Cele mai îndrăgite melodii ale trupei Taxi se vor auzi live, pe 9 septembrie, la Hard Rock Cafe, în cadrul unui concert ce face parte din campania Music For Autism! Fondurile rezultate din vânzarea biletelor vor fi donate în beneficul copiilor cu tulburări din spectrul autist . Interesul mare al publicului pentru acest eveniment și dorința de a-i ajuta pe copiii cu problem de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Albatros” au făcut ca o categorie de bilete să fie deja epuizată.

TaxiMFA-WebPentru acest eveniment mai sunt disponibile bilete astfel:

Categoria 2 – 30 lei cu loc la masă, în sală.

După achiziţionarea biletului cumpărătorii sunt rugaţi să îşi rezerve masa direct la Hard Rock Cafe, apelând numărul: 021 206 62 61

https://www.facebook.com/MusicForAutismRomania/

Activitatea de 15 ani a trupei TAXI înseamnă peste o mie de concerte, o prezenţă la Eurovision, opt albume, multe clipuri şi nenumărate hituri. Liniile melodic revigorante şi versurile imprevizibile, acide şi ironice, transform orice recital al trupei TAXI într-o experienţă memorabilă, de la care pleci cu fruntea descreţită şi refrenele încă în minte.

TAXI a luat fiinţă în 1999 iar atuul formaţiei a fost încă de la început carismaticul Dan Teodorescu. Parcursul trupei cuprinde multe elemente notabile: în 2000, TAXI a reprezentat România la Eurovision cu piesa “Luna”, melodie ce a  propulsat trupa în topul preferinţelor publicului. Anul 2000 a însemnat pentru TAXI şi lansarea albumului “Trag un claxon”, un remarcabil succes de piaţă al momentului, mai ales datorită hit single-ului “Jumătatea mea”.

Concertul din 9 septembrie va veni însprijinul proiectului Music For Autism ce are ca scop strângerea de fonduri pentru utilarea Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă “Albatros” din Constanţa. Instituţia oferă terapii ajutătoare copiilor cu diverse tulburări şi deficiente şi are un efectiv 250 de copii diagnosticaţi cu autism, tulburări asociate şi deficienţă mintală. Finaţarea obţinută în urma concertului va servi la utilirea unei săli de muzică, cât şi pentru achiziţionarea altor materiale necesare în terapiile ce vizează integrarea profesională şi socială. O altă parte a fondurilor strânse se vor direcţiona către Asociaţia de Terapii Suportive Hipoterapia-terapia cu cai pentru copiii cu dizabilităţi.

Evenimentul este organizat de Asociația Culturală Kompas în colaborare cu Music for Autism.

Share This