Trupa Luna Amară prezintă videoclipul piesei „Aproape” de pe albumul omonim lansat în această toamnă. Clipul, realizat de BlueCat Studio (Anya Dimitrov, Vladimir Ivanov), conține imagini din concertele de lansare de la București din 22 și 23 octombrie de la Clubul Țăranului.

„Aproape” surprinde, în imagini texturate și o editare ritmată, intimitatea și emoția cântării, așa cum se văd ele atât pe scenă cât și în fața ei. E un videoclip de stare, deschis și sincer, care lasă loc muzicii să scrie povestea – așa cum am încercat să facem și cu “Doar noi doi”. „Aproape”, ca piesă de această dată, e o încercare de a spune mult prin cuvinte simple și cât mai puține. Are o naivitate asumată, aproape de joc, dar încearcă să vorbească despre un anume fel de “umbre” sau “văluri” în care oamenii se învelesc până când se confundă cu acestea. Ceea ce credem că suntem, și nu ceea ce suntem cu adevărat. Cheia poveștii e mirarea.” – Nick Făgădar

Albumul poate fi gasit in magazinele Carturesti, Humanitas, Muzica, precum si online pe eMag.ro si Getmusic.ro (http://smarturl.it/LunaAmaraAproape-gtm). Deasemenea, acesta poate fi ascultat sau descarcat în format digital de aici: https://UMR.lnk.to/LunaAmara-AproapePR

Turneul de promovare a noului album continuă în țară în următoarele date:

  • 9 decembrie, Arad, ABC
  • 10 decembrie, Sibiu, Oldies Pub
  • 16 decembrie, Cluj-Napoca, /Form Space – bilete în rețeaua biletmaster.ro
  • 17 decembrie, Râmnicu Vâlcea, Aby Stage Bar
  • 13 ianuarie, Constanța, Doors Club
  • 14 ianuarie, Galați, Daily Pub
  • 2 februarie, București, Hard Rock Cafe

digipack-printLuna Amară:
Nick Făgădar – chitară, voce
Mihnea Blidariu – chitară, voce, trompetă
Șerban Onțanu-Crăciun – chitară
Sorin Moraru – bass
Răzvan Ristea – tobe

Contact Luna Amară:
http://fb.com/lunaamaraband
www.luna-amara.ro

Contact U Rock / Universal Music Romania:
urock@umusic.ro
www.facebook.com/uRockmusicpage
www.facebook.com/umusicro
www.umusic.ro/lunaamara

Share This