SRR-aprSeara zilei de 16 aprilie 2016 va rămâne întipărită în istoria muzicii rock românești. Trooper, Luna Amară, Truda, Altar, Bucovina și Negură Bunget, alături de legendarul Nicu Covaci și de Cristian Hrubaru au oferit o seară de neuitat iubitorilor muzicii rock din România. Fiecare dintre trupele care au urcat pe scenă au oferit recitaluri memorabile care au cuprins cele mai bune piese din repertoriu. Publicul a cântat și s-a bucurat de prestația formațiilor preferate, iar cele peste 4 ore de muzcă au trecut pe nesimțite.

Peste 1500 de oameni au ținut să ai parte la acest eveniment unic în muzica rock românească, iar fiecare dintre formațiile prezente pe scenă au fost foarte impresionate de primirea frumoasă și de atmosfera superbă.

Va exista cu siguranță și ediția a III-a a Stelelor rockului românesc, unde vom avea pe scenă alte formații și artiști care au contribuit prin muzica lor la dezvoltarea scenei muzicale rock din România. Kompas Events mulțumește pentru sprijin și promovare tuturor partenerilor implicați în acest proiect și promite să „recidiveze” cu spectacole cel puțin la fel de captivante.

Share This