“Vom avea 10 concerte pana la sfarsit de an, si spre bucuria noastra cam toate in medii de metal progressive sa zic asa. Prima cantare, cea de la Cluj in compania francezilor de la Fractal Universe, apoi urmeaza patru concerte alaturi  de Subliminal Damage, vom canta pentru prima data la Festivalul Top T din Buzau, si ultimele patru concerte avem onoarea de a canta alaturi de Asemic” – Untold Faith

Untold Faith a luat fiinţă în toamna anului 2010 in Carei, la iniţiativa lui Gindele Gábor – tobe şi Mogyorós Attila – chitară. Cu trei membrii fondatori ai trupei ultra-progessive Psycho Symphony în componenţă, formaţia Untold Faith a arătat de la bun început o exprimare unică a modului de abordare a muzicii, ajungând să fie una dintre cele mai interesante şi originale apariţii de pe scena metalului autohton.

Stilul abordat se incadrează în aria de progressive metal, având părţi cu tentă de groove şi cu elemente care se trag din technical thrash, death metal, pasaje melodice şi acustice cu părţi vocale care alternează între grunge, alternative și tech-death. Printre influenţe si favoriţi se numără trupe ca Nevermore, Mekong Delta, Sikth, Voivod, Riverside, Tesseract, Alter Bridge.

În anul 2014 Untold Faith a fost câştigătoarea semifinalei de vest al “Wacken Metal Battle Romania” organizat la Timişoara, respectiv a obţinut locul III şi un an mai târziu locul I in cadrul festivalului concurs “Posada Rock” din Câmpulung Muscel, unde au şi cântat în recital anul următor. În anul 2015 şi 2016 au primit invitaţie şi la festivaluri de peste hotare, în Ungaria la “Full of Anger” şi “Darkening the Summer Night” din Debreţin, respectiv “Heavy Day Fest” din Rzeszow, Polonia.

În Decembrie 2016 au lansat primul material audio oficial al formaţiei sub forma unui EP intitulat “Prologue:Flatline”, album masterizat de către Acle Kahney (Tesseract).  Albumul a primit nota 9 in Metal Hammer-ul din Ungaria şi nota 10 pe Metalfan Romania. Piesa “Greed Feast” a fost inclusă pe compilaţia “Progstravaganza XX – Landmarks” produsă de ProgSphere Promotions.

În perioada 2017 – 2018 au susţinut peste 40 de concerte pentru promovarea albumui iar în August 2018 a fost şi prima apariţie la un festival de profil metal-progressive, fiind unul dintre capii de afiş la Festivalul “Abaliget Prog-Camp” din Ungaria.

Componenţa:
Tömöri Erik – voce
Mogyorós Attila – chitara
Gindele Róbert – bass
Gindele Gábor – tobe

Stream:
https://untoldfaith.bandcamp.com/
Lyric video:
https://www.youtube.com/watch?v=U_rxRxiR3b0
Sneak preview video:
https://www.youtube.com/watch?v=QhTdv9WqZSM

Live:
https://www.youtube.com/watch?v=QhTdv9WqZSM
https://www.youtube.com/watch?v=Tda7vYnQqu8

Social media:
www.facebook.com/untoldfaithband
e-mail:
untoldfaithband@yahoo.com

Share This