Din motive obiective, vara anului 2018 a fost săracă în festivaluri pentru mine. În schimb, am profitat de existenţa Rock’N Roll-ului zălăuan şi am compensat această deficienţă prin participarea, aproape în fiecare week-end, la concerte de club. Singurul festival de sezon la care am participat în anul trecut a fost Celtic Transilvania, ediţia a V-a, în pitorescul cadru natural şi termal oferit de Băile Figa, situate la 3 km de oraşul Beclean (judeţul Bistriţa-Năsăud). Pentru mine, aceasta a fost prima ediţie a acestui festival la care am participat, curios fiind să văd dacă se confirmă părerile de bine auzite despre primele 4 ediţii. Nu numai că s-au confirmat, ci m-au convins instant asupra faptului că trebuie să particip şi la ediţia a VI-a. Zis şi făcut, astfel încât, în data de 19 Iulie 2019, am urmat din nou drumul spre Beclean, alături de alţi 4 prieteni, pentru a “repeta figura” de anul trecut. Am fost, fără prea mari emoţii şi dificultăţi, convins asupra faptului că Celtic Transilvania poate constitui un excelent şi relaxant prilej pentru un debut de sezon festivalier în glorie. Dacă, aşa cum spuneam, în întreg sezonul trecut am participat la un singur festival, de data aceasta m-am aflat deja la al 3-lea, după Custom Festival Reşiţa (cronică de festival: AICI) şi Barock Fest Petroşani (cronică de festival: AICI)

Datorită faptului că Electric Castle a avut loc nu departe de zona prin care am trecut pentru a ajunge la Celtic Transilvania, dar şi pentru că, venind cu cortul, a trebuit să mi-l instalez, am ratat primul concert din program (cel al trupei Why Cat, Why), iar pe cel al trupei italiene Dyrnwyn l-am urmărit preponderent din zona de camping. Se pare ca folk / pagan-ul italienilor a avut priză la public. De fapt, progresiv, odată cu lăsarea serii şi cu adăugarea trupelor pe scenă, şi publicul s-a înmulţit. A urmat grupul polonez Killsorrow, un grup mai pe gustul meu în comparatţe cu precedentele, fondat iî anul 2016, în genul melodic death metal / melodic groove metal excelent potenţat de In Flames, Soilwork, Lamb Of God, Testament sau Machine Head. După polonezi, a venit rândul E-An-Na să se înfăţişeze pentru a patra oară in faţa publicului de la acest festival. Nu sunt fan al sonorităţilor adoptate de această trupă, dar este fără îndoială faptul că E-An-Na îşi merită locul de frunte printre preferinţele actuale ale publicului român în materie de trupe metal. Am ascultat recent lansatul album “Nesfârşite” şi pot spune că este sesizabilă orientarea nouă a trupei, mai mult înspre metal / progressive. Live m-a impresionat cum sună acest album. Şi aş spune că, de fapt, şi în variantă de studio, “Nesfârşite” este un album deosebit, din perspectiva producţiei. Inutil să spun, dar reprezentativ totuşi, E-An-Na este trupa care a creat cea mai semnificativă emulaţie a publicului în acest festival: hore peste hore, fără a exagera – de sute de oameni fiecare! – o atmosferă cum tot mai rar se vede în cazul concertelor cu trupe româneşti. Au urmat două dintre cele mai interesante trupe de la aceasta de la această ediţie, din punctul meu de vedere: dacă de irlandezii de la Waylander am tot auzit încă din anul 1994 (yep, aveam 7 ani pe atunci, când a luat fiinţă această trupă!), despre Skiltron nu ştiam nimic în afară de faptul că trupa vine din Argentina. Într-un stil muzical devenit parcă marcă înregistrată în Irlanda, patrie în care folk metal-ul se întrepătrunde frumos cu păgân metal-ul, Waylander a fost cea mai faină trupă a serii pentru mine. Este, cred, suficient să spunem că Waylander a concertat până în prezent la festivaluri de primă mână, cum ar fi: Summer Breeze, Hammerfest, Hard Rock Hell, Bloodstock, Cernunnos Pagan Fest, Black Trolls Over Europe, Ultima Ratio Festival etc. S-a văzut clar, între trupele din prima zi de festival cel puţin, faptul că Waylander este cu cel puţin o clasă peste celelalte reprezentaţiei, din punctul de vedere al producţiei şi al sound-ului închegat întocmai prin vechimea trupei, de un sfert de veac, cu o formulă de componenţă relativ stabilă încă de la început. Seara concertistică a fost încheiată de Skiltron, o trupă interesantă, exotică prin prisma provenienţei (Argentina, trupa fiind actualmente relocată în Hamburg, Germania) cu un stil ceva mai power de a interpreta folk metal-ul, cu solo-uri catchy şi destul de complexe, care au avut priză la public. Cred că este prima trupă de power metal cu cimpoi pe care am văzut-o vreodată. Nu degeaba Skiltron a avut sansa de a imparti scena cu trupe de calibru, precum: Judas Priest, Slayer, In Flames, King Diamond, Avantasia, Grave Digger, In Extremo, Korpiklaani, Equilibrium, Suidakra şi Martin Walkyier, Deşi seara concertistică s-a încheiat astfel, lumea a continuat să se simtă bine fie în perimetrul festivalului, fie în zona corturilor aşezate la liziera pădurii, unde chiar s-a încins un foc de tabără atent supravegheat şi s-a cântat la chitară până în zori de zi.

Unul dintre puţinele neajunsuri ale acestui festival mi se pare faptul că, pe parcursul zilei, activităţile din perimetrul festivalului au fost destul de limitate. Ţinând cont de contextul, în primul rând financiar, în care se desfăşoară acest festival, reproşurile nu sunt nicidecum adresate organizatorilor, ci sunt doar nişte constatări venite din partea unuia care participă masiv la festivaluri. Spre fericirea tuturor, nu a plouat, ba chiar vremea a fost destul de prietenoasă, însă Sâmbătă a fost destul de răcoare pentru a testa apele Băilor Figa.

Una dintre aceste activităţi pe care organizatorii le-au propus pentru timpul zilei a fost parada motocicletelor. Aceasta a început la ora 12:00, cu plecare de pe platoul Festivalului Celtic Transilvania, vis-à-vis de Băile Figa. La ora 11:00, s-a făcut adunarea și au început pregătirile, pe traseul: platou Figa, intrare pe DN, deplasare spre Dej, întoarcerea la Restaurantul Regal Coldău, parcare Primăria Beclean, unde s-a staționat timp de 30 de minute pentru publicul larg, apoi întoarcerea la platoul festivalului din Băile Figa. Aşa cum organizatorii au şi rugat, totul s-a făcut organizat și împreună. S-a mers in paralel câte doi sau trei, pe sectoarele unde lățimea drumului a permis acest lucru. S-a recurs la o conduită de bun-simţ în trafic: nu s-au făcut depășiri, accelerări aiurea sau alte acrobații pentru a evita eventualele accidentări. S-a păstrat recomandarea organizatorilor de a se rula cu viteză constantă și adaptată unor astfel de evenimente. S-a condus regulamentar, motocicliștii respectând coloana deoarece în public au fost foarte mulți copii dar și pentru că pasagerii costumați nu au purtat cască, pentru a-și pune în valoare costumația.

Aşa încât, după paradă, am făcut o plimbare la pas până în Beclean şi înapoi, iar până la concertul trupei Lucky Thirteen (orele 17:0017:45) am stat la mese, în căutarea zonelor umbroase. Cu membrii aflaţi la vârsta adolescenţei, braşovenilor le-au revenit sarcina şi onoarea de a deschide cea de-a doua zi de festival. Instrumentalul nu sună rău deloc, deşi încearcă să exploreze cam multe teritorii muzicale (şi nu asta ar fi neapărat problema, doar că nu prea le ies “legăturile” dintre ele”), însă vocea clean mi s-a părut neadecvată “filmului” instrumentiştilor. Totusi, abordarea muzicala a trupei, preponderent progressive cu influenţe orientale, pare interesantă ca un eventual viitor proiect instrumental. Interesant este faptul că trupa, în al cărei sound se pot distinge influenţe din partea unor titani precum Porcupine Tree, Led Zeppelin, Pink Floyd, Opeth, Dream Theater, Steven Wilson, Gojira, Jethro Tull, Solstafir, King Crimson, Katatonia, Soen, Ne Obliviscaris, Mastodon, God Is An Astronaut, Nightwish, The Mars Volta, A Perfect Circle, Agalloch sau Tool a luat fiinţă în cadrul Palatului Copiilor din Braşov. A urmat trupa care ştiam că îmi va produce cea mai plăcută experienţă din întregul festival. Despre Adamo Caduco auzisem pentru prima dată încă din chiar anul înfiinţării trupei sucevene, anume 2013. Este dificil şi complet inutil, cel puţin din perspectiva actului artistic pus în scenă de suceveni, de încadrat stilistic această trupă. Totuşi, pasajele de ritm îmbinat cu grai ancestral balcanic, contopite într-un black metal care te pătrunde etapizat (fără prea multe “explozii”) sunt excelent combinate între ele. Pe lângă Toni Flandorfer, de o importanţă deosebită în realizarea scopului de a transmite cât mai veridic mesajele trupei, sunt şi pasajele vocale ale claviaturistei Livia Feidaros, puternice ca decibeli şi impact. Conceput ca alter ego al proiectului Laburinthos, Adamo Caduco scoate extrem de rar capul la lumină, din vizuină, şi de aceea ocaziile de a ne întâlni pe scene cu această trupă sunt extrem de rare. Infuziile de post rock / post-metal şi chiar de dark wave sunt inspirat clădite, fără bruscări, în construcţii muzicale complexe. Stilul muzical Adamo Caduco pendulează între avangardă şi post metal/rock, cu intruziuni dark wave, inserţii ethereal, amprente gothic şi sonorităţi ce îşi găsesc fluenţa într-o cadenţă mistică ce nu ar putea fi catalogată ca inerentă vreunei tradiţii. Din punct de vedere conceptual, tema principală a proiectului gravitează în jurul imaginii omului decăzut şi erodat de timpuri, ce-şi caută soteriologic locul într-o lume muribundă. Cum spuneam, concertul Adamo Caduco a rămas concertul festivalului pentru mine. Şi interesant mi s-a părut (ca, de altfel, o altă “regulă” nescrisă la Celtic Transilvania) faptul că, deşi în faţa scenei s-au adunat nici o sută de oameni, câteva sute au stat la masă şi au urmărit prestaţiile de pe timpul zilei de acolo, ferindu-se, probabil, de razele dae soare, pentru unii dintre noi nu tocmai blânde. Trupa Drakens Orden a impresionat încă de când a urcat pe scenă: dacă nu neapărat din punct de vedere muzical, italienii au impresionat prin faptul că solistul a comunicat cu publicul în limba … română. Ei bine, am elucidat rapid misterul: basarabeanul Anton Caleniuc (Bal’ Hur), vocea şi bass-ul trupei, a fost cel care a pus bazele acestui trio de melodic death metal, la Roma, în anul 2015. În anul 2016, acestuia i s-a alăturat Alessandro Mancini (“Nilntae“). Încă de la început, compatibilitatea în plan muzical dintre cei doi membri s-a dovedit a fi deosebită, în mai puţin de o lună cei doi scriind muzica şi textele pentru primul album de studio al trupei! Dar, pentru ca acest album să prindă cu adevărat contur, cei doi aveau nevoie de un toboşar, astfel încât, după două luni de căutări, Andrea Torre (Toorn) li s-a alăturat, în spatele tobelor. Un an mai târziu, Bal’ Hur şi Nilntae au înregistrat acest album de debut. Cu toate că poate părea interesant să asculţi o altă trupă italiană (după Rîul Doamnei) care evocă în versuri fărâme de istorie românească, nu am apreciat prea mult prestaţia acestei trupe, astfel încât am ales ca, pe durata acestui concert, să servesc masa prânz, permiţându-mi, totuşi, ca de la mese să le ascult concertul. A urmat Kylfingar, o trupa maghiara aflata in premiera pe teritoriu romanesc. Din același “film” muzical deja devenit icon pentru Celtic Transilvania, viking folk metal, Kylfingar nu m-au impresionat cu nimic, în aceleași răsuflate sound-uri marca Ensiferum, Wintersun, Finntroll, Equilibrium, Skalmold, Finsterforst, Amon Amarth sau Korpiklaani. Am profitat de ocazie și am dat o fugă până la cort, pentru a-mi schimba ținuta cu ceva mai potrivit pe timp de seară și pentru ceea ce va urma. Aether este deja o trupă prietenă a acestui festival. Aflați pentru a 3-a oară la Celtic Transilvania, polonezii au adunat semnificativ mai mult public în fața secenei față de precedentele trupe. Surpriza – de unii gustată, de alții mai puțin – a venit în momentul în care polonezii au invitat-o pe scenă pe Roxana Amarandi (cea care, în cadrul acestui festival, a mai concertat și cu E-An-Na și God), pentru a interpreta împreună un cover neobișnuit pentru o trupă metal: piesa “Dragoste De Închiriat” a trupei Akcent :). Îmi plac acești polonezi. Au un stil orientat și spre sonorități progressive/death metal, în genul Wintersun, Blind Guardian, Wolfheartsau Insomnium. Aether tocmai a lansat albumul de debut, intitulat “In Embers“, astfel încât setlist-ul a fost concentrat pe promovarea acestuia. A urmat, poate, cel mai important concert dintre cele șase ediții de Celtic Transilvania, prin prisma rezonanței numelui trupei invitate. Irlandezii de la Cruachan sunt una dintre cele mai importante trupe de folk metal la nivel mondial. Show-ul irlandezilor a demonstrat cu prisosință statutul de headliner al festivalului (cel puțin raportat la primele două zile de festival, întrucât am înțeles că Lagerstein s-au ridicat și ei la înălțime, în ultima zi de festival). Pe parcursul acestui concert, cei de la Deep6 Project și-au făcut apariția pentru prima dată, cu ale lor jonglerii de foc. Special pentru ca acest show pirotehnic să aibă loc în condiții bune și de siguranță pentru public, gardurile care separă scena de public au fost mutate mai în spate cu câțiva metri. Legendele și mitologia celtică prezente în textele cântecelor proprii îi face pe Cruachan să se plieze perfect pe specificul evenimentului. În cadrul acestui concert, Cruachan au chiar filmat un clip oficial, pentru piesa “The Harp, The Lion, The Dragon And The Sword”. Concertul ultim al zilei de Sâmbătă a fost, totodată, și ultimul de la această ediție a Celtic Transilvania pentru mine. Într-unul dintre puținele show-uri care marchează 25 de ani de activitate a trupei, pe scenă a urcat binecunoscuta (și scumpă la vedere) trupă GOD, a Iașiului și a românilor de pretundineni, o trupă devenită o prezență constanță la Celtic Transilvania, atât pe scenă, cât și în satul celtic (Asociația “Geto-Dacii din Moldova”). Cu o activitate scenică palidă în ultimii ani, selecția de piese pe care GOD le-a interpretat la această ediție a fost de un rafinament deosebit, concentrând în 45 de minute tot ce are și a dat mai bun această trupă. Au fost și două prezențe scenice deosebite, cea a lui Florin Gheorghiță (la tobe) și a Roxanei Amarandi (la voce). Show-ul GOD a fost absolut superb, cuprinzând tot ce are mai bun această trupă, de la “Greuceanu“, la “Here Comes The Night” sau “From The Ecclesiastic Throne“. A fost trupa care a mișcat cel mai bine publicul mai în vârstă.

Cu părere de rău pentru Nameless Horizons, Beauty And The Rat, Untold Faith, Gjeldrune, Lux Perpetua, Lagerstein și Sur Austru, Duminică a trebuit să mă întorc la “oile mele”, dar promit că data viitoare nu va voi mai rata. Totuși, am profitat de timpul liber din dimineata zilei de Duminică, pentru a testa apele Băilor Figa, în toate cele 3 bazine (două pentru adulți și unul pentru copii). Foarte multă lume, ceea ce recunosc că nu mi-a creat o stare de confort, și, mai mult, apa era destul rece, în jurul a 24 de grade din câte am înțeles. De apreciat este faptul că, în baza brățării de acces la festival, participanții la Celtic Transilvania au avut (teoretic o oră, dar practic nelimitat) acces gratuit la băi, fapt benefic având în vedere faptul că la festival nu au fost instalate chiuvete și alte accesorii similare, iar zona de camping, neavând în mod oficial această destinație, nu a fost dotată nici măcar cu toalete. În aceste context, posibilitatea de a ne răcori, relaxa și, mai ales, de a ne păstra igiena la ștranduri a fost salvarea noastră. De asemenea, pe drumul de întoarcere spre casă, am poposit, preț de câteva minute, la herghelia de la Beclean.

Că tot am adus în discuție câteva aspecte organizatorice, aș dori să acord o atenție deosebită organizatorilor și voluntarilor acestui festival, cei care se spetesc, an de an, în condiții financiare și birocratice tot mai vitrege, să aducă un plusvaloare acestui festival, la care eu cel puțin mă simț minunat, pentru că simț că nu am nici un fel de “obligație”. Pe lângă acest aspect, prețurile mi s-au părut chiar prietenoase, iar cozile-și dacă se formau-nu erau deranjante, pentru că aveai răgazul de a stă la taclale cu cunoscuți și necunoscuți. În același timp, a existat și posibilitatea de a cumpără mâncare și de băut și din perimetrul Băilor Figa, situate peste drum de festival. Sunetul nu a fost la standardele dorite pe parcursul niciunui concert, ba chiar a deranjat uneori, în schimb am apreciat timpul cel puțin rezonabil de changeover, maxim 25 minute între trupe. Cum spuneam, având în vedere accesul gratuit al publicului, mă simț total în afară sferei normalității să aduc reproșuri acestor oameni minunați.

Concertele au fost doar o parte a acestui festival. Spre deosebire de anii anteriori, această ediție a programat, pe lângă parada moto amintită, și o lansare de carte: Călin Acu a lansat “Celtic. Reîntâlnirea” al doilea volum al trilogiei “Celtic”, inspirat de magia Celtic Transilvania. Tot pentru distracție, au fost organizate diverse întreceri, jocuri și au fost amenaje locuri pentru relaxare. Evenimentul a avut amenajată o zonă de târg unde se puțeau cumpăra diverse articole de artizanat, tricouri și alte articole rock. De partea de articole și accesorii rock, s-a ocupat Alex Brândușesc de la Beauty Of Pain.

Am lăsat la urmă poate componența cea mai “cu greutate” a acestui festival. Da, cea mai cu greutate decât concertele. Impresionant este modul în care organizatorii imbină activitatea scenică, metal, cu cea de reenactment din satul celtic – sat celtic care a beneficiat de un teritoriu extins fată de anul trecut și chiar a venit cu o nouă atracție: o cabină tip “photo boot”, în care doritorii se puțeau fotografia în veșminte tradiționale ale asociațiilor participante, cu primirea pe loc a pozei. Au avut loc expoziții de îmbrăcăminte celtică, demonstrații de lupte 1 la 1, 2 la 2, demonstrații de tir cu arcul, demonstrații ale cavaleriei dacice, demonstrații de luptă ale celților, lupte de gladiatori, prezentări de arme, prezentarea vieții militare a garnizoanei romane, organizare și tactică militară romană, lupte între barbari și romani, activităti artistice romane și barbare (dansuri, muzică, ateliere de țesut la război, ateliere de prelucrare a lemnului, ateliere de confecționare a cămăsilor din zale de fier, ateliere de confecționat podoabe și ateliere de fierărie. Aceste activităti au fost susținute de către trupe de reenactment din tară și străinătate, alcătuite în principal din specialiști, arheologi și istorici, pentru o reconstituire istorică cât mai apropiată de realitate. Grupările de reconstituire istorică care au fost invitate în acest an sunt: Omnis Barbaria (România), Amicii Muzeului (România), Terra Celtica (Polonia), Castrvm Novis (România), Terra Dacica Aeterna (România), Pro Antica (Polonia), Harjis Reborn (Polonia) și Geto-Dacii din Moldova (România)

Cred că vă daţi seama cu totii cam cât de dificil poate fi să organizezi un festival cu tematică celtică în ţara noastră. De altfel, acesta este singurul festival cu tematică celtică din întreg arealul Balcanilor. Ei bine, nu vă puteţi da cu-adevărat seama decât atunci când ajungeţi în pielea organizatorilor, dându-vă seama cu ce eforturi uriaşe este construit şi menţinut acest festival, slab finanţat din partea autorităţilor, care, probabil, nu conştientizează încă faptul că acest festival a devenit principala atracţie turistică de peste an din Beclean pe Someş. Iar faptul că intrarea este liberă, dincolo de faptul că acest lucru este impus de obţinerea anumitor finanţări, pe de o parte sigur că este benific, întrucât accesbilizează prezenţa masivă a tinerilor la festival, dar, pe de altă parte, sigur că limitează acoperirea cheltuielilor organizatorice. În acest context, deşi principial nu sunt de acord cu evenimentele cu intrare liberă, în cazul Celtic Transilvania mi se pare o soluţie inspirată, intrucat deschide apropierea tinerilor înspre fenomenul rock, iar, pe de altă parte, nu se prea pune problema “suptului” din bani publici … iar ideea organizatorilor cu tombola având ca premiu o chitară electrică, contra unui bilet având valoarea de 10 lei, prinde un contur cu-atât mai de efect, pentru că, practic, acel bilet este o modalitate bine gândită de finanţare, măcar în limite minime, a festivalului. Spre exemplu, eu – dar la fel au procedat şi mulţi alţi participanţi – am achitat zilnic acel bilet de tombolă. Nu în cele din urmă, doresc să evidenţiez faptul că, deşi evenimentul a fost cu intrare liberă, am văzut puţin public statornic care să nu se simtă în elementul lui. Acest lucru se întâmplă extrem de rar la festivalurile rock cu intrare liberă, la atmosfera caldă contribuind, cred eu, şi faptul că trupele chemate în recital nu sunt tocmai pentru oricine. Am simţit sentimente de nedescris văzând atât de mult public tânăr, în transă cu ceea ce se întâmpla pe scenă, conectat şi foarte receptiv la îndemnurile de moshpit, crowd surfing si circle pit ale membrilor trupelor. Deşi am participat abia la a doua mea editie de Celtic Transilvania, din spusele “veteranilor” acestui festival evenimentul de la Beclean se dezvoltă pe toate planurile de la un an la altul. La Celtic Transilvania, indiferent de câtă lume cunoşti de dinainte, nu ai cum să nu te simţi ca acasă. Se ştie faptul că, prin “gena” lor, rockerii sunt firi prietenoase şi deschise (la minte şi nu numai), dar, unde mai pui prezenta pasionaţilor de istorie şi de motociclete, este clar că atmosfera de înfrăţire şi prietenie are sedimente bune şi durabile. Cât despre Celtic Transilvania, este clar că festivalul evoluează, pe toate palierele, de la o ediţie la alta, aşa încât abia aştept să mă întorc la Figa, în vara viitoare, la Celtic Transilvania VII!

Autor: Tudor Bolgar

De asemenea, cateva galerii foto,cu satul celticpublicul, publicul si staff-ul festivalului, parada moto, jonglerii de foc, Deep 6, Untold Faith, Nameless Horizons, Lux Perpetua, Lagerstein, Gjeldrune, Kylfingar, GOD,Drakens Orden, Cruachan, Aether, Adamo Caduco, Waylander, Skiltorn, Killsorrow si E-An-Na. Credite foto: Valeriu Lazăr şi Teglaş Adrian

Share This