La începutul anilor ’90, mişcarea de trupe pe felia power/thrash în România a început să ia amploare, odată cu apariţia albumului de debut (“The Last Warning”, 1993) al trupei Altar. Nici Sighetu Marmaţiei, oraş mai degrabă cunoscut prin faptul că “acolo se agaţă harta-n cui”, nu a făcut excepţie, în anul 1992 formâdu-se aici trupa Morbid Tales, trupă care a activat până în anul 1996, în formula Attila Alenyuk – voce, István Aranyosi – chitară, Sorin Ulici – chitară, Romulus Cioban – chitară bass şi Remus Cioban (†1997) – tobe, Morbid Tales reunindu-se, 20 de ani mai târziu, într-un concert la Sighetu Marmaţiei, într-o formulă avându-l pe Sorin Sima la tobe şi adăugându-l pe Sergiu Stan (Guerillas, Target) la chitară. Morbid Tales a fost prima trupă power/thrash metal din Sighet, evoluând în cei patru ani de activitate din anii ‘90 tot mai mult spre compoziţii mai întinse, incorporând şi elemente de progressive metal. Cu un repertoriu de peste 15 piese, Morbid Tales a participat la festivalurile rock şi metal din ţară, prezentându-se cu piese power/thrash solide, cu voce şi riff-uri dure, dar şi cu o apetenţă pentru solo-uri şi bucăţi instrumentale extrem de melodioase. În vara anului 2016, trupa a susţinut un concert de reunire la Sighet, în faţa unui public numeros, compus atât din fani metal foarte tineri, cât şi din rockeri mai în vârstă, nostalgici după perioada anilor ‘90. Sergo a mai contribuit la două concerte cu trupa în anii 2016 şi 2017, după care s-a întors la treburile sale cu trupele în care activează. Reunirea Morbid Tales a necesitat multă coordonare, deoarece, în prezent, cei patru membri ai trupei trăiesc în patru ţări diferite: Attila în Londra, István în Ankara, Romi în Stuttgart şi Sorin în Sighetu Marmaţiei. Astfel, membri trupei trebuie să-şi sincronizeze concediile şi zilele libere, astfel încât să poată repeta 1-2 zile şi pe urmă să concerteze. Băieţii au mai susţinut două concerte de mare succes, unul la cunoscutul club Dorock din Istanbul, în Ianuarie 2018, şi unul în clubul rock The Black Heart din Camden Town, Londra, în Noiembrie 2018. În vara acestui an, Morbid Tales a înregistrat un EP în studioul lui Csaba Szatvari (ex-Haron, ex-Inborn etc.), intitulat “From Big Bang to Eternity”, care include trei piese compuse în anul 1995 (“Big Bang”, “Eternity” şi “Travel”) precum şi o piesă nouă, compusa în 2019, care, totodată, este prima piesă a trupei în limba româna, intitulată “Manipularea”.
Acest EP Morbid Tales este accesibil pe platformele digitale:
precum şi pe alte platforme (Tidal, Napster, Deezer, MediaNet şi iHeartRadio).
Planurile pentru anul 2020 ale trupei Morbid Tales sunt simple. Trupa va mai înregistra câteva piese şi va oferi câteva concerte în ţară şi în străinătate. Un concert în Germania este deja programat pentru Ianuarie 2020 la clubul metal Iron Eagle din Lugau, urmând ca organizarea altor câteva concerte să fie finalizată în următarele săptămâni.
Cu această ocazie, am stat la un pahar de vorbă cu István Aranyosi – chitară şi cu Romulus Cioban – chitară bass, despre trecut, prezent şi viitor.
Tudor Bolgar: Salutare! Ce mai face formaţia Morbid Tales? Dar membrii trupei, care cu ce vă mai ocupaţi?
István: Mulţumesc, facem destul de bine. Fiecare cu munca lui prin ţările în care am emigrat. Ca şi trupă, în zilele acestea suntem cu urechile pe primul nostru EP şi aşteptăm păreri de la cei care l-au ascultat. Într-o notă mai nostimă, îţi spun că Sorin e măcelar de animale, Romi de oameni, Csöpi de marmură, iar eu de idei filosofice 🙂 .
Romi: Eu sunt asistent medical instrumentist în sala de operaţii din Stuttgart, Sorin lucrează în Sighetu Marmaţiei la o carmangerie, Csöpy în amenajări interioare şi exterioare în Londra şi István este profesor universitar la universitatea Bilkent din Ankara, secţia filosofie.
Tudor Bolgar: În preambulul acestui interviu, am precizat câteva date biografice ale trupei voastre. Povestiţi-mi pe scurt, vă rog, dintr-o perpsectivă mai puţin tehnică, cum a apărut trupa Morbid Tales? Aţi fost colegi de şcoală/liceu, la început? Sau ce v-a unit?
István: Eram la licee diferite, dar având cam aceeaşi vârstă (născuţi în perioada 1974-1975) aveam şi preferinţe similare în cadrul muzicii metal. În generaţia celor născuţi în 1969-1970 activau câteva formaţii rock şi metal în Sighet pe la sfârşitul anilor ’80, cum ar fi Trident (mai târziu schimbându-şi denumirea în Classica), însă imediat după Revoluţie şi-au cam încetat activitatea. De exemplu, chitaristul şi compozitorul principal al Trident/Classica, Bela Huszti, avea să devină cunoscut în Ungaria în anii ’90 ca vocalist al trupei de mare succes Southern Special. Imediat după Revolutie, deci, era un vid de muzică metal în Sighet. Pe urmă, de prin 1991, s-au format nişte trupe de heavy metal clasic şi existau 3-4 săli de repetiţii unde se făcea muzică rock/metal. Într-una din aceste săli, eram eu cu trei amici, încercând să punem la punct nişte piese mai power/thrash. Într-o altă astfel de sală, erau Csöpi Alenyuk, Sorin Ulici şi Remus Cioban,îincercând şi ei acelaşi lucru. Într-o zi, le-am făcut o vizită, urmată de o ofertă din partea lor să vin să cânt cu ei. Am acceptat-o, deoarece amicii mei nu erau foarte serioşi în privinţa repetiţiilor, iar eu eram foarte dornic să activez cu o trupă. Aşa s-a format Morbid Tales, cu diverşi bass-işti mai puţin serioşi la început, care aveau pe urmă să fie înlocuiţi într-un final de către Romi.
Tudor Bolgar: Cum v-a venit ideea denumirii trupei Morbid Tales?
István: Cred că eu am propus numele. Era după o perioadă de câteva săptămâni în care veneam fiecare cu sugestii de nume, urmate de miştouri din partea altor copii din oraş, Eram deja fani Morbid Angel si ştiam şi de EP-ul de debut al truei Celtic Frost, “Morbid Tales”, aşa că, mai mult din cauză că ni se acrise de atâta căutat de nume, am ales ”Morbid Tales”.
Tudor Bolgar: Dintre toate concertele susţinute, amintiţi-ne, vă rugăm, unul (sau mai multe) care să vă fi rămas, într-adevăr, la suflet, şi de ce?
Romi: Pentru mine, toate concertele sunt speciale, şi-mi amintesc cu plăcere de ele, dar de cel de prin ’93 sau ’94 (nu-mi amintesc cu exactitate anul) din Seini, Maramureş, unde am luat şi premiul de popularitate şi unde chiar ne-am distrat de minune, şi de asemenea şi de cel din 2016, pentru că ne-am reîntâlnit cu mulţi amici pe care nu-i mai văzusem de 10-15 ani, mă leagă amintiri speciale.
István: Mie mi-au rămas în minte şi în sufet primul concert, cel din 1992, şi concertul de reunire. Primul, din motiv că a fost primul concert metal mai dur al unei trupe sighetene şi, ca atare, a fost o experienţă nouă pentru lumea care a venit să ne vadă, dar şi pentru noi, care eram la debut. La concertul de reunire, m-a impresionat numărul spectatorilor şi diversitatea acestora. În plus, am avut ocazia să ne revedem cu unii rockeri sigheteni pe care nu-i mai văzusem de vreo 20 de ani. A fost o seară foarte faină, în care ne-am simţit ca într-o familie de vreo 200 şi ceva de oameni – copii, tineri, bătrâni, fete, băieţi, ba chiar şi bunici.
Tudor Bolgar: Romi, dumneavoastră faceţi liniile de bass la Morbid Tales din 1992. Ce amintiri aveţi despre perioada festivalurilor rock din anii ‘90?
Romi: Da, eu fac bass-ul în Morbid Tales cam de pe la începuturile trupei. Au mai fost 2-3 amici care au încercat, dar care, din diverse motive, au renunţat. Aşa că eu, mergând destul de des la repetiţiile lor, la propunerea lui István de a încerca, am zis că ar fi interesant să accept provocarea. Pot să spun că, la început, neavând niciun fel de studiu în ceea ce priveşte vreun instrument muzical, mi-a fost puţin teamă, dar cu ajutorul lui István, care m-a inţiat şi învăţat, am reuşit să mă conformez cerinţelor trupei. Probabil a fost şi „inconştienţa“ vârstei, dublată de o mare doză de ambiţie.
Tudor Bolgar: Cum aţi putea caracteriza evoluţia trupei voastre, de la un material discografic la altul?
István: Am început cu nişte piese compuse pe vremea aceea de către Sorin Ulici şi cu mine, cu texte în limba maghiară, scrise de Csöpi. Aceste piese erau sub influenţa formaţiei Moby Dick din Ungaria. Erau piese mai simple, dar cu mare impact la public în concerte, deoarece erau foarte bune pentru “headbang”. Pe urmă, Sorin avea să devină un fanatic al trupei Death, în special după albumele “Human“ şi “Indidual Thought Patterns“, iar eu un fanatic al Dream Theater, după albumul “Images and Worlds“. Din acel moment, ambiţiile noastre, cam prea curoajoase pentru cât de bine sau de rău ne descurcam noi atunci la instrument, erau îndreptate înspre posibilitatea de a incorpora elemente de progressive metal şi technical death în muzica noastră. Astfel, prin 1994-1995 aveam deja vreo 6-7 piese mai lungi şi mai complexe, cu mute riff-uri şi schimbări de tempo sau de măsură. În 1996, vocalistul nostru, Csöpi, a trebuit să se înroleze, iar noi am continuat să cântăm sub numele Empire, cu piese complet noi şi cu mine la chitară şi la voce. Aceste piese erau mai scurte şi mai melodioase, dar. în acelaşi timp, cu elemente de metal progresiv mai inteligente, zic eu. Am ajuns să concertăm la mai mute festivaluri sub numele Empire, cu feedback foarte pozitiv din partea publicului şi a specialiştilor.
În 1997, după moartea lui Remus, atât Morbid Tales, cât şi Empire, au trecut şi ele în nefiinţă. Urma să ne vedem fiecare de studiile şi carierele noastre. Eu personal mi-am vândut chitara (lui Cristi Ioniţă “Zăpadă”, liderul trupei Metrock) prin 1998. După o pauză de aproape zece ani, în care n-am pus mâna pe vreo chitară, aveam să mă întâlnesc cu Csöpi în Sighet, ocazie cu care aveam să-l cunosc pe Sorin Sima (actualul toboşar al nostru), care cânta superb bucăţi de Satriani sau John Petrucci la chitară. I-am cerut o chitară împrumut şi m-am apucat să studiez acasă. Nu mică mi-a fost surprinderea să constat că, în câteva zile, ajunsesem să execut nişte bucăţi pe care, înainte, le cântam foarte prost şi neclar. În anul 2006, am cântat cu Sorin în proiectul Swords & Chords, cu care am adus în faţa publicului cover-uri de la Manowar, Iron Maiden şi Satriani, eu făcând voce, iar Sorin chitară (Jon Hendrich la chitară bass şi Alin Holobic la tobe).
În fine, din 2015 mi-a venit ideea să reunesc trupa, Lucrurile au mers lin, în afară de faptul că nu aveam toboşar. Astfel, aveam să cumpărăm un set de tobe şi să-l rugăm pe Sorin să se apuce de tobe … L-am cooptat şi pe Sergo de la Guerillas şi Target pentru chitară armonie, pentru că formula ideală la Morbid Tales este cu două chitare. În momentul de faţă, ne-am dori să avem un toboşar, astfel ca Sorin şi cu mine să facem o echipă bună la chitare, cu solo-uri duble, cu părţi instrumentale de virtuozitate. În cazul în care există vreun toboşar care ar vrea să cânte power/thrash la noi, suntem deschişi în a-l/a o audia.
Ca să mă întorc la problema evoluţiei muzicale, cred că în momentul de faţă am ajuns la stadiul în care ne face plăcere să cântăm şi părţi mai dure de thrash clasic, dar şi părţi mai lirice, şi riff-uri complexe dar şi părţi relaxante de tip blues (vezi, de exemplu, intro-ul de două minute la piesa “Eternity“). În anul acesta, am avut o experienţă excelentă cu Csabi Szatvari în studioul său din Satu Mare, Csabi fiind un tip extrem de serios şi disciplinat în ale muzicii. Multe dintre ideile sale au ajuns să fie imortlizate pe album, ca de exemplu ideea de a avea cor la unele refrene sau ideea primului solo de chitară de la piesa “Big Bang“, unde am adăugat un efect auto-wah şi am inversat temporal înregistrarea, astfel că solo-ul sună ca şi unul de Steve Vai din perioada sa timpurie (albumul “Flex-able“). ÎI mulţumim lui Csabi pe această cale pentru munca sa de înaltă calitate.
Tudor Bolgar: Cum vi se pare situaţia din zilele noastre în privinţa muzicii metal din România? Ţineţi legătura cu unele trupe din ţară?
Romi: Festivalurile rock din perioada anilor ’90 aş zice că au fost bine organizate. Am rămas cu amintiri plăcute, am legat amiciţii cu alţi rockeri din alte grupuri, ne-a arătat şi cum este să te întâlneşti cu un alt public, nu doar cu cel de acasă. Şi, ca să fiu şi puţin critic, singurul minus a fost că, în acea perioadă, era destul de greu să participi, pentru că deja funcţiona mentalitatea „pilelor“. În ceea ce priveşte ce se face astăzi în România, mi-e cam greu să am o părere, pentru că nu prea ascult genurile astea mai noi (pe care le-a amintit şi István). Îmi transmite mai mult(e) muzica pe care o ascultam acum 20 de ani, si prefer să rămân acelaşi. O mare admiraţie o am pentru băieţii din Untold Faith (ex-Psycho Symphony) pentru că merg cam în aceeaşi direcţie ca pe vremuri din punct de vedere muzical. De asemenea, sunt nişte oameni deosebiţi, cu care îţi face plăcere oricând să stai de vorbă. Legătura, într-o oarecare măsură, o ţinem cu această trupă, am şi concertat împreună în Sighetu Marmaţiei şi sper să mai avem asemenea ocazii.
Tudor Bolgar: Aveţi vreun plan cu trupa dincolo de viitorul apropiat?
Romi: Planuri cu alte trupe ar fi în sensul că noi suntem deschişi să acceptăm invitaţii, dacă cineva intenţionează să concerteze cu noi. De asemenea, când vom mai organiza ceva în Sighetu Marmaţiei, vom încerca să mai invităm şi alte trupe. Cred că diversitatea asigură si succesul unui show. Planuri de termen lung nu avem, pentru că ce se întâmplă pe termen lung de obicei depinde prea puţin de ceea ce ne propunem noi.
Tudor Bolgar: Istvan, dumneavoastră compuneţi muzica la Morbid Tales. Care sunt trupele care v-au influenţat ca şi compozitor, dar şi ca şi chitarist?
István: Toţi suntem influenţatţi de marile trupe de thrash/speed/power metal din anii 90’, precum Megadeth, Slayer, Metallica, Pantera, Anthrax, Testament, Overkill. Cu asta am crescut şi suntem fanii acestor trupe până în ziua de azi. Asta nu înseamnă că nu sunt la curent cu ce s-a mai întâmplat de atunci pe scena metal-ului. Unele trend-uri de azi îmi plac, de altele nu sunt impresionat. Nu sunt un fan al djent, hardcore sau trap. Folk metal-ul balcanic mi se pare destul de ridicol, deşi recunosc că cel nordic (pornit de Bathory şi Quorthon cu “Hammerheart“) îmi place. Sunt un mare fan al prog-ului şi neoclassical metal. Asta, cu siguranţă din cauză că sunt chitarist, iar în prog şi neoclassical găseşti virtuozitatea, cunoaşterea şi sensibilitatea muzicală. Symphony X este una dintre trupele mele preferate din ziua de azi, nu în ultimul rând pentru că sunt un mare admirator al lui Michael Romeo, chitaristul lor – un fel de Malmsteen mult mai subtil şi mai complex. Mai ascult mult chitarişti şi trupe precum Angra, Marty Friedman, Artension, Dream Theater, Royal Hunt, Bumblefoot, Tony Macalpine, George Bellas, Vitalij Kuprij, Jeff Loomis, Sons of Apollo, Ritchie Kotzen. Dintre genurile mai dure, prefer technical death metal, în special albumele “Individual Thought Patterns“ (Death) şi “Piece of Time“ (Atheist).
Tudor Bolgar: Doar dumneavoastră compuneţi piesele? Sau dumneavoastră veniţi cu linia melodică şi, apoi, contribuie şi ceilalţi membrii la conturarea finală a melodiei?
István: Fiecare contribuie, depinzând de natura piesei. Dacă este o piesă mai lungă şi cu mai multe schimbări, acolo este loc pentru fiecare să mai adauge ceva. În perioada ce urmează, accentul îl vom pune mai mult pe memorabilitatea pieselor, astfel ca ascultătorii să poată chiar fredona câte un refren. Vezi în acest sens piesa “Manipularea“, care se termină cu un refren foarte “catchy“. Ce vreau să spun este că, spre deosebire de atitudinea noastră din adolescenţă, nu vrem să fetişizăm complexitatea de dragul complexităţii.
Tudor Bolgar: Cum reuşiţi să vă coordonaţi, să învaţaţi piese noi, să repetaţi şi să daţi concerte trăind în patru ţări?
István: Nu este uşor însă, în ziua de azi, datorită internetului, lucrurile sunt mai fezabile. Nu-mi închipui cum se puteau face asemenea proiecte fără a depune mult efort în perioada pre-internet, dar au fost cazuri şi atunci. Se întâmplă în felul următor de când ne-am reunit: eu înregistrez un schelet de piesă acasă, în home-studioul meu, pe care îl trimit băieţilor. Pe riff-urile de strofă şi refren, Csöpi (Attila) scrie nişte versuri. Pe urmă, mai adăugăm părţi intrumentale, poduri între strofe şi refren, solo-uri etc. În ceea ce priveşte organizarea concertelor, probema distanţei nu ar fi chiar dificilă; problema reală este în a găsi sală de repetiţii pentru câteva zile şi scule pentru a repeta. Asta, în special în Sighetu Marmaţiei, care este sărac în trupe rock. Dacă am activa în Cluj-Napoca sau Bucureşti, lucrurile ar fi mai simple.
Tudor Bolgar: Continuaţi să compuneţi piese în acelaşi gen şi stil ca şi în anii ‘90 sau aţi vrea mai degrabă să vă adaptaţi la ce se ascultă azi?
István: Eu personal cânt de plăcere şi, ca atare, chiar nu-mi pasă de ce se ascultă azi. De fapt, se ascultă de toate, inclusiv rock clasic sau glam metal. În Turcia, sunt concerte live aproape în fiecare seară la cluburile locale şi se cântă muzică rock din absolut toată gama. Eu aş continua cu power/thrash, cu elemente de prog. Asta îmi place şi încerc să cânt. Este şi o provocare, pentru că trebuie să exersezi tot timpul. Nu este un gen în care-ţi permiţi să fii leneş, să iei în mână o chitară cu opt corzi, să cobori acordajul cu vreo trei semitonuri şi să freci coarda groasă ca un dement timp de 4 minute. Haha. Îmi place muzica dură, dar subtilă, melodioasă, frumoasă, cu sens, cu inteligenţă.
Tudor Bolgar: Cum vedeţi formaţia Morbid Tales în anii 2019-2020, pe lângă concertul programat în Ianuarie 2020 în Lugau (Germania)?
Romi: Mda … anul 2019 este aproape de final, şi datorită faptului că nu prea ne mai sincronizăm cu timpul, probabil nu vom mai face nimic în afara faptului că István s-a apucat deja să muncească la 1 sau 2 piese noi. Pentru 2020, probabil că vom încerca să organizăm 2-3 concerte „prin lume“ şi, dacă vom reuşi (pentru că am înţeles că-i la fel de greu ca prin anii ‘90), ne-am dori să ne înscriem şi să participăm la 2-3 festivaluri prin ţară.
Tudor Bolgar: Dacă doriţi să transmiteţi un mesaj fanilor voştri, acum este momentul.
István: Le mulţumim tuturor celor care ne-au frecventat concertele în anii ’90 şi celor care ne-au descoperit în 2016 şi după. Suntem cu mintea şi cu sufletul alături de ei, de oraşul în care am crescut, chiar dacă nu mai trăim acolo de mulţi ani, şi sperăm să mai avem ocazia să fim pe scenă atât acasă, cât şi în cât mai multe locuri în ţară şi în străinătate.
Romi: Fanilor le transmitem să continue să asculte muzică de calitate, implicit şi Morbid Tales. Nu le promitem, dar încercăm să le aducem şi 2-3 piese noi după cum am relatat mai sus. Le mulţumim mult pentru că au fost alături de noi de-a lungul timpului, şi, nu în ultimul rând, le dorim multă sănătate!
Tudor Bolgar: Mulţumesc pentru amabilitatea de a răspunde acestor întrebări! Mă simt onorat că mi s-a oferit şansa de a intervieva o trupă cu o asemenea istorie şi nu pot decât să vă doresc să ne revedem peste încă 27 de ani.
István: Şi noi mulţumim! Suntem onoraţi de privilegiu.
