Cea de-a 12-a ediţie a Festivalului ARTmania va avea loc în perioada 28-30 Iulie 2017, în Piaţa Mare din Sibiu. Festivalul se va desfăşura după următorul program, concertele urmând să înceapă în ambele zile la ora 19:00:

Vineri: Coma, Riverside, Lacuna Coil, Devin Townsend Project

Sămbătă: Walkways, Beyond The Black, You Me At Six, Tarja

Cei care vor deschide balul ARTmania 2017 sunt băieţii de la Coma, care vor lansa şi la Sibiu, cu această ocazie, albumul “Orizont“. Concertul va fi urmat, începând cu ora 20:00, la o sesiune de autografe. Fanii care vor veni în Piața Mare din Sibiu vor avea prilejul să își amintească de zile răcoroase cu „Un Semn”, o baladă deja cunoascută, în timp ce „Dor” continuă povestea cu un respiro de chitară rece, evoluând treptat spre o zonă de visare creată prin inserţiile electronice. Coma promite un „Montagne russe” de emoţii în Piața Mare din Sibiu, gânduri prinse „între nimic şi absolut”, de la marile „Delicii” ale atipicului – o piesă care propune o simetrie între agresivitate şi emoţie, până la „Vezi”, poate un nou „Apus” pentru fanii trupei, o piesă care te va face să reciţi şi să simţi în tandem cu membrii trupei.

Despre Devin Townsend Project: Un zid de sunet, a la Frank Zappa. Imaginează lumi, pe care le distruge pentru a ridica altele, cochetează cu rock-ul extrem doar pentru a-l înlocui cu cel melodic, inventează un univers doar pentru a-i schimba imediat regulile. O voce versatilă, care acoperă o arie impresionantă, de la acutele și ambitusul specific marilor cântăreți de operă, până la țipete rock și sunete grave, guturale, reprize intercalate în segmente melodice: Devin Townsend este, cel mai probabil, unul dintre cele mai interesante proiecte de pe scena rock canadiană. Aduce în scenă mult întuneric apăsător, pe care îl crestează cu zgomote bizare și îl mătură apoi, cu valuri misterioase de rock sincretic postindustrial. Canadianul Devin Townsend este unul dintre cei mai creativi artiști ai noului val, un muzician al cărui talent a fost remarcat încă din adolescență, când a fost rugat să colaboreze, ca vocal, pentru albumul lui Steve Vai, “Sex and Religion”. Jonglează cu nenumărate stiluri, de la hard rock la metalul progresiv, ambiental sau new age, face demonstrații de virtuozitate pe care, de altfel, le-a și exemplificat pe cele patru albume de lansare a proiectului său muzical. Un artist extrem de prolific, a făcut experimente acustice remarcabile pe nu mai puțin de 23 de albume de studio, finalizate și aplaudate în întreaga sa carieră.

Despre Lacuna Coil: I-ați auzit în Resident Evil: Apocalypse! Una dintre cele mai tari trupe italiene de rock, cotată cu patru stele de Allmusic și nominalizată la premiile MTV, melodici, creativi și plini de forță, Lacuna Coil mizează pe o estetică gotică, atât muzicală, cât și vizuală, dar și pe armonii care pun voci în contrast sau pe riff-uri adânci de chitară. Acute ascuțite, temperate de un bass profund, un sound specific care a asigurat coloana sonoră a unor blockbustere ca “Underworld” sau “Resident Evil: Apocalypse”, muzica Lacuna Coil este produsul cel mai bine vândut din istoria casei de discuri care i-a lansat, Century Media Records, o companie care a fost cumpărată în 2015, pentru 17 milioane de dolari, de Sony Music Entertainment. Aplaudați la Ozzfest, în Statele Unite, au colaborat cu In Flames, au înregistrat un album cu influențe arabe – “Shallow Life”, care, de altfel, a urcat pe locul 20 în topurile Statele Unite, au câștigat un premiul pentru cel mai bun album la Female Metal Voices Fest Award, în 2012, și titlul de cea mai bună trupă din lume la Metal Hammer Awards, în 2016. Cel mai recent album, “Delirium”, lansat în 2016, este cel de-al optulea album de studio al italienilor Lacuna Coil, clădit pe tema conceptuală de nebunie, ilustrată prin diverse întâmplări care se petrec într-un sanatoriu. O metaforă pentru ororile pe care le întâmpinăm în fiecare zi, până în momentul în care, în mod miraculous, găsim leacul tuturor relelor – așa cum spuneau, cândva, membrii trupei. Albumul a intrat încă de la lansare pe primul loc iTunes, la categoria metal, și pe locul 2 în topul rock al aceluiași selecționer. Lacuna Coil concertează pentru a doua oară în Piața Mare din Sibiu.

Despre Tarja: Sper să vă revăd curând” – spunea Tarja la finalul celui mai recent concert pe care l-a susținut în România. Consecventă acestei promisiuni, soprana finlandeză revine pentru a-și lansa noul album, în premieră, în Transilvania. Regina rock-ului simfonic și-a sedus publicul cu o voce incredibilă, amplă și grandioasă, a strălucit într-un extraordinar duet cu Alice Cooper sau alături de legendarii Scorpions, a câștigat discuri de aur și platină pentru vânzări în țările nordice și în spațiul germanic și este considerată cea mai bună cântăreață crossover din Europa și una dintre cele mai bune cântărețe ale lumii. Vorbește cinci limbi străine, urăște păianjenii, adoră vinul roșu, citește, visează și meditează. De altfel, tentația către explorarea sinelui profund și dialogurile interioare au fost tema celui mai recent dintre materialele sale discografice. Întâmpinat cu aplauze de public și critică deopotrivă, albumul “The Shadow Self”, lansat în august 2016, reprezintă o aventură introspectivă, o explorare a zonelor de umbră din interiorul unui suflet, acele colțuri care găzduiesc fantome și din care, spune Tarja, și-ar putea trage seva forța creatoare și inspirația artistică. “Deși sunt o persoană pozitivă, este ceva întunecat care mă face să scriu și să creez în general. Tind să cred că este vorba despre un întuneric frumos”, spunea Tarja pentru Blabbermouth. După mai multe concerte memorabile în România, printre care faimosul spectacolul din 2005, susținut alături de trupa de rock simfonic care a consacrat-o, Nightwish, Tarja a bifat o serie de apariții notabile pe scenele din România, printre care și minunatul spectacol de Crăciun susținut în 2015 pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca.

Despre Riverside: Rock progresiv și heavy metal cu polonezii Riverside, o trupă asemănată adesea cu Pink Floyd sau Dream Theater, dar care își afirmă identitatea prin explorări experimentale duse până departe, uneori până la granița cu alte genuri, printre care și electro. Creditați de întreaga critică încă de la debut, succesul pe care Riverside l-a avut în Polonia le-a adus un contract cu o casă de discuri americană, Laser’s Edge, și o colaborare cu Travis Smith, pictorul care a semnat identitatea vizuală a unor trupe mari, de la Devin Townsend, la Anathema. Albumul de debut lansat în această formulă, „Out of Myself”, a primit recunoașterea publicațiilor de specialitate, de la Metal Hammer, la Belgium Prog-Noser. Marele succes, însoțit de vânzări de masă, a venit o dată cu lansarea albumului „Voices in My Head”, iar cel de-al treilea album, „Rapid Eye Movement”, le-a adus o colaborare cu Dream Theater, pentru segmentul european al turneului din 2007. Cu șase albume excelente în palmares, trupa se pregătea pentru un nou turneu, dar, la începutul anului 2016, chitaristul Piotr Grudziński a murit, în urma unui stop cardiac survenit după un concert The Winery Dogs. Cei trei membri rămași au anunțat că nu-și vor înlocui colegul și că vor continua în formula de trio. Cel mai recent album al trupei, “Eye of the Soundscape”, este o încântătoare colecție a unor piese instrumentale mai vechi, reinterpretate, alături de câteva piese noi. Acest album este un tribute adus lui Piotr Grudziński și include ultimile piese la care acesta a colaborat.

Despre You Me At Six: “In New Music We Trust”. Englezii care au avut succes încă de la albumul de debut, You Me At Six, au un stil inconfundabil, chiar dacă unii găsesc în ADN-ul lor ceva urme lăsate rock-ul american, de la Blink-182, la Incubus sau Thrice, ba chiar și influențe pop-country-rock, deși toate într-o abordare nouă, plină de forță, contemporană. “Take of Your Colors”, albumul lor de debut, a fost lansat în 2008 și le-a adus o nominalizare pentru titlul de cea mai bună trupă britanică, premiu pe care l-au ratat, de altfel, de mai multe ori, până să-l primească, în cele din urmă, în 2011, pentru single-ul “Byte My Tongue”, lansat în colaborare cu Oliver Sykes. Au fost aplaudați în Japonia, în Europa sau în Statele Unite, iar anul acesta își sărbătoresc, printr-un turneu mondial, cel de-al cincilea album de studio, “Night People”, lansat în luna ianuarie a acestui an. Un album colorat, cu tonuri mai sumbre, mai apăsătoare, pigmentate cu nuanțe mult mai senine, pop rock, hard rock și chiar rock’n’roll, poate și ceva influențe din legendarii lumii, de la Led Zeppelin la Rolling Stones, de la Muse, la The Killers. Albumul a intrat direct pe locul trei în topurile britanice și pe primul loc în Noua Zeelandă.

Despre Walkways: Știm destinația, dar care e drumul? Fiecare e liber să-și aleagă propriile cărări pentru a ajunge departe, spun cei de la Walkways, care fac din propria muzică un permanent proces de autocunoaștere și de devenire. Cu un mix uluitor și unic de metale grele și părți emoționale de o delicatețe remarcabilă, alături de o varietate genială de stiluri și tipuri de voci, Walkways este, fără îndoială, trupa iconică a noului val de rock alternativ din Israel. Răsfățați ai festivalurilor internaționale și preferații publicului rock din Europa, Walkways își înțelege muzica și mesajul ca pe un drum către autocunoaștere și devenire, declarând că arta lor îi ajută să rămână sănătoși și rezonabili, ba chiar mai mult, să devină mai buni, mai morali și mai umani. “Creăm pentru a ne descărca, pentru a inventa o supapă care să ne ajute să facem față sentimentelor, mai ales agresiunilor. Altfel, poți să o iei razna. Nimeni nu are dreptul să-și lase propriul ego nesupravegheat, lipsit de control. Nimeni nu este justificat atunci când se dezlănțuie, chiar dacă, din păcate, prea mulți o fac în vremurile astea. Avem, de fapt, posibilitatea alegerii. Iar noi alegem să nu acționăm în versiunile noastre cele mai sălbatice. Alegem să avem control și să ne ridicăm deasupra acestor impulsuri, fără scuze, indiferent de traumele pe care le avem în trecut. Trecutul nu este viitorul nostru”, spun cei de la Walkways. Despre acest proces vorbește, încă din titlu, și albumul pe care rockerii istraelieni îl vor prezenta pe scena ARTmania de la Sibiu, “Safe In Sound”. Produs în regim independent și masterizat la Fascination Street Studios din Suedia, albumul “Safe In Sound” are un mesaj valoros, inspirat din experiențe proprii ale membrilor trupei, și este un ghid interesant pentru cei care vor să trateze cu naturalețe impulsurile minții umane și doresc menținerea unei minți conștiente și controlate.

Despre Beyond The Black: metal simfonic din Germania. Cântece de dragoste și de moarte cu cea mai sensibilă trupă germană de metal simfonic. Formația și-a câștigat o uriașă popularitate în scurta sa istorie, suficient cât să urce în topurile de specialitate și să se numere printre favoriții marilor festivalurilor lumii, începând cu marele Wacken Open Air. Beyond The Black este, așa cum remarca întreaga critică europeană, o trupă care a reușit peste noapte să urce de la zero până la statutul de eroi ai scenei rock europene. Pe primele locuri în topurile germane și austriece, Beyond The Black sunt vârf de lance în muzica metal germană, spune critica, estimând că cel mai recent album al lor, “Lost in Forever”, este o incredibilă demonstrație de virtuozitate, o explozie de sensibilitate creativă, un sound complex, încununat de vocea incredibilă a vocalului Jennifer Haben. Mai în formă ca niciodată, Jennifer se potrivește perfect întregului concept, un mix bun de metal simfonic cu compoziții extreme, de la părți de o fragilitate extraordinară, până la secvențe heavy, executate în forță. Beyond The Black zboară sus, foarte sus – spune critica, remarcând forța și creativitatea cu care muzicienii reușesc să gestioneze o misiune dificilă, anume să ducă mai departe un stil amplu și melodic,afirmându-și clar propria identitate și mesajul unic în fantastica lume a rock-ului internațional. Pentru primul lor show în România, Beyond The Black vor urca, sâmbătă, 29 iulie, pe scena amenajată în Piața Mare din Sibiu.

În aceeaşi perioadă cu ARTmania 2017, Sala Thalia din Sibiu va fi gazda primei ediţii a East European Music Conference. Cei mai importanți reprezentanți ai industriei europene de spectacol, directorii celor mai mari festivaluri, organizatori de spectacole cu mari trupe, de la Rolling Stones la Robbie Williams, specialiști internaționali în securitate, avocați și experți în sistem internațional de taxe sunt așteptați la lansarea proiectului “Sibiu – Festival City”, un program derulat în perioada 27-29 iulie 2017, inițiat de ARTmania. Platforma “Sibiu – Festival City” va găzdui prima ediție a reuniunii internaționale East European Music Conference (EEMC), un eveniment de anvergură europeană, care și-a propus să aducă la masa dialogului peste 500 de experți, autorități ale statului implicate în reglementarea sectorului creativ, promoteri români și principalii operatori de pe piața internațională a festivalurilor. De asemenea, “Sibiu – Festival City” va oferi publicului larg o agendă culturală bogată – concerte, expoziții, lansări de carte sau film. Moderator al East European Music Conference va fi Horia Ghibuţiu, conducător al unora dintre cele mai importante publicaţii din România (Adevărul, Evenimentul Zilei, Compact, FHM sau Viva!). De asemenea, moderator va fi şi Vlad Tăuşance, jurnalist român, consultant în comunicare și antrenor de creativitate aplicată în atelierele Creative Fitness Studio. Ceremonia de deschidere a East European Music Conference va avea loc joi, 27 iulie 2017, în Piața Mare din Sibiu și va include două concerte susținute de olandezii My Baby și de britanicul Alex Clare, favoritul topurilor britanice și germane. Seria conferințelor, găzduite pe durata a două zile de Sala Thalia din Sibiu, începe vineri, 28 iulie, de la ora 10.00, cu o dezbatere pe o temă actuală: “Festivaluri într-o Europă în criză”. Această sesiune de discuții îi va avea ca vorbitori pe directorii unora dintre cele mai importante festivaluri europene: Fruzsina Szep – directorul Festivalului Lollapalooza din Berlin, Christof Huber – președintele Yourope și directorul OpenAir St. Gallen – cel mai mare festival din Elveția și pe Guido Janssens – directorul Emagic! – organizatorul de concerte și festivaluri care a revoluționat industria de evenimente live din România. Conferința va fi moderată de cunoscutul jurnalist Lucian Mândruță. De asemenea, printre invitaţii la conferinţă se numără: Alin Dincă (membru fondator al Rock FM, membru fondator al formaţiei Trooper), Allan McGowan (experienţă de mai bine de 40 de ani în industria muzicală: vânzari, promoter de concerte, agent de booking, management, organizarea de conferinţe tematice internaţionale), Beatrice Gabor (specialist în comunicare, organizare de evenimente, coordonare de proiecte şi consultanţă de business), Chris Kemp (expert în managementul mulţimii şi siguranţa acesteia), Christof Hube (directorul festivalurilor OpenAir St. Gallen şi SummerDays Festival Schaffhausen, cele mai mari două festivaluri din Elveţia), Claire O’Neil (acrobat, producător de evenimente şi director de programe), Codruţa Vulcu (iniţiator al East European Music Conference, fondator şi director al ARTmania Festival şi BlajaLive Festival, preşedinte al Asociaţiei Română a Organizatorilor de Concerte şi Evenimente Culturale), Dr. Dick Molenaar (doctor în Drept, consilier în domeniul taxelor pentru cei mai cunoscuţi artişti olandezi), Florin Ghioca (jurnalist şi fotograf român de conflict), Gideon Gottfried (corespondent european pentru Pollstar), Gordon Masson (editor IQ Magazine şi Billboard), Greg Parmley director general al International Music Conference, editor al IQ Magazine, initiator al seriei anuale de conferinţe International Festival Forum), Grimur Atlason (manager al festivalului Iceland Airwaves), Henrik Bondo Nielsen (director al departamentelor de resurse şi al diviziei de invitaţi şi securitate în cadrul festivalului Roskilde din Danemarca), Holger Jan Schmidt (expert în sustenabilitate şi strategii eco pentru festivaluri, agent de booking pentru “Das FestKarlsruhe), Laura Coroianu (fondator Emagic!), Manfred Tari (responsabil cu programul Popkomm, jurnalist pentru Musikmarkt, IQ Magazine, Music & Copyright şi Vip News), Matjaz Mancek (director al departamentului de programe muzicale al Kino Siska Ljubljana, co-manager al MENT Ljubljana), Mihai Păun (Electric Castle Festival), Monika Satkova (artist, profesor de muzică, compozitor, agent de booking al celui mai mare festival din Slovacia, Pohoda Festival), Nikki McNeil (fondator al Global Publicity, agenţie care se ocupă de strategii de marketing şi comunicare pentru artişti, evenimente sau festivaluri), Dr. Raed Arafat (medic specializat în domeniul medicinei de dezastre, fondator al Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare din România), Roxana Şunică (director de marketing al Asociaţiei Recolamp, coordonator de marketing şi de public affairs al acestei organizaţii non-profit), Ruud Berends (fondator al centrului pentru tineret Debarak din Zutphen, Olanda), Stephan Thanscheidt (organizator al peste 25 de festivaluri în Germania, Suedia, Danemarca, Austria, Olanda şi Finlanda, printre care: Hurricane, Southside, Northside Festival, Highfield, Deichbrand, Chiemsee Summer, M’era Luna, A Summer’s Tale, Metal Hammer Paradise, Rolling Stone Weekender, Where’s The Music, Indian Summer Festival, Tinderbox, Kotkan Meripaivaareena, Nuke Festival, Greenfield Festival, Sideways Helsinki, Best Kept Secret, Provinssi şi Bravalla Festival) şi Thomas Zsifkovits (organizator al festivalurilor Nova Rock şi Frequency, co-proprietar al Barracuda Music cu care organizează peste 500 de concerte anual). Preţul unui abonament de acces la cele două zile de conferinţe este de 190 de lei. Programul şi detaliile exacte referitoare la conferinţă pot fi accesate aici.

ARTmania este o platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică, ARTmania s-a consacrat ca principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. Unul dintre festivalurile cu tradiție și prestigiu în România, ARTmania este un eveniment amplu în aer liber, cu frecvență anuală, organizat în Sibiu începând din 2006 și respectat drept cel mai important promotor al muzicii rock și metal și, în egală măsură, al oricărui alt tip de expresie artistică derivată din cultura rock. Marcă cu prestigiu și tradiție pe scena culturală regională, ARTmania și-a conturat propria identitate cu un concept îndrăzneț și un ambient special – Piața Mare a uneia dintre cele mai frumoase citadele medievale din Estul Europei. Ediția din 2017 a Festivalului ARTmania se va desfășura în perioada 28-29 iulie și va fi găzduită în locul său tradițional, Sibiu, oraș listată anul acesta de TripAdviser în topul celor mai frumoase 10 locuri de vizitat în Europa. Iubitori de muzică și amatori de eveniment, o serie de trupe internaționale bine cotate, experți și principalii operatori din industria europeană de spectacol, cu toții sunt așteptați, ca în fiecare an, la Sibiu, pentru două zile dedicate culturii rock. Festivalul oferă amatorilor de muzică și iubitorilor de artă o suită de evenimente de elită, într-un program cultural complex, care include de la concerte și expoziții, la workshopuri și alte tipuri de eveniment derivate din cultura rock. ARTmania explorează mereu drumuri noi, capitalizând experiența și prestigiul edițiilor anterioare, când pe scena mare din Sibiu au urcat o serie de trupe importante, de la Nightwish și Serj Tankian, la Die Toten Hosen, Whitin Temptation, HIM, Tarja Turunen, The Gathering, The Sisters OfMercy, Lacuna Coil, Republica, Helloween, Poets of the Fall sau Deine Lakaien, printre mulți alții. Festivalul ARTmania, exemplu de responsabilitate verde și politici sustenabile, se desfășoară și anul acesta sub egida “Take a Stand”, o campanie de încurajare a implicării civice și a coeziunii sociale și o declarație pentru apărarea valorilor europene. Campania este o inițiativă a Yourope, asociație la care ARTmania este afiliat, alături de 90 dintre principalele festivaluri din Europa.

De asemenea, organizatorii pregătesc şi un concurs prin care oricine poate intra în lumea ARTmania şi deveni un personaj al poveştii ARTmania 2017. Mai multe detalii, aici. ARTmania caută şi voluntari cu vârsta de peste 16 ani! (detalii, aici). Pentru persoanele care doresc să se angajeze în cadrul ARTmania 2017 ca servire băuturi, vânzare ţigări, operator tabletă sau casier jetoane, mai multe detalii pot fi găsite aici.

Abonamente pentru această editie, în cuantum de de 230 de lei, dar şi bilete pentru oricare dintre zile, în cuantum de 140 de lei, pot fi pocurate de pe următoarele site-uri: www.iabilet.ro, MyTicket.ro, www.eventim.ro şi www.kompostor.ro. La intrare, abonamentele vor costa 250 de lei, în timp ce preţul biletelor pentru o zi va rămâne 140 de lei.

Pentru mai multe informaţii premergătoare festivalului, vă invităm să accesaţi site-ul festivalului (updatat mai bine decât pagina de Facebook!), dar şi event-ul oficial de Facebook.

Autor: Tudor Bolgar

Share This