Whisky Fest 2017 și-a deschis porțile astăzi, 17 noiembrie, începând cu ora 17.00, la Casa Presei, Sala de Marmură.

PROGRAM
Vineri, 17 noiembrie, 17:00 – 00:00
Sâmbătă, 18 noiembrie, 14:00 – 00:00
Duminică, 19 noiembrie, 14:00 – 22:00

Reguli de acces:

ACCESUL PERMIS DOAR PERSOANELOR PESTE 18 ANI 

ORGANIZATORII ÎȘI REZERVĂ DREPTUL DE A INTERZICE ACCESUL PERSOANELOR ÎN STARE EVIDENTĂ DE EBRIETATE

Organizatorii roagă pubicul să nu vina la festival cu următoarele obiecte:

  • sticle și pahare de sticlă, conserve,
  • mâncare sau băuturi de orice fel,
  • artificii, arme, lanțuri, substanțe interzise prin lege, obiecte periculoase.

Organizatorii nu vor stoca și păzi obiectele prezentate în lista de mai sus pe durata festivalului.

Este permis accesul cu orice tip de aparate foto/video.

În cadrul festivalului se vor comercializa diverse sortimente de băuturi și mâncare, vânzarea acestora făcându-se pe bază de jetoane.

Accesul în spațiul festivalului va fi permis unei singure persoane pe baza biletului valid, o singură data. Biletul în baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toată durata festivalului.

Este strict interzisă vânzarea sau cumpărarea invitațiilor și vânzarea sau cumpărarea biletelor în afara punctelor de vânzare autorizate. Organizatorii își rezervă dreptul de a interzice intrarea la festival persoanelor care vor fi depistate că desfășoara astfel de activități și de a confisca invitațiile, respectiv biletele, aflate în posesia acestora.

Pentru confortul publicului, organizatorii vor limita accesul la cel mult 1000 de persoane în același timp, în zona de festival. 

Primul festival din România dedicat iubitorilor de băuturi fine și cu tradiție prezintă cea de-a doua ediție a evenimentului, ce va avea loc în perioada 17 – 19 noiembrie la Casa Presei, Sala de Marmură. 

Festivalul va aduce într-un singur loc peste 150 de etichete de whisky, într-o mare diversitate de arome și gusturi, de la sortimentele cele mai populare până la rarități cu o vechime mare, unele în premieră absolută în România.

Lista completă de etichete poate fi găsită pe www.whiskyfest.ro

Prețul unui bilet pentru prima vizită la eveniment este de 39 de lei / zi, indiferent de ziua participării și va include și un pahar special Glencairn, dedicat evenimentului, pe care vizitatorii îl vor primi cadou pentru a degusta băuturile din cadrul festivalului. Pentru oricare a doua vizită, accesul va costa doar 20 de lei. Abonamentele vor avea prețul de 70 de lei.
Biletele de 39 lei și abonamentele se pot cumpăra din Rețeaua IaBilet.ro și în fiecare zi de eveniment la intrare, într-un număr limitat.

Biletele de 20 de lei se vor găsi doar la intrare și vor putea fi eliberate doar prin prezentarea biletului din ziua anterioară, pe care recomandăm doritorilor să îl păstreze.

Program mentoring:

Vineri, 17 noiembrie

ora 19.00, speaker Robert Marshall, Premium Spirits Ambassador The Macallan.

Etichete degustate: The Macallan Amber, The Macallan Rare Cask, The Macallan Sienna.

ora 20.00, speaker Ewan Henderson, Global Brand Ambassador Lost Distillery, sesiunea I.

Etichete degustate: Auchnagie, Stratheden, Gerston, Towiemore. 

ora 21.00, speaker Ciarán O’Donovan, International Whiskey Ambassador Redbreast Irish Whiskey.

Etichete degustate: Redbreast 12 YO, Redbreast 15 YO.

ora 22.00, speaker Tudor Bălțeanu, Jura Whisky.

Etichete degustate: Jura Origin 10 YO, Jura Superstition, Jura Prophecy, Jura Diurachs’ Own 16 YO.

Sâmbătă, 18 noiembrie 

ora 18.00, ora 20.00, speaker Ewan Henderson, Global Brand Ambassador Lost Distillery, sesiunea II.

Etichete degustate: Jericho, Gerston, Dalaruan, Lossit.

ora 19.00, speaker Ciarán O’Donovan, International Whiskey Ambassador Redbreast Irish Whiskey.

Etichete degustate: Redbreast 12 YO, Redbreast 15 YO.

ora 20.00, speaker Robert Marshall, Premium Spirits Ambassador Bruichladdich.

Etichete degustate: Bruichladdich The Classic Laddie, Port Charlotte, Octomore.

Whisky Fest 2017 este un eveniment organizat de The Whisky Club și Mixtopia Live Pro Events. 

Eveniment exclusiv 18+, ținuta recomandată fiind smart casual.

Detalii pe www.whiskyfest.ro.

Facebook: facebook.com/WhiskyFestRomania

Share This