Pe cât de multă lume sunt convins că a auzit despre Voices of Silence, pe atât de puțină știe faptul că această trupă, cunoscută la mijlocul anilor ’90, încă mai există. Ce-i drept, aparițiile live ale trupei sunt rare,cele discografice și mai și, așa încât merită fructificată șansa de a vedea trupă, în cele doar două concerte menite a aniversa 25 de ani de activitate a trupei:
– Zalău, 18 Octombrie 2019, Rock’N Roll Center
– Cluj-Napoca, 26 Octombrie 2019, Hardward Pub
Fructificând această ocazie, am povestit puțin cu Feri, clăparul trupei. Și a ieșit ceva frumos, zicem noi.
Tudor Bolgar: Salutare! Ce mai face formația Voices Of Silence? Dar membrii trupei, care cu ce vă mai ocupați?
Feri (VoS): Viața aleargă cu fiecare dintre noi. În ce mă privește, eu anul trecut mi-am terminat studiile doctorale, iar acum lucrez ca și referent în comunicări la un ONG academic. Îmi cresc fetița, mai scriu articole în presa locală din când în când, iar de la o vreme încoace repet din nou cu acei patru prieteni cu care am pus acum un sfert de secol bazele trupei Voices of Silence.
Tudor Bolgar: Când a avut loc cel mai “recent” concert Voices of Silence și cu ce ocazie?
Feri (VoS): A fost în 2014, în curtea Liceului Unitarian János Zsigmond din Cluj-Napoca, unde eram eu profesor de muzică la vremea aceea, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de existență a trupei..
Tudor Bolgar: Deci sunteți, așa cum spuneam, o trupă cu apariții scenice rare, fapt care ar trebui să mobilizeze publicul să vină la aceste două concerte aniversare. Povestiți-mi pe scurt, vă rog, cum a apărut trupa Voices of Silence? Ați fost colegi de școală/liceu, la început? Sau ce v-a unit?
Feri (VoS): În anii ’90, locuiam în cartierul Zorilor din Cluj-Napoca, într-un bloc la etajul 2. La parter trăia un băiat cam țicnit – Dumnezeu să-l ierte, a dispărut în mod tragic acum câțiva ani în urma unei scurgeri de gaze – care la un moment dat mi-a bătut la ușă împreună cu un alt tip despre care zicea că vrea să învețe să cânte la chitară. Era Szabi. Eu eram oarecum șocat, nu mai învățasem până atunci pe nimeni nimic și habar n-aveam ce să fac. Faptul că Szabi e astăzi chitaristul superb care este, se datorează mai mult ambiției lui decât priceperii mele. Iar, în 1994, când Szabi și-a făcut trupă, am încercat să-i ajut să facă măcar primii pași. Inițial eram textier, iar în 1997 m-au rugat să mă alătur de facto, la orice instrument doresc, iar eu am ales să fiu claviaturist. Bandi și Zoli erau deja în trupă. Cel mai mult am căutat toboșari, am încercat mulți oameni pe acel post. Gabica ni s-a alăturat în 1999. Numele trupei s-a născut într-o noapte nedormită, Szabi m-a rugat să născocesc ceva și am venit cu o listă de posibile denumiri dintre care am ales imediat Voices of Silence.
Tudor Bolgar: Știu că, în anul 2003, ați efectuat un turneu în afara țării, fapt care, în anii aceia, nu era la îndemâna oricărei trupe de metal din România. Spuneți-mi, vă rog, cum s-a întâmplat şi pe unde ați cântat?
Feri (VoS): Pe atunci funcționam sub egida Pro Music Records, iar Nelu Brândușan a organizat un miniturneu la Praga.
Tudor Bolgar: Dacă este să rezum un lucru care mă fascinează la trupa voastră, este modul în care reușiți să combinați un power metal destul de clasicizat cu elemente de progressive metal sau chiar de poetry metal, cum ar spune unii. Spuneți-mi, vă rog, când compuneți piesele, cum procedați? Există un compozitor exclusiv în formație? Sau careva dintre voi vine cu linia melodică și apoi contribuiți toți ceilalți membrii la conturarea melodiei?
Feri (VoS): De obicei, eu vin cu un schelet al piesei care conține majoritatea elementelor într-o primă versiune, mai puțin tobele, instrument la care nu știu să cânt. Mai demult, veneau băieții la mine acasă și învățam instrumentația acelei versiuni să avem pe ce începe munca mai târziu la repetiție. Mai nou, având acces la tehnologie, fac și o înregistrare de tip demo la mine acasă și trimit băieților acea înregistrare împreună cu tabulaturi. Apoi, mergem în sală și, în timp ce închegăm piesa, mai vine fiecare cu idei. Sunt piese care aproape că au rămas în varianta pe care am compus-o, altele însă s-au schimbat destul de mult în urma acestui proces. În ultima vreme, pornesc din două elemente : ideea pe care vreau s-o transmit și un set de riff-uri de chitară aranjate în structură și într-un mers armonic. Pe urmă, întregesc pas cu pas aranjamentul și cândva – uneori pe parcursul acestui proces, alteori mult după ce muzica e compusă deja – scriu și textul.
Tudor Bolgar: Știu că aveți o piesă al cărei titlu este în limba germană, dar textul piesei este în limba engleză. Cum v-a venit această idée și cine a pus-o în practică?
Feri (VoS): E doar un titlu, ”Die Sonne Scheint Noch”, piesa în sine e în limba engleză. Sunt ultimele cuvinte ale Sophiei Margareta Scholl, o fată de 19 de ani ghilotinată de naziști pentru că, împreună cu fratele ei și câțiva prieteni, au tipărit și împărțit manifeste împotriva războiului. A fost ucisă la München, în data de 22 Februarie (ziua mea!) 1943.
Tudor Bolgar: Cum de v-a venit ideea să cântați integral albumul ”Thunderground” în cadrul acestor două concerte aniversare?
Feri (VoS): Meritul îi revine lui Zoli care – din nostalgie probabil – a ascultat albumul cândva prin primăvară și ne-a propus să sărbătorim împreună astfel. “Thunderground” are ceva esențial din ceea ce suntem noi, ceva mai spontan decât tot ce am făcut de atunci. Pentru mine, e întotdeauna un fel de revelație să ascult și să cânt acele piese, pentru că îmi arată cât de mult m-am schimbat ca și compozitor. Unele dintre acele piese n-aș putea să le compun astăzi, am alte perspective, gândesc mai profesional, ceea ce, uneori, se traduce și prin ”calculat”.
Tudor Bolgar: Dintre toate concertele susținute, amintiți-ne unul (sau mai multe) care să va fi rămas, într-adevăr, la suflet, și de ce?
Feri (VoS): E foarte greu să aleg așa ceva. Poate cel în deschidere de la Lake of Tears, poate cel din București, Arenele Romane … mai sunt … dar adevărul este că nici un eveniment singular nu atinge importanța anilor petrecuți împreună la repetiții, pe drumuri în trenuri, mașini, hoinărind prin țară, concerte în locații și condiții dubioase, aventuri care azi fac parte din folclorul intern VOS. A fost epoca în care ne permiteam să ne doară în cot de niște lucruri pe care rockerii muzicieni de azi, care activează într-un mediu concertistic mult mai civilizat și mult mai puțin asemănător cu scene din filmele lui Kusturica (îmi vine în minte un concert la Luduș…) nu și le pot imagina. Au fost cei mai frumoși ani din viața fiecăruia dintre noi și nu pot cristaliza esența lor pe durata unui singur concert.
Tudor Bolgar: Să ne întoarcem la prezent, pentru că aici trăim J. De ce doar două concerte? Pentru o trupă cu 25 de ani în spate, ale cărei apariții scenice sunt extrem de rare, nu credeți că se putea face mai mult pentru a marca cei 25 de ani de existență?
Feri (VoS): Nu excludem alte concerte, deocamdată atât am putut organiza. Am mai purtat și mai purtăm discuții cu organizatori de prin țară și, dacă se va concretiza ceva, vom anunța la momentul respectiv.
Tudor Bolgar: Cum este atmosfera la repetiții? Sunt întâlnirile voastre în sala de repetiții la fel de rare precum întâlnirile cu fanii?
Feri (VoS): Am trecut toți cinci prin niște ani în care prioritățile nu erau discutabile. Vorbesc despre familie și copii. Cam acum, după ce copiii noștri au crescut cât-de-cât, am ajuns în situația în care să avem din nou ceva timp și să putem dedica vreme și energie trupei. Pe de altă parte, Gabica locuiește în Carei și face naveta la repetiții. În ce privește atmosfera, trebuie să mărturisesc un lucru. În cei 25 de ani, în trupa asta s-au perindat mai mulți muzicieni, din diverse motive. Ba Szabi că și-a găsit de lucru în Odorhei, ba că eu m-am dus în SUA pe trei ani, ba alte probleme. Și eu sunt extrem de recunoscător față de acei oameni, toți muzicieni fenomenali care au contribuit enorm de mult la istoria noastră comună. Însă atunci când acești cinci oameni se regăsesc – Bandy, Zoli, Szabi, Gabica și cu mine – se întâmplă ceva deosebit. Și nu pentru că ar fi vreunul dintre noi atât de mare virtuoz. Ca muzicieni, ne descurcăm așa cum ne descurcăm, cu defecte, cu plusuri, cu minusuri însă după acest sfert de secol nu asta contează. Există ceva mai important, ceva pentru care nu am cuvinte potrivite. În orice caz, pe parcursul acestor repetiții s-a născut în mine convingerea fermă, că orice se va întâmpla, VoS va exista atâta vreme cât acesti cinci oameni mai vor să cânte împreună.
Tudor Bolgar: Cum vă simțiți să lucrați din nou împreună cu formula clasică Voices of Silence?
Feri (VoS): Aşa cum am spus și mai sus, este formula originală și formula cea din urmă. Suntem prieteni, am împărțit între noi enorm de multe, experiențe, ani de viață, tinerețe, aventuri, gânduri dintre cele mai serioase. Iar această comuniune internă a fost întotdeauna catalizatorul creației, este motivul pentru care unii spun că noi cântăm poetry metal (expresie inventată de Oscar din Trooper).
Tudor Bolgar: Pregătiți ceva surprize pentru cele 2 concerte avinersare?
Feri (VoS): Dacă aș răspunde, n-ar mai fi surprize.
Tudor Bolgar: Ce planuri de viitor aveți? Se-ntrezăresc la orizont ceva piese noi?
Feri (VoS): Da, categoric, lucrăm la piese noi!
Tudor Bolgar: O întrebare care știu că se află pe buzele multor ascultători de rock/metal din perioada IMN: o să vă vedem mai des pe scenă de acum înainte?
Feri (VoS): În ultimii cinci ani, acum e prima oară când mă tentează foarte serios să răspund afirmativ la această întrebare. Noi vom face tot posibilul să fie așa!
Tudor Bolgar: Cum vedeți formația Voices of Silence în anii 2019-2020?
Feri (VoS): Văd o trupă care, în măsura posibilităților, își relansează activitatea, scrie și înregistrează piese noi, repetă și cântă. Ne e dor de public, de drumuri prin țară, de actul creativ, de scenă.
Tudor Bolgar: Ce sentiment vi se trezește atunci când cântați piesele Voices of Silence, mai ales după atâția ani de pauză?
Feri (VoS): La prima repetiție, ne-am bucurat de faptul că nu ne-am ruginit. Dar este și un fel de călătorie în timp pentru că aceste piese încă trăiesc în noi și evocă o lume în care întotdeauna vom fi acasă.
Tudor Bolgar: Dacă doriți să transmiteți un mesaj fanilor voștri din Cluj-Napoca, Zalău și nu numai, acum este momentul.
Feri (VoS): Întotdeauna am fost mândrii de faptul că nu avem doar fani, ci și prieteni, că cei care stau în fața scenei simt ceva, înțeleg ceva din ce vrem să transmitem. Această relație specială este cea mai mare onoare pentru un muzician rock și suntem recunoscători pentru asta. Vă așteptăm din nou să ne privim în ochi, să reinventăm magia unică care ne definește pe noi atât de mult!
Tudor Bolgar: Mulțumesc pentru amabilitatea de a răspunde acestor întrebări! Mă simț onorat că mi s-a oferit șansa de a intervieva o trupă cu o asemenea istorie și nu pot decât să va doresc să ne revedem și la Voices of Silence – 50 de Ani.
Feri (VoS): Onoarea e de partea noastră, mulțumim foarte mult și vă așteptăm la concerte
