Ne mai despart doar câteva ore până la ediția din acest an a festivalului Rock la Mureș, eveniment ce va avea loc în perioada 13 – 14 iulie 2018, la Periam – Port (județul Timiș).

Spre deosebire de multe alte manifestări de acest gen, unul din atu-urile evenimentului desfăşurat în Periam – Port este acela că energia degajată de public este una eminamente pozitivă, lucru de care s-au convins numeroșii spectatori care au participat la edițiile trecute ale manifestării. Grație peisajului deosebit, trupele prezente la Rock la Mureș reuşesc de fiecare dată să creeze o atmosferă deosebită, creând o atmosferă „de familie“, care face să dispară barierele dintre artişti şi public.

Anul acesta vor fi prezenți peste 25 de artiști din țară și străinătate evenimentul oferind 48 de ore cu muzică bună, pe toate gusturile. La fața locului vor fi prezente cinci scene și un camping gratuit.

Celebra trupă de punk The Exploited va susţine un concert în cadrul festivalului Rock la Mureş în data de 14 iuliee. Formată în 1979, în Edinburgh, Scoția, The Exploited au explodat pe scena punk rock cu albumul de debut „Punk’s not Dead”, un material discografic care a ajuns pe primul loc în topul albumelor independente în 1981. În prezent trupa este formată din Wattie Buchan, Wullie Buchan, Irish Rob și Matt Justice. Formaţia The Exploited a fost prezentă pentru prima oară în România în cadrul aceluiaşi festival, în anul 2006. Printre celalalte nume prezente la ediția din acest an se numără Șuie Paparude, Bucovina, E-AN-NA, Apocalips, Kazah, Flo Knixx, Just 2, Euforik, Module, Liz, Les Gurmands ș.a.m.d.

La Periam Port se poate ajunge cu mașina sau cu trenul.

Regio Călători a anunțat că pe perioada de desfășurare a festivalului Rock la Mureș va suplimenta numărul vagoanelor care circulă pe ruta Timișoara Nord – Periam. Cei care pleacă din Timișoara Nord au la dispoziție trenuri la orele 7.14 (cu sosire în Periam la 8.42), 14.16 (sosire 15.27), 16.35 (sosire 18.04) și 19.31 (sosire 20.51). Organizatorii evenimentului au anunțat faptul că va exista o cursă de autobuz care va pleca din gara Periam până la locul desfășurării evenimentului. Cei care vor călători din Arad au la dispoziție trenurile Regio Călători care pleacă la orele 7.14, 11.24, 14.14, 16.28 și 19.40, acestea urmând să oprească pe durata desfășurării festivalului și la Periam – Port.

Alături de muzică, organizatorii festivalului Rock la Mureș îi așteaptă pe cei interesați și cu o serie de activități sportive, ca tenis de masă, mini – fotbal, volei, badminton și alte jocuri de grup. Se vor organiza diferite concursuri cu premii oferite de sponsorul oficial Timișoreana.

Pe toată durata festivalului, veți avea posibilitatea și de a merge cu caiacul pe Mureș!

Toți donatorii de sânge vor avea ACCES GRATUIT în festivalul Rock la Mureș, cu condiția de a prezenta carnetul donatorului la intrare. De asemenea, persoanele cu handicap vor beneficia și ele de acces gratuit.

Festivalul Rock la Mureș este un eveniment susținut de Consiliul Județean Timiș, Primăria Periam și Timișoreana. Biletele și abonamentele se pot achiziționa de la fața locului, prețul unui bilet pentru o zi este de 60 lei iar un abonament pentru 2 zile, costă 80 de lei.

Share This