TCP-Arad-febVineri, 4 martie 2016, cu începere de la ora 20:00, Benediktus Production vă invită la concertul celor de la The Crazy Plumbers avându-i că invitaţi pe timişorenii de la Grave For Sale.
Evenimentul va avea loc în Arad, în Club Flex, ocazie cu care trupa The Crazy Plumbers va lansa primul album de psychobilly din România, intitulat “8 Beers”.
Support act: 10 lei
Facebookb event: https://www.facebook.com/events/1089993341021114/

Formaţia The Crazy Plumbers a fost înfiinţată în 2012 din iniţiativa lui Levi (fost membru al formaţiei Recycle Bin) împreună cu Tamas la contrabas şi Moha la tobe. La început stilul abordat de cei trei a fost rockabilly, dar în scurt timp acesta s-a transformat în psychobilly. După ce trupa s-a completat cu încă o chitară, în persoana lui Denver, The Crazy Plumbers a început o serie de concerte. Prima apariţie a formaţiei a avut loc în Vaslui, la Open Camp, după care au urmat mai multe concerte la întâlniri de motocicliști şi festivalul Pokefest din Bucureşti. După un timp Tamas a părăsit formaţia, iar Levi i-a luat locul la contrabas. De atunci trupa continuă activitatea în formulă de trio, care s-a dovedit ca fiind mult mai eficientă.
Scopul trupei este în primul rând de a promova stilul psychobilly/rockabilly, un stil underground foarte popular în Europa, dar bineînţeles şi să cânte în cât mai multe locuri din ţară.
În 2015, The Crazy Plumbers a terminat înregistrările primului material cuprinzând 11 piese, din care 8 compoziţii proprii iar trei pese de la artişti care au marcat stilul trupei. Materialul a apărut la sfârşitul anului 2015 sub egida Acustic World din Sfântu Gheorghe, purtând numele “8 Beers”.

Grave for Sale este o trupă de surf rock, cu influenţe de psychedelic, horror şi desert surf. Trupa a fost înfiinţată în 2012, deşi planurile şi repetiţiile au început încă din 2011, la iniţiativa lui Tibi Mijea (tobe) şi Iancu Jianu (chitară). Ulterior s-a alăturat Marco Kurunczi la bass, iar Adi Ulmeanu a intrat la începutul lui 2013 în band. După apariţia primului E.P. (“New Moon”), Iancu Jianu a decis să încerce o viaţă nouă în Marea Britanie şi a fost forţat să renunţe la band. Sedimentarea bandului s-a produs la începutul lui 2015, odată cu venirea lui Robyn Grozoni în trupă, care a adus un suflu nou.
Grave for Sale sunt probabil prima trupa de surf rock din România, fiind influenţaţi de trupe precum The Ghastly Ones, Dick Dale, Man or Astroman, Los Straitjackets sau The Break, însă până în prezent toate piesele Grave for Sale sunt compoziţii proprii.
Pe data de 28 august 2015, Grave for Sale lansează primul videoclip realizat de Cristian Maghiar (Doifilm) pentru piesa “Angry Surfer”, moment marcat printr-un concert la D’arc pe Mal, cu suportul trupei Arc Gotic.

Share This