Cei de la The Mono Jacks au lansat o nouă piesă de pe viitorul lor album de studio, „Ușor distorsionat”. Piesa se numește „1000 de DA” și reprezintă un strigăt de libertate al copilului din fiecare dintre noi în timp ce ne croim propriile cărări prin viață.

Întreg albumul „Ușor distorsionat” va fi lansat pe 3 noiembrie printr-un concert la Fratelli în București (str. Glodeni nr. 1-3) alături de invitații de la Grimus și Domino, iar vineri, 27 octombrie, este ultima zi în care mai sunt disponibile bilete în avans la preț redus (50 lei).

Piesa „1000 de DA” poate fi ascultată și descărcată gratuit de pe site-ul formației, www.themonojacks.com. 

Albumul „Ușor distorsionat” este al doilea material full-length din cariera The Mono Jacks și primul integral în limba română. Piesele de pe album vorbesc despre o realitate, a noastră, a tuturor, pe care de cele mai multe ori însă o privim ușor distorsionat prin lentilele proprii.

Ne vedem așadar pe 3 noiembrie de la ora 21:00 la Fratelli la concertul de lansare a noului album The Mono Jacks! Invitați speciali – Grimus și Domino.

Bilete în rețeaua www.iabilet.ro.

The Mono Jacks:
Doru Trăscău – voce, chitară
Andrei Zamfir – chitară
Cristian Chiru – bass
John Ciurea – tobe

http://fb.me/themonojacks
http://instagram.com/themonojacks
www.themonojacks.com

Share This