post-rock sau post-metal, care, bineînțeles, au influențat foarte mult munca noastră. Nu avem un backgroud muzical vast; nici unul dintre noi nu a făcut studii muzicale; suntem relativ self-taught, Silviu m-a învățat să cânt la chitară, am mai luat fiecare câteva ore de la diverși profesori din Bistrița, restul am învățat împreună.
Referitor la a doua parte a întrebării tale, eu și cu Silviu nu am activat în nici o altă trupă. Bogdan a mai cântat la bass într-o trupă în liceu și în alte mici proiecte, Alex a fost tot timpul în căutarea altor proiecte dar nu a fost implicat în mod semnificativ decât în trupele Nava Mamă și Fluturi pe Asfalt în timpul hiatusului AQ.
Referitor la influențele importante asupra noastră, trebuie să menționez albumul Lateralus de la Tool, un album colosal și extrem de influent în general, concertul Live at Pompeii de la Pink Floyd care ne-a marcat profund, cred că pe toți, și, mai târziu, influența Sigur Ros, o trupă foarte importantă pentru mine și Alex. Fără a mai povesti prea mult, mai menționez doar Porcupine Tree, A Perfect Circle, This Will Destroy You, Ulver, Isis, Neurosis și bineînțeles Mogwai trupe care ne plac — sau cel puțin care ne plăceau — foarte mult.
5. Spuneai la începutul interviului faptul că voi ați făcut primii păși în muzică în Bistrița. Spune-mi, te rog, cum era scena locală din Bistrița (la nivel de trupe locale și de cluburi) în momentul în care v-ați înființat și care anume a fost scânteia care v-a aprins ideea de a înființa o trupă atât de neconvențională la vremea aceea, în sensul bun al cuvântului?
Scena muzicală în Bistrița era relativ restrânsă. Se organizau concerte în diverse beciuri, majoritatea de punk, de hardcore sau alte stiluri pe care nu le cunoșteam prea bine. Eu eram destul de impresionant de cât de multe trupe treceau prin micul nostru orășel datorită celor de la BHCB, dacă mai ține minte cineva această organizație care s-a strămutat la Cluj și a trecut prin multe alte denumiri. Noi ne-am decis să încercăm să cântăm în locuri mai alternative, apropo de originea numelui nostru. Am căutat mult timp soluții, am cântat în sinagogă cum spuneam, la Cluj-Napoca am lansat unele albume la Casa Tranzit, dar destul de repede am lăsat deoparte acest ideal și am început să cântăm în cluburile uzuale unde se cânta în mod normal. Neconvenționalitatea era o parte importantă din ceea ce încercam să facem, atât prin locurile unde ne-am fi dorit să cântăm, cât și prin instrumentele pe care încercam să le folosim. Dar un anumit tip de neconvenționalitate nu trebuie exagerat și nici nu trebuie să devină un scop în sine. De multe ori am reinventat roata când nu era necesar.
6. Mai apoi, ați făcut pasul spre Cluj-Napoca, cumva inevitabil. Ce și cum ați găsit aici?
Am găsit un oraș mare, un număr interminabil de trupe și de concerte, o lume străină și stimulentă. Am reușit să cântăm în deschidere la anumite trupe pe care le admiram, printre care Luna Amară, Travka și Kumm. Am început să mergem și în alte orașe cântând în deschidere la Luna Amară, unde majoritatea lumii ne-a văzut pentru prima oară. Dar în principal ne-am continuat munca noastră izolată în sala de repetiții, unde compuneam în permanență piese noi și le înregistram când se contura ideea unui posibil album.
7. Știu că poate fi o întrebare dificilă, cu un răspuns pe măsură. Unde v-ați simțit cel mai bine ca oraș în care ați cântat? Pe lângă asta, unde ați simțit că publicul rezonează cel mai bine cu ceea ce doriți voi să transmiteți?
Am avut câteva concerte extraordinare la Iași. Nu cred că putem descrie scena unui oraș în mod concluziv prin limitatele noastre experiențe pe care le-am avut. Totul este foarte conjunctural. Țin minte în schimb primul concert pe care l-am avut împreună cu Luna Amară în fostul Hand din Iași. Au fost, dacă nu mă înșel, 600 de oameni — o atmosferă incredibilă. Mai țin minte după aceea un concert de la București unde am văzut pentru prima oară oameni cântând versurile noastre. Ne-am simțit foarte bine și în alte orașe, la Bucovina Rock Castle, la Stufstock etc. Niciodată nu se știe pe unde trece îngerul post-rockului, dacă există așa ceva.
8. Cu ce se ocupă în viața de zi cu zi membrii AQ? Ce job-uri și ce hobby-uri aveți?
Eu fac un doctorat în filosofie în Germania și studiez psihanaliză la Paris. Bogdan lucrează cu strășnicie în mediul IT. Silviu are de asemenea o carieră foarte de succes în București și prin alte părți. Alex este alpinist. Hobby-uri nu știu sigur dacă avem. Am impresia că dacă începem să facem ceva nu rămâne decât rar un hobby.
9. Actul vostru artistic nu înseamnă nici pe departe doar muzică sau linie melodică. Pentru a va desăvârși emoția pe care deopotrivă o simțiți și doriți să o transmiteți mai departe, puneți pe tapet versuri puțin spus iscusite, într-o concordanță parcă simbiotică cu traseele pe care liniile melodice le urmează. Cine vă scrie versurile și cum reușiți, practic, să transpuneti atât de bine prin versuri ceea ce muzica voastră o face de șine stătător și viceversa?
Mă bucur să aud că îți plac versurile noastre. Noi avem față de majoritatea dintre ele o atitudine destul de ambivalentă. Sunt în principal rodul muncii mele, ajutat de către Alex, cel cu care le-am dezbătut cel mai mult. Sunt unele pe care le consider reușite, de exemplu cele de pe piesa Hopus sau de pe Nu Uita Că Te Aștept și încă altele câteva. Altele cred că nu au trecut la fel de bine testul timpului. Nu cred că am reușit să ne ridicăm prin expresivitatea cuvintelor noastre la nivelul trăirilor pe care le aveam. Unele sunt puțin puerile, corespunzătoare probabil vârstei la care au fost scrise. Altele provin dintr-o anumită atitudine religioasă, în sensul larg al cuvântului, cu care nu mă mai identific. Ca și în multe alte cazuri, versurile sunt un loc al reinterpretării în care încerc să văd lucruri diferite o dată cu trecerea anilor și din care reușesc să citesc atât suferințe uitate cât și idealuri neatinse.
10. Într-o perioadă de nici 3 ani, voi ați lansat 4 albume de studio (“Liniștea Astupă Goluri” – 2010, “Aripi” – 2011, “Când Nu Cânt” – 2012 și “Cânt Nu Când” – 2012) neavând presiunea caselor de discuri pe umerii voștri. Albume care, toate, din punctul meu de vedere, sunt de o foarte bună calitate conceptuală pentru o trupă rămasă mult prea în underground față de cum ar merita, dar care sunt convins că și-a asumat și, de ce nu?, chiar dorit asta. Cum crezi că ați reușit să aveți o activitate componistică atât de bogată în acei ani? Și ce v-a determinat să luați pauza aceasta parcă tot mai apăsătoare?
După cum am mai spus, nu ne-am propus un anumit ritm, am făcut ce am vrut să facem la momentul respectiv, gândindu-ne în principal la noi. Anii de pauză au fost legați în mare parte de alți factori, în special de distanța geografică care ne-a separat. A apărut, bineînțeles, și o anumită uzură după așa de multe repetiții, înregistrări și concerte, un fel de epuizare latentă care a început să se manifeste și în relațiile dintre noi. Chiar dacă făceam ce ne plăcea, a fost imposibil să nu cădem în capcana de a căuta recunoaștere din partea altora, de a ne vedea munca apreciată și înțeleasă. Pe cât de mult ne-am bucurat să vedem că asta se întâmplă cu adevărat și pe cât de pozitiv a fost feedbackul pe care l-am primit de la diverși oameni excepționali după concerte, pe atât de greu a fost să susținem acest efort emoțional în mod continuu. Eu, personal, am început să simt un sentiment de nuditate, care cred că a început să se reflecte și în versuri, în care simțeam că dau în fiecare moment tot ce pot și arăt tot ce sunt. Muzica AQ este în mod esențial epuizantă, „nu poți alerga veșnic pe plaiurile lui Ahile”, ai putea spune. M-am decis în 2013 să mă dedic filosofiei un timp, gândul muzicii rămânându-mi tot timpul aproape. Nu pot să vorbesc în numele celorlalți, dar pentru mine personal a fost necesar să mă dedic și altui scop, să iau puțină distanță, atât pentru a putea continua, cât și pentru a reflecta asupra trecutului. În urma a ceea ce am vorbit cu Silviu, pot să spun că și el a fost străbătut de gânduri și sentimente similare, a plecat pentru a se putea întoarce cândva, pentru a putea continua. Dorința de a cânta împreună nu a reușit să învingă barierele dintre noi decât pentru scurt timp în 2016, când am reușit să mai organizăm câteva concerte. Acum, în schimb, cred că suntem pregătiți să deschidem un nou capitol.
11. Spune-mi, te rog, câte ceva despre ce este AQ la ora actuală și care sunt planurile voastre de viitor, știind că locuiți în 4 orașe din 3 țări diferite. Aveți și piese noi? În acești ani de hiatus, ați păstrat între voi o legătură strânsă de tovărășie, v-ați mai văzut?
Ne-a fost, din păcate, destul de dificil să ne întâlnim. Pentru mine, ceilalți rămân în continuare cei mai apropiați prieteni pe care îi am, alături de Dan Burzo, și el fost coleg de liceu, a cincea roată de la căruța Alternativ Quartet, iubitul nostru grafician, care a făcut design-ul tuturor albumelor, care se ocupă de prezența noastră online și care a făcut remixul Carne Vie de pe albumul Aripi și încă un remix pentru albumul Stasis pe care urmează să îl lansăm cu proiectul Iglu. La ora actuală, încercăm, deci, să ne regrupăm, să facem din nou concerte, să lucrăm poate la un album nou. Eu am deja câteva compoziții pe care de abia aștept să le lucrez cu ceilalți.
Din punct de vedere muzical, cel mai semnificativ lucru ce s-a întâmplat în acești ani a fost înființarea proiectului Iglu. Am început deja în 2013 să lucrez cu Alex la niște piese noi. Am continuat munca în 2017 împreună cu Bogdan și anul viitor mă bucur foarte mult că îl vom avea alături și pe Silviu pentru a lansa împreună acest album. Datorită conjuncturii în care am lucrat la acest material, și deci, a faptului că nu am fost toți patru implicați în realizarea lui în egală măsură, am ales să nu îl lansăm sub numele Alternativ Quartet, ci sub numele Iglu. Cum am anunțat deja pe Facebook, »AQ rămâne AQ« așa cum este și cum a fost. Sunt, în schimb, foarte încântat de acest album pe care îl ascult destul de des și pe care îl consider foarte reușit. Va fi, bineînțeles, disponibil în mod gratuit pe internet și se va putea cumpăra în format fizic de la concerte.
12. Cine a avut ocazia să va cunoască și să vă vadă, știe faptul că publicul AQ este oarecum format, întocmai prin avizarea pe care concertele precedente văzute cu voi i-a format-o. Cum crezi că va reacționa publicul nou, necunoscător al fenomenului AQ, pe care îl veți întâlni în cadrul concertelor pe care le puneți la cale pentru anul 2019? Aveți deschiderea de a accepta faptul că, odată cu voi, și publicul vostru s-a schimbat și, mai mult, publicul nou despre care aminteam are, fără doar și poate, toate șansele să reacționeze diferit față de cel cu care v-ați făcut obișnuiți?
Nu îmi pot imagina cum vor fi concertele pe care le vom avea. Cred că sperăm cu toții să fie o experiență inedită pentru cei care vin să ne vadă. Așteptăm să ne revedem cu fețe cunoscute și suntem foarte încântați de faptul că unii oameni vin să ne vadă pentru prima oară. Muzica noastră a fost compusă pentru a fi cântată live și cred că își capătă sensul deplin doar în concert. — Ne bucurăm că îl vom avea alături și de această dată pe bunul nostru prieten și vechi colaborator Bogdan Coman, împreună cu care am realizat proiecții pe care le-am folosit în timpul ultimelor concerte. La fel de mult ne bucurăm și de faptul că ni se va alătura Vladimir Ivanov ca sunetist. E un sentiment plăcut să vezi din nou împreună »toată gașca de turneu« — fără să menționez aici pe toți cei implicați.
13. Ținând cont întocmai de ceea ce am afirmat în precedentele două întrebări, anume activitatea voastră foarte bogată în perioadă 2010-2013 și pauza aceasta apăsătoare din ultimii 3 ani, în care sunt convins că și voi v-ați schimbat destul de mult, crezi că, în cazul unei reimplicări active, susținute, în scena muzicală, ați putea continua oarecum firesc liniile pe care le-ați trasat prin cele 4 albume (care știm bine că au o continuitate firească unul față de precedentul) sau nu țineți cont neapărat de asta, ci considerați acesta mai degrabă ca un nou început? O renaștere din propria-i cenușă, poate?
Rămâne de văzut. Cu siguranță vom continua în aceeași linie dacă asta înseamnă să facem ceea ce credem că trebuie făcut, dacă vom încerca să ne autodepășim în mod constant și să descoperim lucruri noi. Cu siguranță ne-am schimbat destul de mult ca oameni, dar sper ca acest lucru să aducă un plus și nu un minus activității noastre.
14. Un gând bun pentru oameni buni și nebuni.
Faceți ceea ce iubiți, urmați-vă dorințele, fiți consecvenți.
Autor: Tudor Bolgar
