Cu ocazia Anului Centenar, trupa FiRMA ne dăruiește piesa “Dulce Românie”, bonus track-ul de pe dublul album ‘Descântece’. Piesa împletește rockul alternativ inconfundabil cu care membrii trupei ne-au obișnuit și o emoție autentic românească, cu inserții din Imnul Național al României,  “Deșteaptă-te, române!”.

Compusă pe versurile lui Mihai Eminescu, “Dulce Românie” marchează o premieră în istoria trupei, obișnuită să interpreteze materiale cu versuri proprii.

“Respirăm rock,  suntem fani Eminescu (al cărui spirit rock’n’roll ne-a inspirat) și, mai presus de toate, iubim România” mărturisește Daniel Rocca, solistul trupei, invitându-i pe românii de pretutindeni să viziteze site-urile oficiale de Facebook, Youtube și Soundcloud, unde piesa va fi disponibilă pentru audiție și download gratuit.

Versuri:

“Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor?
Brațele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăție
Ca a nopții stele, ca a zilei zori,

Vis de răzbunare negru ca mormântul…”

(Extrase din poezia “Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie” de Mihai Eminescu)

Următorul concert FiRMA va avea loc pe 5 decembrie la Casa Tineretului din Timișoara.

YouTube: www.youtube.com/c/TrupaFirma
SoundCloud: https://soundcloud.com/TrupaFirma
Facebook: www.facebook.com/TrupaFirma
Instagram: www.instagram.com/TrupaFirma

Share This