„Lumea toată e un circ” este acum disponibil pentru precomandă, în format fizic și digital, aici: https://MediaPro.lnk.to/LumeaToataEUnCirc

 „Lumea toată e un circ” este titlul noului album IRIS, ce va fi lansat marți, 23 octombrie, la Hard Rock Cafe din București. Albumul conține 17 melodii înregistrate de IRIS pe parcursul unui an de zile. Muzica aparține membrilor trupei IRIS, iar versurile sunt semnate de George Costinescu, Relu Marin, Sorin Poclitaru, Andrei Păunescu și Liliana Ștefan.

Un element inedit este reprezentat de prezența actorului Bogdan Stanoevici, a cărui voce se poate auzi în câteva intervenții recitative. Înregistrările au fost efectuate în studioul SAE Institute Bucharest, avându-l ca inginer de sunet pe Cristi Dobrică, iar grafica a fost realizată de către Emil Luca și IRIS.

Primele trei single-uri de pe acest nou album sunt disponibile și ca instant grat pentru fiecare precomandă a albumului digital la iTunes, ele fiind prezentate publicului începând cu vara anului trecut, fiecare dintre acestea fiind lansat alături de câte un videoclip.

IRIS îi are în componență pe: Nelu Dumitrescu (tobe, membru fondator), Nuțu Olteanu (chitară, membru fondator), Relu Marin (claviaturi), Costi Sandu (voce), Andrei Bălașa (chitară), George Costinescu (chitară bas) și Cristi Dumitrescu (tobe).

Evenimentul de lansare a noului album IRIS este organizat de Fundația IRIS și BestMusic.
Biletele sunt disponibile aici: http://smarturl.it/IRIS-bileteHRC.

Videoclipul piesei „Poți spune orice” poate fi vizionat aici: link
Videoclipul piesei „Poveste fără sfârșit” poate fi vizionat aici: link
Find us on web: Facebookwebsite

Share This