S-a lansat un nou single de pe albumul tribut “Back to Life – A Tribute to Goodbye to Gravity”, pentru melodia „Shadow Puppets” interpretată de formaţia News from Nowhere. Acesta poate fi ascultat la linkul de mai jos:

Melodia a fost înregistrată la I.V. Metal Foundry şi Taine Multimedia Studio (voci), a fost mixată de Jaroslav Celujko (Jaro Sound) şi masterizata de Luculescu Alin Gabriel.

Componenţa originală News from Nowhere:
Alexandru Iancu – lead guitar
Sorin Lazăr – vocals
Mircea Anton – drums
Vlad Mateescu – guitar
László “Loki” Pálházi – bass

News from Nowhere a luat naştere din ideea lui Alex de a pune bazele unei formaţii demne de a ajunge pe cele mai înalte culmi ale succesului în industria muzicală românească. Împreună cu câţiva prieteni şi având ca surse de inspiraţie muzicieni precum Mark Tremonti, Adrian Smith sau Slash, primele piese ale trupei au văzut lumina zilei foarte rapid în sala de repetiţie.
News from Nowhere cânta un mix de Alternative şi Heavy metal, având piese interesante şi riff-uri bestiale şi speră să devină una dintre cele mai bune formaţii din ţară.

Din păcate, trupa şi-a pierdut sufletul pe 21 Noiembrie când Alex a decedat ca urmare a rănilor suferite în incendiul din clubul Colectv … Odihnească-se în pace!

news-from-nowhere

Sorin Lazăr a declarat: “Goodbye to Gravity cred că este trupa care poate fi lejer trupa preferată a cuiva, iar eu pot spune cu uşurinţă că este una din favoritele mele. Prima oară cred că i-am văzut împreună cu Voodoo şi Breathelast, în Mojo, în Septembrie 2012. Înainte de asta ascultasem câteva piese de-ale lor pe YouTube şi m-am gândit “uite o trupă care sună ca afară”. Am văzut event-ul pe facebook, am văzut că mai cântau alte două trupe care mie îmi plăceau foarte mult şi n-am mai stat pe gânduri, m-am hotărât că voi merge la concert.
De atunci şi până acum am mers la cam toate concertele lor din Bucureşti, deşi nu se întâmplă să fie unul foarte des. Mi-aduc aminte că în aprilie 2015 am fost la un concert de-al lor, tot în Colectiv, la care am fost foarte puţini oameni, în jur de 60-70. Un pic ironic, dacă stau să mă gândesc că 6 luni mai târziu, concert în acelaşi local, numărul participanţilor a fost de 5-6 ori mai mare.
Nu pot să spun că îmi pare rău că am fost pe 30 octombrie la concertul lor, în schimb, îmi pare rău că au fost alţii, iar acum nu mai sunt printre noi. Singurul meu regret legat de acea seară este că au plecat dintre noi atâţia oameni, iar alţii, inclusiv eu, au rămas marcaţi pe viaţă de cele întâmplate.
Sper doar ca asta să schimbe ceva, că până în momentul acela nimeni nu îşi dădea seama cu adevărat câte lucruri merg prost (sau nu merg deloc) în ţara noastră.

 

Noi (News from Nowhere) aveam obiceiul când eram la repetiţii să mai cântăm din când în când câte o piesă de la Goodbye to Gravity şi chiar în duminica de dinaintea concertului făcusem un cover după “The Cage”. Culmea, ne ieşeau mai bine piesele Goodbye to Gravity decât piesele noastre :).
Am ales să facem cover după “Shadow Puppets” pentru că am vrut să aducem un omagiu trupei, dar şi colegului nostru Alex Iancu. Această piesă este dedicată lui, sper că este mândru de noi şi de cum a ieşit piesa. Rest în peace, brother!”

În data de 28 octombrie a fost lansat albumul “Back to Life – A Tribute to Goodbye to Gravity”, proiect ce conţine melodii Goodbye to Gravity reinterpretate de mai multe trupe româneşti şi străine. Proiectul este unul caritabil, profiturile rezultate fiind donate către membrii şi familiile Goodbye to Gravity, precum şi către victimele Colectiv. Acesta poate fi găsit în magazinele Cărtureşti, Humanitas, Muzica, precum şi online pe eMag.ro şi Getmusic.ro (smarturl.it/BackToLife-Tribute).

Albumul poate fi deja ascultat sau descărcat în format digital de la acest link: UMR.lnk.to/BackToLifePR

Tracklistul complet al albumului este următorul:

01 – Cruadalach (Cehia) – Waking Up
02 – Outbreak (România) – Unusual Suspects
03 – Changing Skins (România) – Vanishing Point
04 – Nightshadows Lament (cu membri din My Dying Bride, Tristania şi Green Carnation) – Horizons
05 – Stonelight feat. Toni Dijmărescu (România) – I Won’t Wait
06 – Anna Murphy (ex-Eluveitie – Elveţia) – Through It All
07 – Bruma (România) – Between the Tides
08 – Bedårande Barn (Suedia) – Back to Life (acoustic)
09 – Days of Confusion & Vița de Vie (România) – The Day We Die
10 – News from Nowhere (România) – Shadow Puppets
11 – Wind Rose (Italia) – Atonement
12 – Sequence (Serbia) – Four Minutes of Rage
13 – Matricide (Israel) – Rise From the Fallen
14 – L.O.S.T. (România) – Heed the Call
15 – Bucium (România) – What If
16 – Mindcage Escape (România) – This Life Is Running Out
17 – Spaceman (Goodbye To Gravity Version) – cover Babylon Zoo

back_to_life_smallContact U Rock / Universal Music România:
urock@umusic.ro
www.facebook.com/uRockmusicpage
www.facebook.com/umusicro
www.umusic.ro

Goodbye to Gravity:
Youtube: www.youtube.com/goodbyetogravity, www.youtube.com/GoodbyeToGravityVEVO
Facebook: www.facebook.com/goodbyetogravity
Web: www.umusic.ro/goodbyetogravity

Share This