Desant-nouFormația timișoreană  DESANT alege să meargă mai departe renunțând la colaborarea cu solistul Alex Anka, începând cu luna iulie a.c.

”The show must go on! Sunt obișnuit cu schimbări de genul ăsta, doar am mai trecut prin asta cu ceva ani în urmă când Kempes a ales să plece din Cargo, formația în care activam la acea vreme. Despărțirea de Alex era doar o chestiune de timp. ” declară Alin Achim.

”Cum am mai spus și cu alte ocazii, nu suntem adepții schimbărilor membrilor în formație, dar când nu mai rezonăm…punct. Noi am început imprimarea unor noi piese, iar Alex, deși are un contract valabil încheiat cu Desant Factory, casa noastră de producție, nu mai face parte din ”ecuația” noastră.” ne spune Tibi Săulescu.

“Întotdeauna am încercat să realizăm totul într-o manieră profesionistă, așa cum considerăm absolut normal în orice activitate. Din păcate, nu oricine își dorește să se dezvolte în această direcție. Așa că anunțăm asta mai mult ca o lansare a unei invitații celor ce se cred în stare să ni se alăture. Să asculte, să vadă DESANT, care, după cinci ani, are ce arăta (5 video-clipuri, două albume respectiv ”Joc de Noroc” – 2012 și ”Vulpea Deșertului” – 2015) iar, dacă cred că pot face față, și mai ales dacă sunt serioși, să ne contacteze pe pagina noastră de facebook, www.facebook.com/desantrock” declară Mihai Dobrescu.

Până atunci, Be Rock with Desant!

Share This