SRR-aprTruda este una dintre cele mai prolifice formații din scena rock românească a ultimilor ani. Fondată la Cluj în anul 2006 de Ladislau „Fotzey” Fodor, formația a devenit rapid cunoscută datorită stilului agresiv, al versurilor cu puternic mesaj social și, nu în ultimul rând, datorită videoclipurilor care parodiază multe defecte ale societății în care trăim.

Dublate de o activitate concertistică intensă, toate acestea au făcut din Truda una dintre cele mai apreciate formații rock românești. Cu 3 albume la activ, „Taraf Nation” (2008), “Agro-Cultura” (2010), „Nyi Foame” (2011) și două EP-uri, „Purcica mea” (2007) și „Țara pupătoarelor de moaște”, Truda vine la Stelele Rockului Românesc pentru un recital plin de energie și versuri acide.

Primăvara aduce o mare surpriză pentru iubitorii muzicii rock din România: după doi ani, festivalul Stelele Rockului Românesc revine pe scena Arenelor Romane din București. Pe 16 aprilie 2016, de la orele 20:00, vom asista la o premieră: pentru prima dată pe aceeași scenă vor urca unele dintre cele mai importante formații ale momentului din România: Trooper, Bucovina, Altar, Negură Bunget, Luna Amară și Truda vor oferi iubitorilor muzicii rock din România o seară de neuitat, un eveniment pe care niciun ascultător de muzică rock nu are voie să-l rateze. Evenimentul va fi prezentat de Cristian Hrubaru și îl va avea ca invitat special pe legendarul Nicu Covaci, liderul formației Phoenix.
După o primă ediție care i-a adus pe aceeași scenă pe Cristi Minculescu, Nuțu Olteanu, Paul Ciuci, Leluț Vasilescu, Ovidiu Lipan Țăndărică, Florian Stoica, Victor Solomon, Dan Iliescu, Gabi Nicolau, Eugen Mihăescu și mulți alți artiști importanți din rock-ul autohton, de data aceasta pe scenă vor urca trupele cu cea mai bogată activitate din ultimii ani.

Pentru acest eveniment s-au pus în vânzare bilete la prețul de 60 de lei. Biletele se pot achiziționa de pe www.iabilet.ro, magazinul Muzica, rețeaua de magazine Say Shops, UMAN, Senia, IQ Box, agențiile Perfect Tour, stația de Metrou Unirii I, Hard Rock Cafe și de la cele peste 1500 de automate self-serving Zebra Pay.

Share This