“Humanity”, noul single al proiectului REŞIŢA ROCKS, aparţine în original grupului reşiţean KRATER, care a abordat stilul Power Metal cu influenţe HELLOWEEN, IRON MAIDEN şi QUEENSRYCHE. A fost activ între anii 1991 şi 1992, timp în care a înregistrat un demo şi a dat numeroase concerte, cel mai important fiind cel în deschiderea formaţiei IRIS pe scena Sălii Polivalente din Reşiţa în faţa 3000 de spectatori. Componenţii grupului au fost la acea vreme Emanuel Toth (voce), Toni Dijmarescu (chitară), Adrian Niţulescu (bass) şi Călin Mezin (tobe).

Părţile de voce ale noii versiuni au fost interpretate de către Costin Adam, solistul legendarei trupe PHOENIX şi al grupului NEXUS.

“Am fost bucuros de invitaţia făcută, este întotdeauna o plăcere imensă să colaborez cu oameni de calitate. Acum ceva timp Toni mi-a acceptat invitaţia de-a colabora la o piesă şi mă bucur c-am putut întoarce favorul. “Humanity”, cu toate că are ceva ani în spate, are un text din păcate încă actual. Adi, Flavius, Toni, păstrăm linia deschisă pentru noi proiecte pe viitor. Reşiţa Rocks!” (Costin Adam)

“Costin este unul dintre cei mai buni muzicieni cu care am lucrat vreodată; nu numai că a cântat impecabil, dar a dat acestei piese o nouă identitate. Ştiam că este un vocalist excepţional, însă acum ştiu de ce PHOENIX l-au invitat să facă parte din rândurile lor: pentru că este un adevărat profesionist!” (Toni Dijmarescu).

Proiectul REŞIŢA ROCKS a fost înfiinţat de muzicienii Toni Dijmarescu, Adrian Niţulescu şi Flavius Suciu, care şi-au propus să înregistreze câteva piese din repertoriul trupelor de referinţă ale rockului reşiţean din anii ’80-’90, cum ar fi PENTRU VOI, RAMSES, KRATER, SCREAMING HEADS, SILEX, ATTIS sau TRANSROCK. Scopul proiectului este promovarea rockului reşiţean şi sprijinirea trupelor tinere din regiune. Artworkul este realizat de artistul Radu Damian, cunoscut printre altele pentru colaborarea cu trupa GOODBYE TO GRAVITY pe albumul “Mantras Of War”.

Primul single lansat a fost “Născut din furtună”, pe care au avut-o ca invitată pe Dana Borteanu, solistă şi actriţa a Teatrului German de Stat din Timişoara şi totodată membră a trupelor PRO MUSICA, STEPAN PROJECT, ULTIMATUM, ARCA şi RAMSES.

Născut din furtună (feat. Dana Borteanu): https://youtu.be/HPAg_XrJUFM
Facebook: https://www.facebook.com/resitarocks

Share This