DIRTY SHIRT, singura formație din România participantă în 2019 la Wacken Open Air din Germania, a susținut un recital în fața a peste 8.000 de rockeri. Deși recitalul a început foarte devreme, la ora 14.00, pentru rockerii veniți la festival acest lucru nu a fost un impediment, iar atmosfera a fost una incendiară pe tot parcursul concertului.

Tot concertul a fost filmat, iar în scurt timp formația va lansa câteva piese live. Până atunci, vă invităm să urmăriți piesa Maramu’, într-o variantă live – filmată cu un telefon mobil și needitată – pentru a vedea cu adevărat atmosfera din mijlocul publicului.

Despre revenirea la Wacken, chitaristul și liderul formației, Mihai Tivadar, spune:

La 5 ani după experiența finalei Wacken Metal Battle, am avut onoarea să revenim pe “tărâmul sfânt” (așa cum i se mai spune Wacken-ului) în prima zi a festivalului Wacken Open Air 2019. Față de 2014, ceea ce am trăit pe scenă a fost mult mai intens și ne-am simțit extraordinar de bine (și din ce am văzut noi, publicul la fel). Nu a mai fost tracul de atunci, am avut un timp alocat mai mult decât dublu și între timp experiență acumulată în 5 ani de turnee a contat enorm.

De pe scenă a fost extraordinar să vedem cum publicul prezent creștea pe măsură ce avansăm în show și ambianța devenea din ce în ce mai intensă. E greu să estimăm exact câți oameni au fost prezenți, însă la sfârșitul concertului, Wackinger Village (spațiul din fața scenei Wackinger) era plin.

Mulțumim grupurilor de fani din România dar și din străinătate, prezenți în față încă dinainte de concert, care ne-au transmis o energie și încredere formidabile. Nu în ultimul rând, toate gândurile bune trimise de către fanii de acasă au contat mult, nu doar în timpul festivalului, dar și la întoarcerea in țară plină de peripeții.

În ciuda costurilor și problemelor logistice mari cauzate de stricarea microbuzului, cele 4 zile petrecute la Wacken au fost o experiență umană de neuitat. Fără sprijinul vostru nu aveam cum să ajungem aici și vrem să continuăm proiectul ăsta nebun cât mai mult posibil. Vă suntem sincer recunoscători și ne (re)vedem la concerte. ​

Foto: Dirty Shirt & echipa de producție

Dacă vreți să (re)vedeți formația Dirty Shirt în concert în viitorul apropiat, vă invităm la următoarele concerte:

9 august 2019 @ Stonebird Festival, Corbii de Piatră, Argeș
10 august 2019 @ Way Too Far Rock Festival, comuna Ineu, Bihor
4 octombrie 2019 @ /Form Space, Cluj Napoca
5 octombrie 2019 @ Club Rockstadt, Brașov
25 octombrie 2019 @ Underground the Pub, Iași
26 octombrie 2019 @ 31 Motors Pub, Suceava

Biletele se achiziționează exclusiv de pe AmBilet.ro.
Fotografii realizate de Ciprian Vlăduț @ cipane.com.

Share This