Vineri, 19 ianuarie 2018, Macanache și THE PUTREDS, lansează primul lor album în Club Quantic din București în cadrul unui concert live.

Pe lângă The Kryptonite Sparks, în deschiderea show-ului va urca pe scenă una dintre cele mai fresh trupe din underground-ul românesc, The Purple Dandies. Invitați speciali: D.J. Wicked și Dilimanjaro ISCM!

Cei trei membri se descriu astfel: “Povestea noastră este simplă: 3 oameni, o pasiune comună, și o dorința de a propovădui cuvântul sfânt al muzicii create fără nicio barieră. Noi suntem The Purple Dandies. Noi suntem prezentul dar și viitorul. Yin-ul dar și Yang-ul. Suntem un focar de muzică contagioasă și curajoasă. Suntem cei care te invită la un dialog muzical cu aer escapist.”

The Purple Dandies este una dintre puținele trupe românești care îmbină funk-ul, un stil considerat aproape mort, cu alternative-ul și cu rock-ul. De asemenea câteodată se regăsesc și influențe ska-punk, blues și jazz. The Purple Dandies au participat la mai multe concursuri și festivaluri, printre care și Festivalul Internațional Imagine, unde s-au clasat pe locul 1, concertând în luna iunie a anului 2015, la sala Botanique din Bruxelles. Anul trecut au cântat la UNTOLD Festival din Cluj.

De-a lungul carierei, trupa a împărțit scena cu trupe românești de calibru: Vama, Alternosfera, Zdob și Zdub, Byron, Les Elephants Bizarres, Bere Gratis, Firma, Paraziții și Șuie Paparude.

Alături de ei, în deschidere vor cânta și cei de la The Kryptonite Sparks, o formație cu influențe variate, de la indie la hard rock, de la Arcitc Monkeys la Black Sabbath.

Cu un prim EP lansat în 2013 și cu un turneu alături de Vița de Vie în 2014, The Kryptonite Sparks au primit pe bună dreptate premiul “Metalhead Best Alternative Newcommer’. Urmează un turneu național cu Pinholes și apariții la Electric Castle și Fish-Eye Fest.

În 2016, după ce semnează cu Universal Music România lansează albumul ‘Doi // A doua undă de bruiaj’.

În februarie urmează un nou single iar în toamna acestui an ne vom putea bucura de încă un material TKS.

Așadar, Macanache & The Putreds ne pregătesc un show pe cinste!

THE PUTREDS înseamnă:
Macanache – Solist
Radu Burcea – Chitară și Voce
Silviu “Diego” Ruta – Chitară Bass
Silviu “Păpai” Dobrescu – Clapa și Voce
Cătălin Gorgon-Grigorescu – Trompetă

Albumul intitulat “Nam timp” este rezultatul unei fuziuni de stiluri muzicale, printre care: funk, rock, rap, jazz, raggae, blues și câteva elemente specifice care se puteau naște doar în această formulă.

Biletele costă 35 de lei și se găsesc pe www.iabilet.ro și în rețeaua iabilet.ro/rețea: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Expirat Halele Carol (în intervalul orar: 18:00-22:00), Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Berăria H, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman și pe terminalele self-service ZebraPay din toată țara.

La intrare, biletele vor costa 40 de lei.

Un eveniment BestMusic Live Concerts.

Share This