Waves With No Ends și Cluj-Napoca Rock ‘n’ Roll prezintă: KVLT EVENING with The Tiger Lillies în Cluj-Napoca.

The Tiger Lillies este un trio britanic format în 1989 și, la aproape 30 de ani mai târziu, continuă să rămână una dintre cele mai unice şi provocatoare trupe pentru genul lor muzical. Deşi sunt cu douăzeci și nouă de ani mai în vârstă decât atunci când s-au lansat, membrii trupei nu sunt nici pe departe mai înţelepţi decât la începutul carierei, după cum afirmă chiar ei, fapt ce merită sărbătorit printr-o serie de concerte, de-a lungul întregului an. Lumea The The Tiger Lillies este întunecată şi bizară, învăluită în momente de profundă tristețe, umor negru crud și o imensă frumusețe. Cu un concept unic, trupa călătoreşte în toată lumea pentru a interpreta cântece despre “ceva ce nu implică fete blonde şi frumoase”, pentru a-l cita pe fondatorul Martyn Jacques. Prin urmare, cântecele lor acoperă toate aspectele întunecate ale vieții , de la prostituție și dependență de droguri, la violență și disperare, întotdeauna cu un dram de umor și o ironie ascuțită. Muzica lor este un melanj de cabaret berlinez, vodevil postmodernist şi muzică ţigănească, reliefând perfect vocile lui Bertolt Brecht și Jacques Brel.

În acest moment, biletele costă 50 de lei. După epuizarea primelor 300 de bilete, cât și la intrare, prețul acestora va fi 60 de lei. Bilete în format fizic puteți achiziționa de la Cinema Florin Piersic și Librăria Humanitas Cluj. Online, acestea pot fi achiziționate de aici: https://eventbook.ro/music/bilete-tiger-lillies-form-space

Membrii actuali ai trupei The Tiger Lillies sunt:
Martyn Jaques – voce, acordeon, pian, uke
Adrian Stout – bass dublu, thermin, singing saw
Jonas Golland – tobe, percuții

Share This