Seara de 19 martie 2019 din Reflektor Venue Timișoara a fost una dintre acele seri pe care n-ai cum să le uiți. Publicul nu a fost foarte numeros, dar cei prezenți au avut ocazia să se bucure de un show pe cinste.

În deschidere a cântat Abigail, una dintre putinele trupe de doom metal din România. Membrii trupei au mărturisit din start că au emoții, deoarece nu au mai cântat de mult timp în variantă acustică și au promis că data viitoare vor veni cu varianta electrică. Totuși, ritmurile simfonice, profund melancolice și emoționante, au reușit să ajungă la inimile celor din public.

La un moment dat, Răzvan, membru fondator și unul dintre chitariști, a invitat oamenii din public să se apropie de scenă, astfel încât atmosfera să fie mai intimă. Într-adevăr, atmosfera a fost pe măsură. Pot spune că prestația lor a fost o invitație la reflecție datorită modului de interpretare și a modului de adresare către public.

După ce ne-am lăsat copleșiți de melancolie pe ritmuri acustice de doom atmosferic, au venit cei de la Antimatter și ne-au pus în priză în adevăratul sens al cuvântului. Trupa britanică de dark alternative rock este în turneu de promovare a noului album “Black Market Enlightenment“. Cu ocazia asta, au ajuns și în Timișoara, oraș pe care l-au numit în glumă ”Tiramisu”.

Acesta nu a fost singurul moment în care solistul a reușit să facă publicul să râdă. Până și scurta pauză tehnică pentru repararea luminilor a fost trasformată într-o interacțiune veselă și amicală cu publicul.

Publicul a fost cu adevărat extaziat de prestația britanicilor. Fiecare piesă a fost urmată de un ropot de aplauze și ovații. Entuziasmul nu au scăzut deloc din intensitate pe tot parcursul concertului. Fluxul de energie dintre cei de pe scenă și cei din public a contribuit la crearea unei atmosfere cu adevărat incendiare.

A fost o seară deosebită, presărată cu amintiri de neuitat.Așteptăm cu nerăbdare revenirea acestor formații pe meleagurile bănățene.

Autor: Maria Eșanu

Share This