Black/goth-erii de la Tenebres se pregătesc de lansarea albumului de debut în toamna acestui an. “Pain Eternal” conţine 8 piese şi va fi lansat independent de către trupă, în format CD şi digital. Albumul a fost înregistrat în studioul trupei – Imperium Tenebrarum din Iaşi, iar mixul şi masterul au fost făcute de către Dorian Black.

“Pain Eternal” va avea parte de o lansare cu un cvartet format din oboi, vioară, violă şi violoncel ce va fi acompaniat de un cor mixt. Acest concert special va avea loc doar într-un singur oraş din ţară. În funcţie de reacţia publicului, trupa va decide o continuare a acestei formule. Mai multe detalii despre acest concert veţi afla în curând.

Cu această ocazie, Tenebres dezvăluie şi artwork-ul albumului “Pain Eternal”, o creaţie semnată de Dorian Black, chitaristul trupei.

De asenemenea, un preview al pieselor de pe “Pain Eternal” poate fi vizionat la următorul link:

Trupa a lansat recent un videoclip oficial pentru piesa ce dă titlul albumului. Acesta poate fi urmărit aici:

Tenebres a luat naştere în iarna lui 2015 din cenuşa a trei trupe. Trupa şi-a închegat sound-ul în jurul sonorităţilor black, gothic şi doom metal pe care le subliniază cu ajutorul clapelor şi a violoncelului. Trupa a mai concertat în Bucureşti şi s-a bucurat de o primire caldă din partea publicului cu ocazia primei ediţii OSTRING.

Tenebres se declară influenţaţi de trupe ca Lux Incerta, Virgin Black, My Dying Bride, Cradle of Filth.

Tenebres:
www.facebook.com/TenebresOfficial/
www.youtube.com/channel/UC17XTdFt653VFQvzodAqBLA

Share This