Muzica lui Elvis Presley reprezintă până în ziua de azi o bază solidă pentru dezvoltarea culturii rock și rock’n’roll în lume. Prin creațiile proprii, dar și prin compozițiile preluate de la alți artiști consacrați ai aceluiași gen, Elvis a reușit cu succes să lărgească aria de răspândire a acestui curent rock’n’roll. Astfel s-a născut și trupa Calling Memphis, din ideea de a transmite mai departe spiritul și cultura americane. Trupa, originară din Cluj Napoca, s-a înființat în anul 2016 și are o prezență constantă pe scena muzicală locală.

Calling Memphis aduce în fața publicului său spiritul rock’n’roll al anilor ‘50, și nu numai, prin interpretări moderne ale unor piese deja consacrate. Astfel, cei patru membri reușesc să aducă un plus de culoare în peisajul muzical existent. Piesele vin cu o ritmicitate și tonalitate modernă, uneori chiar cu mai mult groove pe alocuri și cu o virtuozitate aparte.

Membri grupului provin din medii vaste ale scenei muzicale, precum blues, rock, country, hard rock, alternative sau chiar metal. Datorită experienței lor, aceștia reușesc cu ușurință să aducă o tentă aparte acestui proiect și să țintească spre un public vast, mai mult sau mai puțin cunoscător al pieselor interpretate. Spiritul lor tânăr, dar în același timp profesionist, transmite celor aflați în fața scenei importanța și vibe-ul pozitiv al acestui gen muzical. Concertele tematice, sound-ul îmbunătățit constant și piesele noi care apar mereu în playlist-ul trupei, fac ca fiecare show cu Calling Memphis să fie diferit și unic.

 

Cei 4 membri ai trupei sunt:
Attila Donca – Memphis Lead Vocals and Rhythm Guitars
Norbert Boros – Memphis Lead Guitars and Vocals
Denisa Petruș – Memphis Groovy Bass Lines
Ovidiu Crișan – Memphis Drums and Percussion
Din componența trupei au mai făcut parte:
Peter Urszuj – chitară bass
și
Teodora Neagu – voce și chitară acustică

 

Am profitat de ocazia oferită de concertul pe care Calling Memphis îl va susține în Rock’N Roll Center Zalău în data de 9 Noiembrie 2019, pentru a sta la o poveste cu cei patru membrii ai formației. În data de 16 Noiembrie 2019, Calling Memphis va concerta, de asemenea, și în Rock N’ Bike Club Sibiu.

 

Tudor Bolgar: Salutare! Ce mai face formația Calling Memphis? Dar membrii trupei, care cu ce vă mai ocupați?
Ove: Salutare, salutare! Trupa Calling Memphis face bine, creștem și ne dezvoltăm cu pași mărunți dar constanți. Și facem ceea ce ne place cel mai mult, rock ‘n’ roll!

 

Tudor Bolgar: Spuneți-mi, vă rog, cum s-a format trupa Calling Memphis?
Ove: Trupa s-a format în urma ideii lui Atti și din dorința de a cânta muzica lui Elvis Presley. Făcând parte din același grup de prieteni cu Norbi și Peter, a fost doar o formalitate să ajungem într-o sală de repetiții și să punem cap la cap câteva piese.

 

Tudor Bolgar: Ce vă diferențiază de alte trupe de cover?
Atti:În primul rând, genul muzical abordat și sound-ul trupei. Majoritatea pieselor sunt selectate din repertoriul muzical american, deci Americana. În acest gen muzical se regăsesc atât piese ritmate, cât și piese lente. Până la urmă, vorbim de o fuziune între country, blues, rhythm’n’blues, rock’n’roll, gospel, folk și chiar classic rock; sau așa cum ne place nouă să denumim mai simplu, ROCK’N’ROLL! În al doilea rând, vorbim de o trupă și o de o muzică organică, două lucruri care nu te lasă să stai jos la concert.
Photo credit: Andrei Albu
Photo credit: It’s private

 

Tudor Bolgar: De ce ați ales Rock’N’Roll-ul anilor ’50-’70?
Norbi: Fiecare trupă are o identitate, iar identitatea respectivă radiază de pe scenă către public. Noi am găsit o fuziune între genurile muzicale și am ales cele mai îndrăgite piese de membrii trupei, pentru a readuce la viața spiritul american al perioadei respective.

 

Tudor Bolgar: De ce “Calling Memphis”?
Ove: Alegerea numelui a plecat de la prima formă la care ne-am gândit, și anume “Elvis Project”, dar am ales “Memphis” printr-o asociere de cuvinte, gândindu-ne la orașul în care a trăit Elvis Presley împreună cu band-ul și familia. Memphis a reprezentat întotdeauna un centru important în dezvoltarea culturii muzicale americane și încă este. Cum piesa “Calling Elvis” de la Dire Straits reprezintă un tribute pentru Elvis Presley, la fel și noi am vrut să prezentăm un tribute poate celui mai influent artist al tuturor timpurilor. De altfel, cu această piesă am deschis și primul nostru concert. Și de aici s-a ajuns la titulatura de “Calling Memphis”.

 

Tudor Bolgar: Când ați avut primul concert? Dar primul concert în actuala formulă a trupei? Descrieți-ne, pe scurt, traiectoria voastră muzicală, ca trupă.
Atti: După câteva luni de repetiții, evident, am dorit să ieșim din “casă” și am reușit să participăm, în anul 2016, la festivalul “We Are Rocking The City”, desfășurat la Sala Sporturilor din Cluj Napoca. A fost o experiență pe care, cu siguranță, nu o vom uita prea ușor.
Ove: Trupa a avut o traiectorie cu urcușuri și coborâșuri, cu perioade aglomerate de concerte, dar și cu perioade de pauză cât timp Atti a fost plecat din țară.
Primul concert in formula actulă l-am avut pe 6 iulie, anul acesta, exact în ziua în care Denisa, bass-ist-ul nostru. a împlinit vârsta de 18 ani și și-a serbat majoratul pe scenă alături de noi. Ținem să îi mulțumim încă o dată pentru alegerea făcută și pentru că din acel moment am reușit să ne facem amintiri frumoase împreună.

 

Photo credit: Ștefana Stoica

Tudor Bolgar: Membrii Calling Memphis mai fac parte și din alte proiecte muzicale?
Ove: Pentru că ne place muzica și ceea ce facem, mai avem și alte proiecte în desfășurare, fiecare dintre noi, alături de alți colegi de breaslă. Atti și Norbi de exemplu, împreună, mai au o trupă de rock alternativ, The BackTrackers. Norbi mai cântă și cu trupa Konthrast, în același timp el fiind și sunetistul de serviciu pentru cele mai multe din concertele noastre sau ale proiectelor adiacente. Deni este profesionista trupei, ea fiind proaspăt absolventă a Școlii Populare de Arte din Cluj-Napoca. Eu mai activez cu Wild Angels și Monday Shadows, trupe cu care am mai fost la Zalău în Rock’N Roll Center și ne-am simțit foarte bine.

 

Tudor Bolgar: Spuneți-ne, vă rog, cam cum decurge atmosfera la o repetiție a voastră.
Ove: În sala de repetiții noi ne simțim foarte bine, întotdeauna este voie bună, râdem, ne simțim bine. Muzica pe care o cântăm ne conferă soundtrack-ul perfect și întotdeauna ieșim din sala de repetiții ca de la spa. E foarte relaxant și reconfortant pentru noi, de fiecare când ne luăm intrumentele în mână, la sala de repetiții, pe scenă sau acasă când studiem individual.

 

Tudor Bolgar: Dintre toate concertele susținute de trupa voastră, amintiți-ne, vă rugăm, unul (sau mai multe) care să vă fi rămas, într-adevăr, la suflet și de ce?
Ove: Pentru noi, fiecare concert constituie o experiență unică și diferită de fiecare dată. Ar fi foarte greu să alegem unul. După fiecare reprezentație live, rămânem cu ceva foarte frumos în suflet și în minte.

 

Tudor Bolgar: Care a fost cel mai fain moment dintr-o reprezentație live a trupei?
Ove: În cadrul unor repetțiii de dinaintea unui alt eveniment din Cluj-Napoca, eram foarte extaziați de piesa “Baby, What Do You Want Me To Do”, a lui Elvis Presley. Doar că piesa nu ajunsese la gradul de rodaj încât să poată fi prezentă în playlist-ul din seara respectivă. Ad-hoc, în timpul concertului, s-a decis că ar fi un experiment și o provocare, atât pentru noi, cât și pentru public, să o cântăm, așa că am cântat și acea piesă. Spre entuziasmul nostrum, totul a ieșit bine, iar acum piesa face parte din playlist-ul nostru permanent.

 

Tudor Bolgar: Cum vi se pare situația din zilele noastre în privința muzicii rock’n’roll din România? Țineți legătura cu alte trupe de profil din România sau din străinătate?
Ove: Din cunoștințele pe care le avem noi, nu prea există trupe full rock’n’roll (la noi în țară), așa cum suntem noi. Sunt care se apropie de perioada anilor ’50-’70 din punct de vedere muzical, dar nu cântă doar această muzică. Dar da, ne-ar plăcea ca lumea să fie mai deschisă asupra acestui stil. În același timp, cel puțin în spațiul clujean, ne place să credem că suntem originali și unici prin repetoriul pe care îl interpretăm.

 

Tudor Bolgar: Care sunt planurile de viitor ale trupei Calling Memphis?
Deni: Pentru că trupa este formată din 4 oameni și suntem firi diferite, dar țintim cu toții în aceeași direcție, dorim să ne dezvoltăm atât muzical, cât și prin colaborarea cu alte trupe și vizitarea de noi locații, atât în țară, cât poate că și în afara țării. Planul nostru mare, de altfel, este să răspândim acest curent muzical și în alte orașe, atât la festivaluri, cât și la evenimente sau concerte de club.
Photo credit: Ștefana Stoica

 

Tudor Bolgar: De ce ați ales Zalău?
Atti: În primul rând, chitaristul nostru, Norbi, este originar din Zalău și ne-am dorit să putem cânta și în orașul lui de baștină. Mai mult,i membri ai trupei au avut experiențe foarte plăcute cu publicul din Zalău și, din acest motiv, ne dorim să cântăm și pentru prietenii din acest oraș.
Norbi: De asemenea, am pornit într-o serie de concerte, iar Zalău este prima oprire, după care o să ne unim forțele și cu alte trupe pentru un concert caritabil la Cluj-Napoca. Vor urma Sibiu și alte destinații.
Ove: În curând o să anunțăm și alte concerte, deci intrati pe facebook la https://www.facebook.com/Calling.Memphis.Rocks/ pentru a fi la curent cu toate activitățile trupei.
Deni: Vă așteptăm la Rock’N Roll Center, Zalău, în data de 9 Noiembrie 2019, să ne distrăm împreună pe vibe-urile muzicii Rock’N’Roll! O să fie nebunie!

 

Autor: Tudor Bolgar

Share This